Cât câștigă Târgu Mureșul din parcări și ridicări auto: bugetul companiei în pregătire la CL
SC Administrator Imobile și Piețe SRL Târgu Mureș, societatea cu capital municipal care administrează piețele publice, parcările cu plată și serviciul de ridicare a vehiculelor din oraș, și-a prezentat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, document supus aprobării Consiliului Local printr-un proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului la următoarea ședință de Consilu Local (CL).
Potrivit documentației, veniturile totale prognozate pentru 2026 se ridică la 19,9 milioane de lei, în creștere cu 13% față de bugetul anului anterior. Cea mai importantă sursă de venit rămâne administrarea parcărilor cu plată din municipiu, care ar urma să aducă 9,7 milioane de lei, adică aproape jumătate din totalul veniturilor companiei. Piețele agroalimentare contribuie cu încă aproape 8 milioane de lei, din care 4,6 milioane din taxele pentru închirierea platourilor, meselor și standurilor și 3,34 milioane din închirierea spațiilor comerciale din perimetrele piețelor. Serviciul de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar este estimat să genereze 2 milioane de lei, în timp ce veniturile financiare, provenite din dobânzi la depozite, sunt prognozate la 180.000 de lei, mai mici cu 7% față de anul trecut din cauza scăderii ratei dobânzii.
Cheltuielile totale sunt estimate la 15,4 milioane de lei, în creștere cu 7% față de bugetul anterior, majorarea fiind determinată în principal de creșterea costurilor cu utilitățile și serviciile, precum și de majorarea salariului minim. Cea mai mare categorie de cheltuieli o reprezintă personalul, cu 7,3 milioane de lei, din care masa salarială propriu-zisă depășește 6,3 milioane de lei. Redevențele plătite către Primăria Târgu Mureș totalizează peste 4,1 milioane de lei, din care 3,99 milioane reprezintă redevența pentru parcările concesionate și 27.000 de lei redevența pentru cele 8 piețe publice. Cheltuielile cu paza se ridică la 220.000 de lei, iar cele cu utilitățile la 1,48 milioane de lei.
Din diferența dintre venituri și cheltuieli rezultă un profit brut estimat la 4,5 milioane de lei, din care profitul net este proiectat la 3,68 milioane de lei, după plata unui impozit pe profit de 825.000 de lei. Compania prevede și investiții de 1,41 milioane de lei în cursul anului, constând în lucrări la mijloacele fixe aflate în concesiune din domeniul public al municipiului, precum și la mijloacele fixe proprii.
