Stirea zileiStirile Punctul

Zborurile către Cipru anulate pentru sezonul de vară. Frecvențe suplimentare către Roma și Milano

Zborurile către Cipru care urmau să fie operate de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureș de Wizzair au fost anulate pentru întreaga perioadă estivală, între 22 aprilie și 16 septembrie, fără ca autoritățile aeroportuare sau operatorul de cursă să fi comunicat oficial motivele acestei decizii.

Discuțiile dintre pasageri

Pe unul din grupurile din social media, deja au apărut și primele discuții. Un român care avea planificată vacanța în vară a postat: „Aveam plecare din Tg.-Mures – Larnaca in 24 iunie și s-a anulat zborul. Mai este cineva pe grup cu plecare in 24 iunie”, la care un utilizator răspunde „Nouă ni s-a dat să putem schimba data”, pe când altul se întreabă „Nu este foarte devreme pentru a știi că s-a anulat zborul din iunie? Am fost la agenție și ei nu știu nimic de anulare”.

Din alte surse știm însă că cel puțin o parte din cei care au solicitat returnarea banilor pentru biletele pierdute, deja și-au primit banii în cont.

Motivele anulării

Deocamdată, în aplicația Wizzair mesajul standard care anunță pasagerii nu dă foarte multe detalii și claritate legate de motivele anulării: „Ne pare rău să vă informăm că zborul dumneavoastră a fost anulat. Ne pare rău, v-ați conectat cu alt cont. Pentru a accepta modificările, conectați-vă cu contul titularului rezervării. Dacă ați efectuat această rezervare printr-o agenție, luați legătura cu aceasta pentru a acționa în numele dumneavoastră.” La rândul său, directorul Aeroportului Transilvania Târgu Mureș Peti Andras nu a comentat motivele din spatele deciziei. 

Așadar, fără nicio explicație oficială putem doar bănui contextul regional din zona estică a Mediteranei, marcat de conflictului din Orientul Mijlociu, că ar putea sta la baza suspendării rutei. 

Alte modificări în cursele aeriene

Tot din discuțiile cu directorul Peti Andras, am primit confirmarea că actuala capacitate eliberată prin anularea zborurilor către Cipru va fi redistribuită parțial pe două rute existente. Frecvența săptămânală către Roma va crește de la două la trei zboruri, iar cea către Milano Bergamo, de la trei la patru. Ambele destinații italiene sunt printre cele mai solicitate de pasagerii care tranzitează aeroportul mureșean pentru călătorii de afaceri, de turism sau pentru accesul la rețelele de conexiuni ale marilor hub-uri europene.