In judetStirile Punctul

Vineri se deschide noul sezon la Patinoarul „Mureș” din Sângeorgiu de Mureș

Patinoarul „Mureș” din Sângeorgiu de Mureș își deschide porțile pentru un nou sezon pe gheață. Vineri va avea loc prima sesiune de patinaj public a sezonului, iar în perioada următoare vor fi reluate atât programele pentru publicul larg, cât și activitățile sportive și cele dedicate copiilor și elevilor.

Cinci școli, premiate pentru implicare

Odată cu deschiderea noului sezon, organizatorii au ținut să evidențieze implicarea unităților de învățământ care participă constant la programul de patinaj destinat elevilor, încă de la deschiderea patinoarului. Astfel, Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Școala Gimnazială „Bernády György”, Școala Gimnazială Nr. 7 și Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” au primit titlul de „Școală Ambasador al Mișcării”.

Potrivit comunicatului, aceste școli sunt prezente în program încă de la începuturile patinoarului, iar generații de elevi au avut astfel posibilitatea să descopere patinajul și să includă mișcarea în activitățile lor regulate. Programul destinat școlilor continuă și în acest sezon, patinoarul punând gratuit infrastructura la dispoziția elevilor, în cadrul colaborărilor cu unitățile de învățământ.

Antrenamente pentru copii și începători

Noul sezon aduce și reluarea antrenamentelor pentru copii. Cei interesați să descopere sporturile pe gheață sau să își dezvolte abilitățile sunt așteptați la antrenamente de hochei pe gheață, patinaj viteză și patinaj artistic.

Pentru cei care vor să facă primii pași pe gheață, patinoarul organizează și un curs de inițiere în patinaj pentru începători, format din 10 ședințe, în cadrul căruia participanții vor învăța treptat, cu ajutorul instructorilor, tehnicile de bază ale patinajului, în condiții de siguranță.

Patinaj pentru toată familia

Sesiunile de patinaj public organizate în weekend rămân deschise tuturor, indiferent de vârstă, și sunt gândite ca o alternativă accesibilă pentru petrecerea activă a timpului liber. Organizatorii îi încurajează pe locuitorii din Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș și din întreaga zonă să profite de patinoar și să transforme mișcarea într-o obișnuință pentru toată familia.

Toate informațiile privind perioada de desfășurare, programul complet și modalitatea de înscriere la cursuri și antrenamente, precum și programul actualizat al sesiunilor de patinaj public, vor fi comunicate pe pagina de Facebook și pe site-ul Patinoarului „Mureș”.

Primul patinaj public al noului sezon are loc vineri, de la ora 18:30, la Patinoarul „Mureș” din Sângeorgiu de Mureș.