Pontmaros

PontmarosStirile Punctul

CNAIR instalează sute de camere video pentru măsurarea vitezei medii pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi

România va proceda la fel ca Bulgaria, care de câteva zile a pus în funcțiune radare ce măsoară viteza medie, pentru a prinde șoferii care depășesc viteza legală. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va instala 400 de camere video inteligente pe principalele drumuri naționale și autostrăzi din România în cadrul sistemului național e-Sigur. Aceste camere vor avea un rol triplu: monitorizarea traficului în timp real, detectarea vitezei instantanee cu radar omologat și, noutatea principală, calcularea vitezei medii a unei mașini pe o anumită distanță dintre două puncte de supraveghere, scrie Pro Motor.

Practic, dacă un șofer parcurge mai repede o distanță decât permite limita legală de viteză, chiar dacă a redus viteza în fața camerelor, va primi automat o amendă. De exemplu, pe DN1, unde vor fi 28 de puncte de supraveghere, sistemul va înregistra ora trecerii prin fiecare punct și va calcula viteza medie. Dacă aceasta depășește limita impusă, șoferul va fi sancționat printr-o amendă trimisă acasă.

De exemplu, să spunem că o cameră e montată pe DN1, la ieșire din Ploiești, iar o alta la Săftica. Distanța între cele două e de 30 de kilometri, iar dacă se respectă limita maximă de viteză impusă pe această secțiune, 70 km/h, drumul se parcurge în cel mai bun caz în 25 de minute. Dar dacă o mașină e înregistrată de prima cameră la ora 10:00 iar de cea de-a doua la 10:20, sistemul va detecta automat că distanța a fost parcursă, în medie, cu 90 km/h. Situație în care vei primi amenda acasă, pentru depășirea cu 20 km/h a limitei legale. Practic, nu mai poți „fenta” radarul, circulând cu viteză redusă doar până treci de acesta”, a declarat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Camerele vor fi instalate în special pe sectoare cu risc ridicat de accidente, pe drumuri naționale și pe toate autostrăzile României, inclusiv tronsoanele vechi ale A1 și A2. Montarea va începe în 2026, iar sistemul va funcționa cu analiză umană prin poliție pentru validarea amenzilor, similar cu sistemele de detecție a rovinietei.

Un sistem similar a fost pus în funcțiune în Bulgaria weekendul trecut.

Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Săptămâna viitoare începe la Praid, Festivalul Internațional al Sarmalelor

Pe 20 septembrie, programele încep de dimineață devreme la Festivalul Internațional al Sarmalelor, ediția a XXVIII-a, la Praid.

👉 La ora 7:30, fanfara va da deșteptarea comunității, anunțând oficial începutul zilei de sâmbătă al festivalului! 🎶🎉

👉 Apoi, de la ora 9:30, va avea loc tradiționala paradă, la care vor participa echipele concurente, oficialitățile, organizatorii, membrii juriului – și, bineînțeles, publicul, toți participanții voioși! 💃🕺

Organizatorii se pregătesc intens: depun toate eforturile pentru ca și anul acesta să vă aștepte un program variat și plin de culoare.

📍 Praid

📅 19-21 septembrie 2025.

🥬 Festivalul Internațional al Sarmalelor, ediția a XXVIII-a

PontmarosStirile Punctul

Peste 110 meşteşugari din România şi Ungaria, la ediţia a III-a a Festivalului Meşteşugurilor Ardeleneşti

Peste 110 meşteşugari din România şi Ungaria, specializaţi în lemn şi pictură pe lemn, care vor face demonstraţii în cadrul a 81 de standuri, şi-au anunţat participarea la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Meşteşugurilor Ardeleneşti, care va avea loc în Cetatea Târgu Mureş, în perioada 27-28 septembrie.

Preşedintele Fundaţiei Casa Tradiţiilor Ardeleneşti, Kelemen László, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că evenimentul, care va avea în acest an ca tematică „Lemnul”, este organizat împreună cu Federaţia Asociaţiilor Meşteşugăreşti din Transilvania şi Uniunea Asociaţiilor de Artă Populară din Ungaria.

„Ca muzician, sunt responsabil în primul rând de folclorul practicat în cadrul instituţiei, dar ştiu că meşteşugurile autohtone transilvane sunt la fel de importante aici, în Ardeal, şi nu e mare diferenţă între meşteşugurile practicate aici de români, maghiari şi romi. Pentru acest lucru ne-am adresat Muzeului ASTRA, instituţia cea mai veche şi cea mai mare din Transilvania, care se ocupă şi de meşteşuguri şi încercăm să ajutăm ca acestea să nu dispară din viaţa noastră cotidiană. Şi ne străduim ca şi ştiinţa meşteşugurilor să rămână vie în Transilvania (…). În cadrul festivalului, fiecare meşter îşi va prezenta meşteşugul la stand”, a afirmat László Kelemen.

