Stirile Punctul

Aproape lege. Senatul a adoptat proiectele privind însoțitorul la naștere și compensarea scutecelor pentru adulți

Femeile însărcinate ar urma să aibă dreptul la însoțitor în timpul travaliului și al nașterii, iar pacienții asigurați ar putea beneficia de scutece pentru adulți compensate în proporție de 80%, potrivit unor proiecte de lege adoptate de Senat.

Cele două inițiative legislative completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Prima prevede că pacienții asigurați în sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pot primi scutece pentru adulți compensate cu 80% din prețul de referință, pe baza prescripției medicului specialist, indiferent dacă afecțiunea este temporară sau permanentă.

A doua inițiativă reglementează dreptul femeii însărcinate la demnitate, intimitate și viață privată pe parcursul sarcinii, travaliului, nașterii și până la externare. Unitățile sanitare publice și private ar urma să fie obligate să asigure condiții minime pentru protejarea intimității, prin măsuri organizatorice sau tehnice adecvate.

Proiectul stabilește și că femeia însărcinată poate fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de ea, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului în interiorul unității medicale.

Acest drept va putea fi exercitat cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice și de siguranță medicală. Restrângerea lui va fi permisă doar în situații excepționale, justificate medical sau epidemiologic, la decizia personalului medical responsabil de îngrijirea pacientei.

Senatul este primul for sesizat, iar Camera Deputaților va avea votul decizional.

Sursa: Știrile ProTV