Un baraj din Apuseni ar putea otrăvi jumătate din Europa. Povestea „Pompeiul românesc” Geamăna

Un clip video ajuns viral în ultima vreme poartă un titlu care îți taie respirația: „Dacă acest baraj cedează, poluează jumătate din Europa”. Autorul, un vloger străin, filmează un lac cu ape gri, galbene și turcoaz dintr-un colț uitat al Munților Apuseni și povestește cum, sub acele ape, zace un sat întreg. Locul se numește Geamăna, e în județul Alba și, deși pare departe, are o legătură directă cu noi: apele care ies de acolo ajung, pe firul râurilor, tocmai în râul Mureș, ce-i drept la un capăt de județ, în zona de la sud de Chețani-Hădăreni.

Am urmărit clipul și povestea de fond este, din păcate, reală și cutremurătoare. 

Un sat șters de pe hartă cu bună știință

La sfârșitul anilor ’70, regimul Ceaușescu a decis deschiderea celei mai mari exploatări de cupru din România, la Roșia Poieni. Problema e că, pentru a scoate cuprul, rămâne o cantitate uriașă de deșeu, numit steril. În loc să-l depoziteze într-un loc special amenajat, autoritățile comuniste au ales soluția simplă și ieftină: să umple cu el o vale întreagă, valea unde se afla satul Geamăna.

Oamenii au fost cumpărați cu sume mici și mutați (deși inițial nu toți au fost de acord), mulți la peste 100 de kilometri de casă. Începând din 1986, mâlul toxic a urcat an de an, acoperind pe rând casele, dealul cu biserica și cimitirul. Localnicii au implorat autoritățile să le mute măcar morții înainte ca nămolul să ajungă la cimitir. Nu s-a întâmplat. Astăzi, din tot satul, mai iese la suprafață doar vârful turlei bisericii, într-un peisaj pe care presa l-a numit „Pompeiul românesc”.

De ce e apa aceea o otravă

Culorile bizare ale lacului nu sunt un capriciu al naturii, ci semnul unei chimii periculoase. Minereul de la Roșia Poieni conține sulf, iar în sterilul aruncat în vale se află un mineral, pirita, care în contact cu aerul și apa se transformă în acid sulfuric. Acest acid dizolvă apoi celelalte metale din deșeu, fier, cupru, mangan, zinc, chiar și arsenic, iar ele dau nuanțele acelea nefirești: portocaliu de la fier, turcoaz de la cupru, alb de la aluminiu, galben-verzui de la sulf.

Aici clipul face o corectură utilă: în acest lac nu există cianură, deși mulți repetă asta. Cianura se folosește la extracția aurului, nu a cuprului. Confuzia vine de la proiectul vecin, de la Roșia Montană, care viza aurul. Deci nu cianură, dar o supă de acid și metale grele care nu e cu nimic mai prietenoasă, ba dimpotrivă.

Partea cea mai absurdă e că mina nu poate pur și simplu să oprească alimentarea cu steril. În deșeul proaspăt se adaugă var, care ține aciditatea sub control. Dacă alimentarea s-ar opri, aciditatea ar crește necontrolat și ar începe să atace chiar barajul construit să țină nămolul în loc. Un cerc vicios din care nu se vede ieșirea.

Legătura cu Mureșul, mai reală decât pare

Aici ajungem la partea care ne privește direct. Apa care iese de sub baraj se scurge în pârâul Valea Șesii, de acolo în râul Arieș, iar Arieșul se varsă în Mureș. Mai departe, Mureșul se varsă în Tisa, apoi în Dunăre și în Marea Neagră. Pe acest lanț se sprijină avertismentul din titlul clipului.

Dar iată nuanța pe care clipul o tratează prea puțin: pericolul nu e doar un scenariu de viitor, „dacă barajul cedează”. Poluarea Arieșului se produce deja, în mod repetat, de zeci de ani. Presa și organizațiile de mediu au documentat accidente în serie: în 2004 râul a rămas fără pești, în 2008 au plutit trei zile la rând enorm de mulți pești morți, în 2013 s-au strâns patru tone de pește mort, iar în aprilie 2017 peste 6.000 de metri cubi de steril s-au scurs direct în Arieș. Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre o bombă care ar putea exploda, ci despre o scurgere lentă și cronică de otravă, care se întâmplă deja.

Unde exagerează clipul

Fiindcă subiectul e serios, merită spuse și lucrurile pe care clipul prezintă cifre asupra cărora alte surse nu sunt de acord. De pildă, legat de costul curățării, autorul vorbește de „miliarde și miliarde de euro”. Estimările oficiale românești sunt mult mai mici, chiar dacă au tot crescut în timp: de la circa 15 milioane de euro în evaluările Ministerului Mediului, până la aproximativ 50 de milioane de euro în estimări mai recente. Care e cifra reală? Vom încerc să aflăm.

Legat de aciditate, clipul spune că apa are un pH de 1,5–2, la nivelul acidului de baterie. Măsurătorile citate în alte surse indică un interval ceva mai puțin extrem, în jur de 2 până spre 5, care oricum rămâne o apă foarte acidă și periculoasă.

Și un punct pe care nici sursele nu-l lămuresc clar: clipul insistă că mina pompează steril chiar acum. Aici informațiile se contrazic. O parte din presa românească afirmă că exploatarea este oprită, dar lacul tot crește (plauzibil să zicem din apele pluviale), în timp ce alte surse spun că mina funcționează în continuare. Un alt detaliu pe care vom încerca să-l clarificăm.

Ce rămâne, la final

Dincolo de cifrele umflate, mesajul de fond al clipului rămâne, din păcate, adevărat. Foarte aproape de noi există un lac plin de acid și metale grele, ținut în loc de un singur baraj, într-o zonă unde poluarea râului s-a produs deja de mai multe ori. Nu e nevoie de un scenariu apocaliptic ca să înțelegem miza. E de ajuns să ne uităm la ce s-a întâmplat deja pe Arieș, ca să ne dăm seama de ce un asemenea vecin, sus, în munți, ar trebui să ne intereseze și pe noi, aici, pe malul Mureșului. În plus, episodul Praid ne arată că n-ar trebui să stăm neapărat liniștiți la gândul că autoritățile își vor face treaba și tot ceea ce le stă în putință ca să ne protejeze pe noi și mediul înconjurător.