Muzeograful Karla Roşca, şef de secţie la Muzeul ASTRA Sibiu, a declarat că anul trecut a fost prima colaborare a acestei instituţii muzeale cu Festivalul Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Târgu Mureş şi că a fost surprinsă de numărul mare de meşteri şi de atelierele organizate aici, pe care le-a caracterizat ca fiind „de o înaltă ţinută”.

„Muzeul ASTRA are încheiat un parteneriat cu Fundaţia Casa Tradiţiilor Ardeleneşti şi în baza acestui parteneriat derulăm unele acţiuni comune în scopul promovării patrimoniului cultural material din Transilvania. Astfel că, anul trecut şi anul acesta, am organizat împreună pe segmentul multicultural câteva activităţi pe festival multietnic şi pe gastronomie, dar, în acelaşi timp, am apelat şi la sprijinul fundaţiei pentru consultare de specialitate în ceea ce priveşte meşterii populari de etnie maghiară. Meşterii populari constituie una dintre cele mai preţioase expresii ale patrimoniului cultural imaterial, o formă de memorie colectivă, în care comunităţile îşi recunosc rădăcinile şi îşi afirmă identitatea. În mâinile acestor creatori, materia brută, cum este lutul, lemnul, lâna, sticla sau pielea, se transformă, prin îndemânare şi cunoaşterea transmisă din vechime, în obiecte încărcate de simboluri şi semnificaţii. Meşteşugul este o punte de dialog între trecut şi prezent. Fiecare motiv ţesut pe o ie, fiecare linie sculptată pe o poartă maramureşeană sau fiecare vas de ceramică modelat pe roată poartă în sine o poveste, o continuitate de generaţii, care au păstrat şi au înnoit, în acelaşi timp, tradiţia. În felul acesta, meşterul devine nu doar artizan, ci şi depozitar al unui univers cultural, un intermediar între ceea ce a fost şi ceea ce va fi”, a accentuat Karla Roşca.

Muzeograful consideră că meşteşugurile conferă coeziune comunităţilor, oferă repere de identitate şi constituie instrumente de educaţie culturală, în contextul în care industrialul tinde să înlocuiască manualul şi autenticitatea şi că marea provocare a meşteşugarilor este lipsa de ucenici.

„Produsele meşteşugăreşti devin repere de autenticitate şi rezistenţă culturale. Totuşi, după cum ştiţi, această moştenire se află astăzi în faţa unor provocări: lipsa de ucenici, migraţia tinerilor către alte domenii şi scăderea interesului pentru tradiţional pun în pericol continuitatea unor meşteşuguri. De aceea, protejarea lor nu poate fi lăsată exclusiv pe seama memoriei familiale, ci noi, ca instituţii de cultură, trebuie să-i ajutăm, trebuie să intervenim cu politici culturale, de programe educaţionale şi de promovare care să readucă meşteşugurile în circuitul cultural şi economic”, a susţinut Karla Roşca.

Festivalul Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Târgu Mureş se bazează pe experienţa Uniunii Asociaţiilor de Artă Populară din Ungaria, reprezentantă de Gabriella Igyártó, în calitate de director executiv, care are o tradiţie de 40 de ani în organizarea, la Budapesta, a celui mai mare târg de meşteşugari din Europa.

Numai în acest an, a arătat Gabriella Igyártó, Sărbătoarea Meşteşugurilor de la Budapesta s-a bucurat de participarea a peste 900 de meşteşugari din Ungaria şi de peste hotare, fiind vizitată de peste 250.000 de persoane.

„Acest eveniment are o semnificaţie specială pentru mine, deoarece am putut participa încă de la început la iniţierea sa şi de atunci a rămas o misiune de suflet să consolidăm legătura dintre comunităţile meşteşugăreşti din Ungaria şi din Transilvania. Uniunea Asociaţiilor de Artă Populară lucrează de peste patru decenii în Ungaria pentru a sprijini arta populară şi meşteşugurile, pentru a uni comunităţile noastre şi pentru a crea oportunităţi de prezentare pentru meşteşugari. Federaţia Asociaţiilor Meşteşugăreşti din Transilvania îndeplineşte aceeaşi misiune aici, în Transilvania, şi în ultimii ani s-a conturat o colaborare profesională din ce în ce mai strânsă între cele două organizaţii. Această colaborare depăşeşte simpla organizare de programe comune. În esenţă, este vorba despre asumarea unei responsabilităţi comune pentru păstrarea şi transmiterea moştenirii meşteşugăreşti din Bazinul Carpatic. Sărbătoarea Meşteşugurilor de la Budapesta şi evenimentul din Transilvania nu funcţionează în paralel, ci se consolidează reciproc. Schimbul de experienţă, organizarea comună şi prezentările meşteşugarilor contribuie la întărirea şi vizibilitatea comunităţii noastre meşteşugăreşti”, a declarat Gabriella Igyártó.

