Autostrada Transilvania, sectorul Nușfalău-Biharia primește finanțare europeană uriașă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul Autostrada Transilvania, secțiunea Nușfalău-Biharia, inclusiv drumul de legătură cu municipiul Oradea, etapa a doua, în cadrul Programului Transport 2021-2027. Contractul, semnat pe 29 aprilie 2026 între CNAIR și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, are o valoare totală de peste 2,2 miliarde de lei.
Potrivit comunicatului, obiectivul general al proiectului este asigurarea unei legături rutiere moderne cu Ungaria și îmbunătățirea condițiilor de tranzit pentru traficul internațional, măsură care ar urma să reducă timpul de călătorie, costurile de operare a vehiculelor și expunerea populației la poluare, cu efecte directe asupra calității vieții locuitorilor din localitățile situate de-a lungul traseului.
Documentul precizează că proiectul face parte din traseul Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, cunoscută drept Autostrada Transilvania, care pornește din zona Brașovului, traversează Podișul Transilvaniei de la sud-est spre nord-vest, trecând în apropierea municipiului Târgu Mureș, continuă la vest de Cluj-Napoca și se îndreaptă spre granița cu Ungaria, unde se încheie în apropierea de Oradea. Autostrada este parte din Rețeaua Centrală TEN-T și din Coridorul 5 de conectivitate națională, asigurând legătura dintre Moldova, Transilvania și restul Europei.
Un aspect important menționat în comunicat este faptul că proiectul realizează o nouă conexiune, în cadrul rețelei europene de transport, între sectoarele deja existente ale Autostrăzii A3, respectiv Ungheni-Iernut, Câmpia Turzii-Turda, Turda-Gilău și Gilău-Nădășelu, Autostrada A10 Sebeș-Turda, dar și Autostrada A8, aflată în implementare pe tronsonul Târgu Mureș-Ungheni și planificată să ajungă până la granița cu Republica Moldova. Practic, finalizarea acestui proiect ar contribui la conectarea autostrăzii care trece prin zona Mureșului cu rețeaua rutieră de mare capacitate din vestul țării.
Proiectul, care a fost inițial finanțat printr-un contract semnat în 2025, a fost ulterior transferat către o nouă prioritate de finanțare, dedicată infrastructurii cu utilizare duală, civilă și militară, în urma unei decizii a Comisiei Europene din decembrie 2025. Indicatorii aferenți primei etape, deja recepționați, includ peste 13,5 kilometri de drum nou construit pe secțiunea Nușfalău-Suplacu de Barcău și aproape 19 kilometri pe drumul de legătură dintre centura Oradei și Autostrada A3, ambele tronsoane fiind finalizate în 2023 și 2024.
Pentru etapa a doua, aflată acum sub contractul semnat recent, indicatorii fizici prevăzuți includ construirea a 26,35 kilometri de autostradă nouă, 16 poduri și pasaje, un nod rutier, trei viaducte, un centru de coordonare și întreținere, precum și o parcare. Termenul de implementare stabilit pentru finalizarea lucrărilor este 31 decembrie 2029.
Din valoarea totală a proiectului, suma de peste 1,1 miliarde de lei provine din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, reprezentând 60 la sută din valoarea eligibilă, în timp ce diferența de peste 736 de milioane de lei constituie cofinanțare publică asigurată de beneficiar.




