Stirile Punctul

„Tango la Palat”, o seară dedicată pasiunii argentiniene la Târgu Mureș

Palatul Culturii din Târgu Mureș va găzdui duminică, 27 septembrie 2026, de la ora 19:00, concertul „Tango la Palat”, un eveniment dedicat muzicii argentiniene și celor mai cunoscute creații ale genului.

Pe scenă vor urca trei muzicieni din Cluj-Napoca: mezzosoprana Iulia Merca, solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, pianista Irina Indrei și bandoneonistul Robert Indrei. Artiștii propun publicului o călătorie muzicală inspirată de atmosfera orașului Buenos Aires și de creațiile unor personalități precum Carlos Gardel și Astor Piazzolla.

Iulia Merca are o carieră de peste două decenii și a interpretat mai mult de 40 de roluri de operă, operetă și musical. Irina Indrei este profesoară de pian și doctorandă în domeniul tangoului argentinian, iar Robert Indrei cântă la bandoneon, instrument emblematic pentru acest stil muzical.

Cei trei artiști au susținut concerte în țară și în străinătate, inclusiv la Viena, München și Budapesta. Irina și Robert Indrei sunt și membri fondatori ai Cluj Tango Orchestra.