Tema centrală a acestui an, a menţionat Gabriella Igyártó, va fi lemnul şi sculptura în lemn, iar din acest motiv la Târgu Mureş vor fi prezenţi, alături de meşteşugari autohtoni, numeroşi meşteşugari din ţara vecină.

„Sunt convinsă că astfel de ocazii oferă o experienţă deosebită nu numai publicului, fiindcă reprezintă şi puncte de întrunire profesională”, a subliniat preşedintele executive al Uniunii Asociaţiilor de Artă Populară din Ungaria.

Vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor Meşteşugăreşti din Transilvania, Miklós Demeter, a spus că în cadrul Festivalului Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Târgu Mureş vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti şi târg de produse artizanale, Expoziţia „Lemnul”, cu obiecte realizate de meşteşugari, selectate în urma unui apel de proiecte, o serie de conferinţe tematice, dezbateri, lansări de carte, spectacole pentru copii şi familie, ateliere de creaţie pentru adulţi şi copii.

În plus, vor fi organizate activităţi interactive, cum ar fi panoul senzorial popular, cutia muzicală vie, colorat uriaş, jocuri de bâlci, precum şi concerte, ca de exemplu „Hanu’ cu Bragă”, Herczku Ági şi Banda, Formaţia Codex, aceasta din urmă având un repertoriu de muzică medievală.

La ediţia a III-a a Festivalului Meşteşugurilor Ardeleneşti vor mai avea loc prezentări ale tinerelor talente în dans şi muzică popular şi vor fi spuse poveşti în limbile română şi maghiară. AGERPRES

PontmarosStirile Punctul

Marea demolare a garajelor. Din 18.000 de garaje Primăria vrea să facă 30.000 de locuri de parcare

Primăria Târgu Mureș anunță o amplă operațiune de demolare a garajelor construite pe domeniul public al municipiului, în vederea amenajării unui număr semnificativ mai mare de locuri de parcare pentru cetățeni.

Conform datelor prezentate de primarul Soós Zoltán, în prezent pe teritoriul municipiului există aproximativ 18.000 de garaje amplasate pe terenuri aparținând domeniului public, însă multe din ele nu servesc scopului lor: „Din 10 garaje, aproximativ 3 sunt folosite ca și parcare. Majoritatea garajelor au devenit depozite, au devenit cămară, iar ele sunt destinate parcării(…) Taxa pe garaj este mult mai mare decât pe imobil și acesta este scopul, să nu mai ținem garaje inutile. Și și la taxa de garaj, proprietarul care nu are mașină are o taxă mult mai mare decât proprietarul care are mașină. Logica este simplă: ocupăm un spațiu pe domeniul public, alții nu au parcări și ținem aceste construcții construite semi-legal, pentru că majoritatea nu au autorizație de construcție… Desigur nu este scopul ca mâine să ne apucăm și să demolăm aceste construcții. Dar în multe locuri au făcut imposibilă folosirea spațiilor verzi, blochează, produc înghesuială în cartiere și așa mai departe”. 

Dăm garajele pe parcări?

Proiectul ambițios al Primăriei Târgu Mureș prevede că, în locul garajelor demolate, vor fi amenajate aproximativ 30.000 de locuri de parcare moderne. Această transformare ar reprezenta o creștere cu aproape 67% a capacității de parcare din municipiu, raportată la numărul garajelor. Primarul spune însă că nu vor fi date jos toate cele 18.000 de garaje deodată. Primele zone în care se va începe demersul, vor fi cele în care Primăria vrea să construiască parcări supraetajate: „Zonele care vor fi vizate sunt zonele în care se vor face parcările supraetajate, zona Ceahlău, zona Aleea Hațeg, zona Teatrul Național și o să vedem zonele unde sunt probleme extrem de mari cu parcările. Odată cu construcția parcărilor supraetajate, ceea ce vine în sprijinul populației, este că n-o să mai permitem mașinilor de mare tonaj sau microbuzelor să parcheze în cartier. Îi vom obliga să folosească parcările. Unde nu avem parcări, nu putem interzice”.

Problema dubelor și mașinilor de firmă 

O problemă veche de la Târgu Mureș, dar nu numai, este cea a mașinilor, dubelor sau chiar utilitarelor mai mari de firmă care ajung să ocupe locurile de parcare din zonele rezidențiale. Problema, spune primarul Soós Zoltán s-ar putea rezolva odată cu ridicarea parcărilor supraetajate, care vor fi ocupate contra unui abonament, concomitent cu interzicerea parcării în spațiile din jurul lor: „Noi am încercat să avem un HCL care să le scoată. Problema e că ele au voie să parcheze pe domeniul public. Pe domeniul public nu pot să discriminez pe tip de autovehicul. Soluția ar fi un sistem cu abonament”. 

