Teatru Autobiografic la Universitatea de Arte – Când poveștile devin spectacole
Teatru Autobiografic la Universitatea de Arte – Când poveștile devin spectacole

Teatru Autobiografic la Universitatea de Arte – Când poveștile devin spectacole

În perioada 2–5 iunie, Sala Studio a Universității de Arte din Târgu Mureș a găzduit Festivalul Teatrului Autobiografic, parte a proiectului european Erasmus+ “Janus – Vulnerabilitățile tinerilor într-o Europă fără frontiere”.

Spectacolul central al festivalului, intitulat „Spargerea tăcerii”, a fost rezultatul unui proces profund și autentic de teatru autobiografic. Cei șase actori tineri – cu vârste între 16 și 18 ani – și-au transpus propriile povești de viață în scenă, într-un exercițiu de vulnerabilitate, curaj și creație colectivă.

Coordonați artistic de Erika Domokos, artistă a Teatrului Național, și sprijiniți de Angela Cotoară din partea Fundației Professional (partener al proiectului), participanții au parcurs etape esențiale: de la construirea încrederii și împărtășirea poveștilor personale, până la transpunerea acestora în text dramatic și estetică teatrală.

Publicul a fost profund impresionat, dovadă fiind dialogul deschis de peste o oră de după spectacol. Acest proiect a demonstrat că teatrul autobiografic poate deveni un spațiu de vindecare, reflecție și inspirație.

Distribuția:

Marieta Ujică, Anisia Chivu, Alexandra Beianu, Maia Ștefania Șoș, Sergiu Borz, Miruna Truță