Stirile Punctul

Autostrada Transilvania ar putea avea prima inaugurare din 2026 în luna iulie

Primul tronson de autostradă care ar putea fi inaugurat în România în 2026 este pe Autostrada Transilvania, între Zimbor și Poarta Sălajului. Cei 12,24 kilometri ai secțiunii sunt aproape finalizați, iar deschiderea circulației depinde de terminarea nodului rutier de la Românași.

Segmentul face parte din tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului, aflat în lucru, și ar urma să împingă circulația pe A3 mai departe spre nord-vestul țării. Potrivit informațiilor citate de Adevărul, stadiul lucrărilor pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului ajunsese la 98% la finalul lunii mai.

Nodul rutier Românași este esențial pentru deschiderea circulației, deoarece va permite descărcarea traficului în DN1F Cluj-Napoca – Zalău și în DJ108A, spre Jibou și Benesat. Lucrările la nod au început în 2025, iar stadiul fizic anunțat de CNAIR era de 72%.

Pentru șoferii din Târgu Mureș, proiectul are miză directă pe termen mediu: după finalizarea viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică și a secțiunilor dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, ar urma să se poată circula continuu pe aproximativ 155 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Târgu Mureș și Poarta Sălajului.

În 2026 este așteptată finalizarea a aproape 70 de kilometri din A3: tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului, de 42,84 kilometri, și secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, de 26,35 kilometri. Lucrările la Autostrada Transilvania au început în nord-vestul României în 2004.

Sursa: Adevărul