PontmarosStirile Punctul

Wizz Air închide baza de la Viena și toate rutele, inclusiv cele spre România

Două avioane și două rute, spre Bilbao și Londra, vor fi suspendate din 26 octombrie 2025. Celelalte trei avioane și toate rutele vor fi oprite din 15 martie 2026„, a anunțat compania.

Pasagerii ale căror zboruri sunt afectate de decizia companiei vor fi contactați prin email sau prin aplicație și vor avea opțiunea de rambursare a banilor în contul Wizz sau rezervarea unui alt zbor Wizz, se mai arată în anunț.

Angajaților de la Viena li se vor oferi oportunități de relocare sau cu roluri alternative în cadrul rețelei.

În România, compania zboară la Viena din Cluj-Napoca, iar din 1 august și de la Sibiu.

În plus, pe 30 septembrie vor începe și zborurile de pe aeroportul din Suceava.

Sursa: Economica.net

PontmarosStirile Punctul

În noul an școlar PediBus continuă la Târgu Mureș și Reghin

În perioada 22 septembrie – 24 octombrie, programul PediBus îi așteaptă din nou pe elevii claselor 0–VIII – unde copiii pot merge la școală într-un mod organizat, sigur și prietenos cu mediul.

👉 Cum funcționează?

Ca un „autobuz pietonal”: elevii se deplasează împreună pe un traseu prestabilit, fiind însoțiți de voluntari adulți.

👉 De ce merită să participați?

✅ Promovează un stil de viață activ și sănătos

✅ Reduce aglomerația din trafic dimineața

✅ Contribuie la un oraș mai curat și mai prietenos

✅ Îi ajută pe copii să devină mai autonomi și mai încrezători în trafic

🚸 Programul nostru PediBus de toamnă face parte anul acesta din inițiativa Stradă Școlară.

Traseele PediBus vor opera exclusiv în zonele cu Stradă Școlară:

📍 Târgu Mureș – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, de pe strada Muncii. (Stradă Școlară: str. Progresului – închis temporar pentru trafic auto între orele 7:40 – 8:05) – 2 trasee

📍 Târgu Mureș – Școala Gimnazială Dacia, de pe strada Panseluțelor. (Stradă Școlară: str. Grapei – închis temporar pentru trafic auto între orele 7:40 – 8:05) – 2 trasee

📍Reghin: Școala Gimnazială „ Alexandru Ceuşianu”, de pe piața Petru Maior.(Stradă Școlară: piața Petru Maior parțial și str. Spitalului parțial – închis temporar pentru trafic auto între orele 7:40 – 8:05) – 3 trasee

📌 Te rugăm să completezi formularul de înscriere online, pentru înregistrarea copilului tău. Astfel vei primi toate informațiile despre trasee, orar și regulile de participare.

👉 PediBus Târgu Mureș: https://forms.gle/HUXGoBcaJHsrw6cu5

👉 PediBus Reghin: https://forms.gle/Xweo7rwsvaVpYdHJA

Alăturați-vă și aflați mai multe despre proiectele noastre comunitare!

Organizator: Fundația Comunitară Mureș

Pontmarostransport

Începând cu data de 15 septembrie 2025, se eliberează legitimații de călătorie tip card pentru elevi! 

Pentru a obține cardul, elevii trebuie să prezinte următoarele acte:

📄

 Adeverință de la unitatea de învățământ frecventată în anul școlar 2025-2026

🆔

 Copie carte de identitate (pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani), copie certificat de naștere și copie carte de identitate a părintelui (pentru elevii sub 14 ani)

🖋

 Acord pentru prelucrarea datelor cu caracter personal

💸

 Costul cardului este de 10 lei.

📍

 Locul eliberării: Casa de Cultură Mihai Eminescu, Str. Nicolae Grigorescu nr. 19

🕙

 Program: Luni – Vineri, 10:00 – 17:00

⚠️

 Legitimațiile de călătorie emise pentru anul 2024-2025 sunt valabile până pe 31 octombrie 2025.

PontmarosStirile Punctul

Construcția hidrocentralei Răstolița, blocată din nou în justiție. Toate lucrările trebuie suspendate!

Tribunalul Cluj a emis o ordonanță prin care suspendă toate activitățile de construcție la complexul hidroenergetic Răstolița, după ce organizațiile ecologiste au demonstrat că autorizația de construire și-a pierdut valabilitatea juridică.

