Ioana Cătană, la Miss Cinema Italia
Ioana Cătană din Tîrnăveni și-a început cariera în modă la 30 de ani. În prezent, locuiește la Roma și a început să câștige din acest domeniu. De când s-a mutat în Italia a continuat photoshootingurile …
Ioana Cătană din Tîrnăveni și-a început cariera în modă la 30 de ani. În prezent, locuiește la Roma și a început să câștige din acest domeniu. De când s-a mutat în Italia a continuat photoshootingurile …
Ansamblul de dansuri populare ,,Kökényes” a reprezentat oraşul Târnăveni şi totodată România, în perioada 16 – 19 septembrie, la un festival folcloric internaţional în Grecia. La festivalul organizat în localitatea Kamena Vourla, alături de Ansamblul …
…Cam acesta este peisajul de sub majoritatea blocurilor din Tîrnăveni. Problema nu e de dată recentă, ci a apărut treptat, după preluarea apartamentelor în proprietate, de la statul român. Dacă până în anul 1989 societatea …
Deşi are doar 5 ani, pentru Edi fiecare clipă pe care o trăiește este o luptă pentru viaţă. Eduard Sebastian Megheşan, din Târnăveni, diagnosticat cu leucemie are nevoie de tratament în străinătate. Nu are cei 80.000 …
Mohamed Barmou, viceprimarul municipiului Tîrnăveni, este noul director al spitalului; acesta și-a intrat în atribuții începând de miercuri, 11 septembrie. Numirea a fost făcută de Consiliul Județean Mureș și survine după demisia fostului manager Szász …
Mâine încep la Tîrnăveni zilele orașului, care marchează în acest an 735 de ani de atestare documentară a localității. Din acest motiv, municipalitatea a pregătit un program de trei zile, după cum urmează: VINERI 23 …
La manifestarea „Zilele municipiului Târnăveni” se vor organiza multe competiţii sportive precum: ciclism, volei, table, fotbal, role pentru copii. Ciclism Cei care vor să participe la Turul de ciclism 2013 au nevoie doar de o …
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tîrnăveni, pe toată durata semestrului I din anul 2013, au ridicat, în vederea suspendării şi anulării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 91 de permise, iar ca urmare …
În perioada 23-25 august se va desfășura manifestarea ,,Zilele municipiului Tîrnăveni”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului, prilej cu care localitatea aniversează 735 de ani de atestare documentară. Programul va cuprinde, pe lângă cunoscutele concursuri …
Asociaţia ,,Laleaua” din Tîrnăveni a organizat săptămâna trecută, marți, un spectacol în centrul localităţii, cu ajutorul a 100 de copii. Aceştia au fost acompaniaţi de un grup de tineri din Olanda care au susţinut un moment …
În urma unor articole publicate în săptămânalul mureșean ,,Punctul”, la finele anului trecut, Asociaţia ,,Catharsis” din Tîrnăveni a reușit să obţină un spaţiu unde să îşi desfăşoare activitatea pentru copiii cu dizabilităţi. Acum, Asociaţia ,,Catharsis” …
Săptămâna trecută s-au afișat rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat și în municipiul Tîrnăveni. Anul acesta examenele au fost susținute la Colegiul Tehnic. La toate cele trei instituții de învățământ din municipiu au promovat bacalaureatul …
În data de 18 iunie 2013, Protopopiatul Ortodox din Tîrnăveni, în colaborare cu profesorii Colegiului Tehnic Tîrnăveni, au organizat o excursie duhovnicească cu elevii claselor IX-XI la Sighişoara. În această excursie au fost vizitate Centrul Creştin …
În fiecare an, în data de 5 iunie se marchează Ziua Mondială a Mediului, modalitate prin care Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia asupra problemelor de mediu. La Târnăveni, elevii Şcolii Gimnaziale ,,Traian” şi ai Colegiului Tehnic …
