Aproximativ 1.200 de persoane au participat la cea de-a doua ediţie Open Farm Weekend în Harghita
Aproximativ 1.200 de persoane au vizitat fermele şi unităţile de producţie din judeţul Harghita care au participat, în perioada 25-27 septembrie, la cea de-a doua ediţie a evenimentului Open Farm Weekeend, a informat, marţi, Visit Harghita.
Timp de trei zile, cele 16 ferme participante şi-au deschis porţile pentru public şi au propus programe care au inclus tururi şi prezentări, degustări, activităţi cu animale, prezentări de specialitate şi activităţi interactive.
De asemenea, participanţii au avut ocazia să se întâlnească personal cu producătorii care lucrează zi de zi pentru produsele şi alimentele locale din regiune.
„Programele au oferit familiilor, turiştilor şi membrilor comunităţilor locale posibilitatea de a descoperi mai îndeaproape fermele din judeţul Harghita şi valorile vieţii rurale. (…) Deschiderea fermelor oferă o experienţă care îmbină gastronomia locală, agricultura, tradiţiile şi viaţa rurală”, se arată într-un comunicat transmis de Visit Harghita.
Potrivit sursei citate, succesul celei de-a doua ediţii a Open Farm Weekend demonstrează că iniţiativa îşi găseşte locul în oferta turistică a judeţului Harghita.
„Iniţiativa Open Farm îşi propune să creeze o legătură directă între producători şi vizitatori, aducând în acelaşi timp mai aproape viaţa rurală, procesul de producţie a alimentelor locale şi practicile agricole durabile. Numărul de vizitatori înregistrat la cea de-a doua ediţie arată un interes tot mai mare pentru originea produselor locale, viaţa de zi cu zi a fermelor şi experienţele autentice din mediul rural”, a menţionat sursa citată.
Programul Open Farm reprezintă un element important al pregătirii judeţului Harghita pentru deţinerea titlului de Regiune Gastronomică a Europei 2027.
„Iniţiativa contribuie la promovarea directă a valorilor agricole, gastronomice şi culturale ale regiunii în rândul vizitatorilor, creând în acelaşi timp legături între producătorii locali, turism şi consumatori. Programul Open Farm nu se încheie odată cu weekendurile dedicate acestuia: producătorii locali, fermele şi unităţile de procesare a alimentelor certificate în cadrul programului primesc vizitatori şi în alte perioade ale anului, pe bază de programare prealabilă”, se mai arată în comunicatul de presă.
Prima ediţie a Open Farm Weekend a avut loc în perioada 30 mai – 1 iunie, când aproape 900 de persoane au vizitat fermele şi unităţile de procesare alimentară care şi-au deschis porţile pentru oaspeţi.
Informaţii suplimentare despre programul Open Farm şi despre fermele participante sunt disponibile pe platformele Visit Harghita. AGERPRES