Magistrații clujeni au dat câștig de cauză activiștilor de mediu în dosarul care vizează legitimitatea continuării lucrărilor. Decizia marchează un moment crucial pentru industria hidroenergetică națională și pentru politicile de mediu ale țării.

Argumentele părților în conflict

Organizațiile Declic și Bankwatch România au susținut în fața instanței că documentația tehnică folosită pentru construcție datează din anii ’80 și nu reflectă realitățile actuale privind schimbările climatice și protecția biodiversității. Avocații ecologiștilor consideră că zona afectată de lucrări se află în perimetrul unor arii naturale protejate cu rol vital în prevenirea inundațiilor.

Din perspectiva guvernamentală, proiectul face parte din strategia națională de securitate energetică și a fost inclus în decembrie 2022 pe lista investițiilor de interes public major. Executivul a argumentat că finalizarea complexului ar contribui semnificativ la producția de energie regenerabilă și la alimentarea cu apă a comunităților locale.

Context istoric și importanța strategică

Amplasamentul de la Răstolița reprezintă ultimul mare obiectiv industrial demarat în timpul regimului comunist, fiind inițiat în anul 1989, cu doar câteva luni înainte de evenimentele din decembrie. Proiectul a fost conceput ca parte a strategiei de valorificare hidroenergetică a bazinului Mureșului și a afluenților săi montani.

Complexul energetic ar fi trebuit să genereze aproximativ 35 de megawați în configurația inițială, cu perspective de extindere până la aproape 120 de gigawați-oră anual în etapa finală. Investiția totală depășește 200 de milioane de euro, sumă acumulată pe parcursul a peste trei decenii de lucrări intermitente.

Perspectivele pentru viitor

Magistrații au stabilit că toate activitățile constructive vor rămâne suspendate până la soluționarea definitivă a procesului principal, care vizează constatarea expirării autorizației de construire. Această măsură afectează nu doar lucrările hidrotehnice propriu-zise, ci și operațiunile conexe, inclusiv cele de amenajare a terenului și instalarea echipamentelor.

Complexul de la Răstolița era programat să intre în funcțiune în noiembrie 2025, după un calendar de finalizare care a fost amânat în repetate rânduri pe parcursul ultimilor ani. Acum, perspectivele de pornire a activității de producție de energie devin extrem de incerte, în contextul în care aspectele juridice rămân nesoluționate.

PontmarosStirile Punctul

Piața de energie. 3 furnizori au deja oferte în Mureș sub plafonul de 1,3 lei/kWh dinainte de liberalizare

După liberalizarea pieței din iulie, costurile au crescut inițial, dar concurența începe să-și facă simțită prezența. La mai puțin de trei luni de la liberalizarea completă a pieței de energie electrică din România, consumatorii din județul Mureș au din nou opțiuni de contracte sub prețul de 1,3 lei/kWh, nivelul la care era plafonată întreaga piață până la 1 iulie 2025.

Conform celui mai recent comparator de costuri publicat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), trei furnizori oferă în prezent tarife competitive pentru consumatorii mureșeni: SPEEH Hidroelectrica cu 1,14 lei/kWh, NOVA POWER & GAS cu 1,19 lei/kWh și din nou NOVA cu o ofertă de 1,25 lei/kWh.

Creșteri inițiale după liberalizare

Liberalizarea pieței, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2025, a adus inițial creșteri de preț pentru majoritatea consumatorilor casnici. Dacă până în iunie prețul era plafonat la maximum 1,3 lei/kWh, în primele luni de la eliminarea reglementării, majoritatea ofertelor s-au situat peste acest nivel.

Din datele ANRE pentru județul Mureș, se observă că furnizori precum Generg SRL oferă tarife de 1,27 și 1,40 lei/kWh, în timp ce PPC Energie ajunge la 1,37 lei/kWh, iar ENGIE România și ENERGY TECH ENTERA depășesc 1,42 lei/kWh. Cea mai ieftină ofertă a EON Energie e la 1,43 lei/kWh, iar cea a Electrica Furnizare e la 1,55 lei/kWh.

Pentru date actualizate, accesați comparatorul de prețuri al ANRE.

PontmarosStirile Punctul

Mureșul participă la un program pilot de îngrijire a copiilor cu dizabilități, cu asistenți maternali 

Mureșul este unul dintre cele 22 de județe selectate pentru implementarea unui proiect pilot care vizează dezvoltarea asistenței maternale specializate pentru minori cu dizabilități

Inițiativa urmărește să revoluționeze modul în care copiii cu nevoi speciale sunt îngrijiți în sistemul de protecție socială, prin semnarea unui parteneriat tripartit între Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, UNICEF România și SERA România.