Sute de copii însoțiți de părinți au participat în centrul orașului la concursul de desene pe asfalt organizat cu prilejul zilei de 1 Iunie de către Primăria municipiului Târnăveni, intitulat Lumea Copiilor. Cei câțiva picuri …
Pompierii din Shropshire, Marea Britanie, au donat vineri colegilor lor de la Detaşamentele ISU din Târnăveni şi Reghin, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, urmând ca sâmbătă să ofere pompierilor din Sighişoara o …
Deşi este abia în clasa a 11-a a cântat deja în numeroase concerte şi a reuşit să îşi lanseze şi propriul CD. Lansarea la Târnăveni a CD-ului „Pe Târnave m-am născut” a fost realizată alături …
Cu un buget ceva mai limitat, Primăria Tîrnăveni anunță totuși că a pregătit pe data de 1 iunie un program destinat copiilor, care include concursuri, spectacol de teatru de păpuși, dar și concerte. Iată mai …
Primăria municipiului Tîrnăveni, în colaborare cu Asociaţia sportivă ,,Infinity” au organizat sâmbătă 18 mai, Trofeul ,,Fotbal la Infinit”, un turneu de minifotbal rezervat copiilor născuţi în anul 2004 şi mai tineri. Cluburile sportive care au …
Asociaţia ,,Amiciţia” şi Corala Amicii Tîrnăveni au organizat un concert coral dedicat Sărbătorilor de Paşte, Zilei Independenţei României, Zilei Victoriei şi Zilei Europei. Spectacolul de la Casa de Cultură, tot mai profesionist la fiecare ediție, …
Fostul primar Adrian Matei, în prezent consilier local din partea APM şi-a depus azi demisia din cadrul funcţiei de consilier. Adrian Matei a fost primar al localităţii în perioada 2008-2012 şi a fost ales consilier local …
Conform bilanţului pe anul trecut publicat de Judecătoria din Tîrnăveni, la data de 1 ianuarie 2012 pe rolul Judecătoriei Târnăveni se aflau 657 cauze, dintre care 612 de cauze civile şi 45 de cauze penale. …
În săptămâna ,,Altfel“, elevii școlilor și grădinițelor din Tîrnăveni au luat parte și ei la programul național „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Profesorii și educatorii și-au pus la încercare imaginația pentru a …
Nici nu a fost începută construcţia la primul parc fotovoltaic că deja s-a anunţat construirea a încă două parcuri similare la Tîrnăveni. Primul parc fotovoltaic s-a anunţat la Târnăveni a fi construit în urmă cu mai …
Vineri 22 martie s-a inaugurat Atelierul Provizoriu de Terapie Ocupaţională al Asociaţiei Catharsis. Atelierul este realizat de Asociaţia părinţilor şi a susţinătorilor legali ai persoanelor cu dizabilităţi psihomotorii şi locomotorii. Atelierul se află în cartierul …
Joi, 14 martie, de la ora 17.00, s-a desfășurat la Casa de Cultură din Tîrnăveni prima întâlnire dintre administraţia locală şi oamenii de afaceri târnăveneni. Primarul Sorin Megheşan a anunţat că intenţionează crearea unui Consiliu …
În cadrul proiectului educaţional „Explorăm, învăţăm, ne jucăm împreună” s-a desfăşurat cu prilejul zilei de 1 martie 2013 activitatea „Şcoala ca un mărţişor”. Cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială ,,AVRAM IANCU“, reprezentată prin directorul Emil …
Primăria municipiului Tîrnăveni, Asociaţia Amiciţia şi portalul Tirnaveni.ro au iniţiat o campanie de promovare a valorilor locale din municipiul Tîrnăveni. Concursul pentru tinerii merituoşi ai municipiului Tîrnăveni are scopul de a populariza şi încuraja pe …
Sâmbătă, 16 februarie, la Restaurantul „Trei Brazi” din Tîrnăveni s-a desfășurat cea de a X-a ediţie a tradiţionalelor concursuri de degustări a vinurilor de pe Târnava Mică inferioară, în organizarea Ordinului Cavalerilor Vinului „Sfântul Martin”, …
Ani la rând, rapoartele Poliţiei municipiului Tîrnăveni relevă un aspect pe cât de pozitiv pe atât amuzant. La Tîrnăveni nu mai există prostituţie şi asta din lipsă de clienţi. Cele care se mai îndeletnicesc cu …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.