Zilele Municipiului Târnăveni în acest weekend
Târnăveni se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale verii. Zilele Municipiului Târnăveni 2026 vor avea loc în perioada 21-23 august, în centrul orașului, iar programul aduce trei seri de muzică, dans și folclor, cu artiști cunoscuți și formații locale. În aceeași perioadă, orașul va găzdui și Festivalul Internațional de Folclor „Folk Friends Together”.
Manifestările dedicate Zilelor Municipiului sunt programate de vineri până duminică, între orele 19:00 și 23:00, fiecare seară urmând să aibă o tematică muzicală diferită. Evenimentul este organizat în baza parteneriatului dintre Municipiul Târnăveni și Asociația Culturală Pordampi din Timișoara.
Lidia Buble, în prima seară a sărbătorii
Vineri, 21 august, programul va pune accent pe muzica populară și de petrecere, alături de momente folclorice și participarea unor artiști și ansambluri locale.
Printre numele anunțate pentru prima seară se numără Lidia Buble, Andreea D și Dragoș Moldovan. Spectacolele sunt programate în intervalul 19:00-23:00.
Proconsul și Antonio Pican, sâmbătă la Târnăveni
Sâmbătă, 22 august, atmosfera se schimbă, programul fiind orientat în special către publicul tânăr. Muzica pop-rock și muzica ușoară vor domina cea de-a doua seară a evenimentului.
Pe scenă sunt anunțați Proconsul & Band și Antonio Pican, alături de formații din zonă. Și în această zi concertele sunt programate între orele 19:00 și 23:00.
Carmen de la Sălciua și DJ Party Fest în ultima seară
Duminică, 23 august, Zilele Municipiului Târnăveni se vor încheia cu un program care combină muzica populară, muzica ușoară și momentele destinate publicului tânăr.
Printre artiștii propuși pentru ultima seară se numără Carmen de la Sălciua, Cornel Borza, Andrada Paul și Larisa Horvath, iar programul va include și DJ Party Fest.
Târnăveni primește artiști din 10 țări și trei continente
Weekendul va fi cu atât mai animat cu cât Zilele Municipiului se suprapun cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Folk Friends Together”, programată în perioada 20-24 august 2026.