Inițiativa cuprinde 22 de zone administrative din țară, 4 sectoare ale capitalei și 18 județe, între care și județul Mureș. Programul se va derula pe parcursul a doi ani și urmărește construirea unei infrastructuri care va include evaluări ale situației actuale, programe educaționale specializate și dezvoltarea de metodologii și instrumente de lucru moderne.

Focus pe pregătirea specialiștilor

Elementul central constă în identificarea și formarea persoanelor care aspiră să devină asistenți maternali cu competențe avansate, capabili să gestioneze cerințele specifice ale copiilor cu dizabilități. Scopul principal este diversificarea și specializarea rețelei de asistență maternală pentru a facilita plasarea acestor copii în medii familiale sigure și prielnice dezvoltării.

Programul a debutat experimental în cinci unități administrative: Buzău, Dolj, Mureș, Teleorman și Vaslui. În prezent, toate aceste cinci județe primesc suport din partea UNICEF România pentru elaborarea de propuneri de proiecte care vor fi prezentate pentru obținerea de fonduri prin intermediul apelului „Dezvoltarea de servicii de îngrijire de zi și terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități”.

Finalizarea programului este programată pentru iulie 2026, când se va realiza un document complet de evaluare, cu strategii pentru continuitatea proiectului pe termen lung.

PontmarosStirile Punctul

Măsuri de urgență la IȘJ Mureș. Noi locuri în școli și includerea liceului romano-catolic în rețea

Una dintre deciziile principale vizează aprobarea suplimentării numărului de locuri pentru funcționarea formațiunilor de studiu peste efectivul maxim admis de lege. Măsura va beneficia mai multe unități de învățământ din județ Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Târgu Mureș primește un loc suplimentar, Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” Luduș va avea 5 locuri în plus la clasa pregătitoare, iar Colegiul Național de Artă beneficiază de locuri suplimentare la mai multe specializări: muzică (clasa a IV-a), arta actorului (clasele a X-a română și maghiară), arhitectură și arte plastice (clasa a XI-a). De asemenea, pe lista de unități de învățământ care primesc locuri suplimentare mai sunt Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni, Școala Gimnazială „Al. Ioan Cuza” și Școala Gimnazială „Dacia” din Târgu Mureș.

Funcționarea sub efectiv și reorganizări

Consiliul a aprobat și funcționarea unor formațiuni de studiu sub efectiv la Școala Gimnazială Ațintiș, inclusiv clase simultane și grupe combinate cu predare în limba maghiară la structurile din Cecălaca și Iștihaza. De asemenea, s-a aprobat transformarea unei grupe mici nerealizate de la structura Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „Lumea copiilor” într-o grupă mare la GPP nr. 6 Târgu Mureș.

Modificări în rețeaua școlară

O schimbare importantă în organizarea rețelei școlare vizează UAT Ceuașu de Câmpie, unde structura Școala Primară Culpiu devine Grădinița cu Program Normal Culpiu, nivel preșcolar.

În plus, s-a aprobat reorganizarea rețelei școlare pentru municipiul Târgu Mureș prin includerea Liceului Romano-Catolic ca unitate de învățământ preuniversitar confesional de stat. Această unitate va funcționa cu 21 de clase pe nivelurile primar, gimnazial și liceal, într-un singur schimb.

Consiliul a mai aprobat, graficul și tematica ședințelor pentru anul școlar 2025-2026, regulamentul privind organizarea consiliului consultativ pentru disciplina educație permanentă, planul managerial și Raportul anual de activitate al CCD Mureș și dar și diverse cereri de transfer ale elevilor, unele fiind respinse.

PontmarosStirile Punctul

eMAG vrea să vândă depozitul din Ungaria și cel mai mare din regiune din cauza pierderilor

eMAG vrea să vândă depozitul de peste 100.000 de metri pătrați din Ungaria, primul său centru logistic construit în afara României și cel mai mare din Europa Centrală și de Est, în care a investit 100 de milioane de euro, relevă date analizate de Profit.ro.
eMAG Ungaria a raportat o pierdere de 9,9 miliarde de forinți (29,5 milioane dolari) pentru întreg anul fiscal 2025, potrivt Forbes Ungaria. Din ianuarie și până în prezent, numărul angajaților s-a redus de la 458 la mai puțin de jumătate, ajungând la 213, conform publicației, care a relatat inițial despre vânzarea potențială a depozitului de lângă Budapesta.

Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Digitalizarea și reducerile de personal din Primărie. 10% deja au plecat, 20% din cei rămași urmează

Într-un interviu acordat recent în exclusivitate pentru Punctul, primarul Soós Zoltán vorbește despre două chestiuni extrem de sensibile. Prima este digitalizarea, unde Primăria începe să facă pași, însă are mult de recuperat, având unul din cele mai anacronice site-uri web dintre toate administrațiile locale. A doua, care se leagă de prima, este reducerea de personal. 

