Traiul în singurătate nu aduce niciun beneficiu și scade sistemul imunitar
Tot mai mulți vârstnici din România își petrec zilele în tăcere, departe de familie și de prieteni. Singurătatea a devenit o vulnerabilitate majoră, care afectează sănătatea mintală, fizică și speranța de viață a unei generații tot mai izolate.
În România anului 2025, tot mai multe persoane în vârstă se confruntă cu o formă de izolare care depășește limitele obișnuitei singurătăți. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Kantar pentru organizația „Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor“, aproape 60% dintre persoanele peste 65 de ani trăiesc forme moderate sau severe de singurătate, iar una din șapte se află într-o izolare profundă.
Deși cifrele s-au îmbunătățit față de perioada pandemiei, pentru mulți seniori, viața de zi cu zi înseamnă absența dialogului, lipsa sprijinului emoțional și distanța tot mai mare față de familie. În urbanul românesc, șase din zece vârstnici locuiesc departe de copiii lor, iar aproximativ 300.000 își petrec sărbătorile complet singuri. Singurătatea devine o vulnerabilitate majoră, care afectează sănătatea mintală, fizică și chiar speranța de viață.
Pe măsură ce anii trec, această izolare aduce cu sine o tristețe greu de depășit, o lipsă de motivație și senzația că legătura cu ceilalți se estompează. „Pe măsură ce rolurile sociale și relațiile se schimbă, vârstnicii experimentează singurătatea într-o măsură mult mai mare decât persoanele tinere. Se pot simți triști, dezamăgiți de propria persoană, chiar și rușinați față de ceilalți. Stima de sine poate să scadă considerabil“.
În perioadele încărcate emoțional, precum sărbătorile, contrastul dintre lumea care celebrează și cel care rămâne singur devine și mai dureros.
Dar nu doar distanța geografică rupe conexiunile. În blocurile marilor orașe, în spatele ușilor închise, trăiesc vârstnici care nu cer ajutor, deși au nevoie de el. Cristea spune că, adesea, apropierea începe prin gesturi cât se poate de simple. „Noi, adulții tineri, putem fi inventivi: să batem la ușă, să rugăm un vecin să ne preia un colet, doar ca să intrăm în contact. Fără contactul acesta regulat nu îi putem scoate pe vârstnici din izolare“. Relația se clădește lent, din gesturi repetate. „Poate prima dată se uită urât, a doua oară puțin mai morocănos, dar a treia oară o să răspundă cu bucurie. De acolo începe încrederea“, explică ea. Apoi, o conversație pe hol poate deveni o obișnuință, un drum comun la magazin – o formă de grijă. „Uitați, mă duc la supermarket, aveți nevoie de ceva?“ – iar din astfel de gesturi se poate reconstrui sentimentul de apartenență. În viziunea ei, un oraș sănătos este acela în care bătrânețea rămâne o parte firească a vieții, trăită cu demnitate și sprijin: „Un oraș în care vârstnicii nu sunt o povară, ci oameni care se bucură de fiecare zi, știind că nu sunt singuri. Așa ar trebui să privim bătrânețea – ca pe o etapă care merită trăită frumos“.
Singurătatea se vindecă prin prezență umană!
Atelierele, mesele comune, întâlnirile care aduc din nou viață în spațiile de cartier pot fi folosite pentru combaterea singurătății.