Stirea zileiStirile Punctul

Azomureș se apropie de preluarea de către Romgaz, după un acord de principiu anunțat oficial

Azomureș din Târgu Mureș intră într-o nouă etapă, după ce Romgaz a anunțat pe 6 mai 2026 că a ajuns la un acord de principiu cu reprezentanții combinatului privind principalii termeni comerciali ai tranzacției pentru preluarea activității operaționale. Potrivit companiei de stat, operațiunea ar urma să fie realizată printr-un transfer de afacere de tip „Transfer of a Going Concern”, iar negocierile finale și aprobarea Consiliului de Administrație pentru semnarea contractului sunt estimate până la sfârșitul lunii mai 2026. Pentru Târgu Mureș, miza este una majoră, în condițiile în care Azomureș rămâne cea mai importantă platformă locală din industria îngrășămintelor chimice.

Subiectul a fost relansat public miercuri și de deputatul George Scarlat, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, care a declarat la AGRO TV că tranzacția este aproape încheiată și că statul român, prin Romgaz, va prelua administrarea platformei de la Târgu Mureș. Declarația vine după luni de discuții despre viitorul combinatului și după clarificările transmise anterior de Romgaz în legătură cu procesul de achiziție a activelor Azomureș. În acest moment, pasul confirmat oficial rămâne acordul de principiu asupra structurii tranzacției, a prețului și a mecanismelor comerciale aplicabile până la finalizarea efectivă a preluării.

Sursa: AGRO TV