Digitalizarea și site-ul, mare rușine

Marea veste ar fi că Primăria intenționează să finalizeze noul site undeva în cursul anului viitor. Vestea proastă este că între timp, actualul site este relativ inutilizabil pentru a găsi documente sau a accesa servicii. Totuși, există bucăți din activitatea Primăriei care au fost digitalizate, oarecum autonom, la diferite direcții: arhitect șef, la impozite și taxe, la fonduri europene. Toate însă au sisteme proprii, care prea puțin comunică între ele și care adesea comunică prea puțin cu oamenii. Noile funcționalități sunt relativ necunoscute, astfel că deși cozile s-au redus prin sisteme de programare online, unele drumuri se fac în continuare la Primărie, chiar dacă ar putea fi evitate.

Marea restructurare a și început

Pe măsură ce serviciile se digitalizează, cum e firesc, o parte din personal va fi redus. Primarul Soós spune că a preluat primăria cu peste 1200 de angajați, toți în aceeași oală, iar în ultimii 5 ani a lucrat în două direcții: 1. separarea anumitor entități în SA-uri, SRL-uri sau unități distincte cu personalitate juridică și 2. reducerile de personal acolo unde nu s-au mai justificat efectivele de angajați. 

„Am scos impozitele și taxele, am separat Poliția Locală, am separat Grădina Zoologică, am separat Weekend-ul și cetatea, am separat serele și toate au devenit instituții, SA-ul sau SRL-uri, dar mult mai transparent putem urmări acum ce fac, pe baza rapoartelor financiare. Și, desigur, au devenit mai eficiente”, spune Soós Zoltán.

Câți oameni pleacă?

Al doilea pas a fost și restructurarea, prin „remodelarea direcțiilor” în funcție de necesar. Astfel s-au redus undeva la 10% din posturi, încă de anul trecut, spune edilul, iar alte 20% din posturi urmează să se desființeze anul acesta. „Anul trecut deja am avut o reducere de posturi de 10%, care deja au necesitat niște eforturi, iar anul acesta vine încă o reducere de 20%. Important este și aici să nu reducem personalul la direcțiile cheie care absorb fondurile(…) Aveam în jur de 1200 de angajați pe Primărie, după separarea instituțiilor subordonate, s-a redus la undeva la 670 de persoane. După reducerea de anul trecut, sunt la 605 angajați, care se vor reduce acum în funcție de măsurile adoptate. Numărul lor va fi undeva între 480 și 560”, explică Soós Zoltán. 

Edilul mai spune că un trend similar a fost și în noile entități desprinse din Primărie. La Poliția locală e la 155, cu aproximativ 130 de angajați efectiv, însă numărul va fi redus unde la 110. Alt exemplu dat de edil a fost administrația serelor, unde de la 120 de posturi schema de personal s-a redus la 90.

Rezultatele financiare

Edilul vorbește despre câștiguri însemnate, economic vorbind, însă chiar dacă pe hârtie unele cifre arată bine, firmele Primăriei nu sunt tocmai etalon de performanță economică. Soós Zoltán dă totuși exemplul Grădinii Zoo care a ajuns să genereze venituri de 4-5 milioane de lei/an sau al Weekend-ului, unde veniturile generate aproape acoperă salariile. Cu toate acestea, niciuna din aceste entități sunt suficient de performante încât să-și susțină și cheltuielile de funcționare, dar și sumele necesare pentru întreținerea patrimoniului sau investiții. Totuși, pe hârtie mai putem bifa un procent la reușite: „Când am preluat primăria eram undeva la 110 milioane de lei cheltuieli anuale, din care peste 35% erau cheltuieli de personal. Acum am ajuns undeva la 22% și ideal ar fi să scădem sub 20%. Mai mult, nu cred că putem să scădem fără să ajungem la deficiențe de funcționare”, mai precizează primarul Soós Zoltán.

PontmarosStirile Punctul

Criza profesorilor de științe exacte. Ne lipsesc peste 500 de profesori de fizică.

Ministerul Educației se confruntă cu o problemă gravă de recrutare în disciplinele științifice. 

România traversează o criză severă în ceea ce privește recrutarea profesorilor de științe exacte. La ultimul concurs de titularizare pentru fizică, s-au prezentat doar 200 de candidați pentru aproape 700 de posturi disponibile, relevă datele prezentate de Ministerul Educației.

Potrivit secretarului de stat Sorin Ion, problemele se manifestă în ordinea gravității la disciplinele Fizică, Chimie, Tehnologia informației și informatică, Maiștri instructori și chiar și la Matematică.

Chiar și în momentul de față există anunțuri pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, care caută profesori de fizică și chimie pentru Școala Gimnazială Sâncraiul de Mureș și Cristești, din cauza vacantării posturilor după începerea anului școlar.

