ACȚIUNE CU EFECTIVE SPORITE, PE RAZA COMUNEI GHINDARI
În această dimineată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, prin structurile de investigații criminale, ordine publică, protecția animalelor, rutieră, arme explozivi și substanțe periculoase și economic, au desfășurat, pe raza comunei Ghindari, o acțiune cu efective sporite, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au procedat la verificarea mai multor persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive.
Pe linia combaterii delictelor silvice, Serviciul de Ordine Publică a desfășurat activități specifice la Ocolul Silvic Ghindari, precum și la o societate care are ca și obiect de activitate exploatarea materialului lemnos.
Polițiștii Biroului Protecția Animalelor au verificat modul în care sunt respectate normele legale privind protecția și bunăstarea animalelor, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități cu privire la modul de păstrare al armelor și munițiilor deținute de către persoanele fizice în baza unui permis de port armă.
Polițiștii de la Serviciul Rutier au acționat pe DN13A, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul tuturor participanților la trafic, iar cei de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au controlat mai multe societăți comerciale în domeniul specific.
Totodată, în paralel cu aceste activități, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, pe raza comunei Ghindari, județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliată într-o cauza penală privind sâvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei și conduse la sediul poliției 14 persoane, în vederea audierii acestora în cauzele penale aflate în lucru.
Astfel, 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de deținere al câinilor periculoși și în conformitate cu prevederile legale referitoare la aprobarea programului de gestionare al câinilor fără stăpân.
Pe linie rutieră, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.580 de lei, fiind reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, iar pe linie economică au fost aplicate două contravenții în valoare de 5.000 de lei, fiind confiscată totodată suma de 323 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijin din partea Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, Serviciului Criminalistic și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.