ASA Târgu-Mureș a început urcușul spre vârful clasamentului: 1-0 ieri, acasă, cu Gloria Bistrița
ASA Târgu-Mureș a câștigat ieri, acasă, greu, cu mari emoții, în fața Gloriei Bistrița, în a patra rundă a sezonului regulat al Ligii 2. Mureșenii au marcat unicul gol al meciului după vreo jumătate de oră de joc, prin Eric Vînău. A fost prima victorie a ASA în această ediție de campionat.
Altfel, oaspeții au dominat teritorial cea mai mare parte a partidei și au irosit câteva situații foarte bune de gol. Portarul ASA, Florin Iacob (care a purtat și banderola de căpitan) a fost, însă, în zi mare și poate fi socotit cel mai bun jucător al meciului. Evoluții bune au mai avut, de la ASA, Rareș Trif și Serges Ekollo. De la oaspeți s-a remarcat în mod deosebit căpitanul acestora, marocanul cu pașaport belgian Mehdi Lehaire.
Cu cele trei puncte de ieri, ASA a urcat până pe poziția a 15-a și peste o săptămână joacă din nou la Timișoara, cu Politehnica, echipă în fața căreia pierduse în Cupă, zilele trecute. Va fi un meci foarte greu pentru ASA. Politehnica e în formă bună (5-1 la Chiajna, ieri) și și-a propus promovarea directă la finalul sezonului.

S. Simion
sursa foto: Facebook/ASA Târgu-Mureș