PontmarosStirile Punctul

Dezbatere publică pentru amenajarea celui mai mare parc din Târgu Mureș

Primăria Târgu Mureș organizează vineri, 12 septembrie, o dezbatere publică dedicată celui mai ambițios proiect de amenajare de parcuri din ultimii ani. Proiectul „Parcurile Mureșului” vizează transformarea unei zone extinse care include Parcul Hipodrom, malul Mureșului, brațul mort al râului, Parcul Municipal și zona Canalului Turbinei, până la limita sudică a Complexului de Agrement și Sport Mureșul.

O provocare pentru arhitecți din întreaga lume

Primăria Târgu Mureș, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, va organiza un concurs internațional de soluții pentru această dezvoltare majoră a rețelei verzi-albastre de spații publice din oraș. Dezbaterea publică va avea loc vineri, 13 septembrie 2025, începând cu ora 11:00, în sala 45 de la sediul Primăriei. Evenimentul reprezintă prima etapă dintr-un amplu proces de consultare care va include și întâlniri cu reprezentanți instituționali, dezbateri cu specialiști în arhitectură și urbanism, precum și un chestionar public destinat tuturor locuitorilor municipiului.

Reprezentanții Primăriei spun că atribuirea prin concurs de soluții garantează o calitate mai ridicată a soluțiilor de amenajare propuse, fiind considerată modalitatea cea mai sigură de derulare a proiectelor ample de amenajare a spațiului public.

Târgumureșenii interesați să contribuie la definirea viitorului spațiilor verzi din oraș sunt invitați să participe la dezbaterea de vineri, unde își pot exprima părerile și propunerile pentru acest proiect major de transformare urbană.

PontmarosStirile Punctul

Interes scăzut pentru ajutorul de 50 de lei la plata facturilor de electricitate

Interesul pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat pentru plata facturilor la electricitate este mic. Doar 380.000 din peste 2 milioane de consumatori cu venituri reduse s-au înscris.

Cei interesați mai au la dispoziție 3 săptămâni pentru înscrierea pe o platformă online, la primărie ori la poștă, doar cu buletinul. Vor primi banii și pentru lunile iulie și august, adică de când piața s-a liberalizat, iar facturile s-au dublat.

Fie pentru că nu știu, ori li se pare complicat, doar o mică parte din consumatorii vulnerabili s-au înscris până acum. 385.000, potrivit datelor Ministerului Muncii, din cele 2,1 milioane de gospodării cu venituri mici, câte estimează autoritățile că ar fi în total în România. Iar 43.000 de cereri au fost invalidate, pentru că nu respectau condițiile.
Venitul lunar trebuie să fie mai mic de 1.940 de lei pentru persoanele singure și 1.784 de lei pentru fiecare membru, în cazul unei familii.

Consumatorii vulnerabili mai au timp doar până pe 27 septembrie să se înscrie. Apoi, nu vor mai primi și banii din urmă, pentru lunile iulie și august, ci doar pentru luna curentă.

Înscrierea se poate face online pe platforma electronică epids.mmuncii.ro. Cei care nu se descurcă să lucreze cu calculatorul și nici nu primesc sprijin de la rude sau prieteni, pot merge la primărie sau la poștă. Însă o mică parte dintre consumatorii cu venituri mici vor fi înscriși automat.

Sursa: Stirile Pro TV

PontmarosStirile Punctul

Concerte gratuite în Ținutul Sării, menite să contribuie la revitalizarea turismului, după inundarea Salinei Praid

Mai multe concerte de amploare vor avea loc, în această toamnă, în Ținutul Sării, ca parte a unei inițiative de redefinire a turismului din Praid, care a avut de suferit în urma inundării salinei din localitate.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliului Județean (CJ) Harghita, primele două evenimente vor avea loc în Praid pe 12 septembrie, în Parcul Central, unde pe scenă va urca trupa Csík Zenekar, ‘una dintre cele mai apreciate formații de muzică populară maghiară’ și pe 20 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional al Sarmalelor din Praid, când va concerta trupa rock ‘Intim Torna Illegál’.

De asemenea, pe 3 octombrie, formația ‘Subcarpați’, ‘care îmbină tradițiile românești cu ritmuri moderne’, va susține un concert, de la ora 19:00, în parcarea Gării din Praid.

În comunicatul CJ Harghita se mai menționează că pe 11 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Dovleacului din Sovata, publicul va fi invitat la un spectacol susținut de trupa de muzică ‘Szalonna és Bandája’, din Ungaria, seria de concerte urmând să se încheie la Praid, pe 19 octombrie, când, de la ora 19:00, va avea loc un concert al îndrăgitei trupe ‘Bagossy Brothers Company’.

Sursa citată menționează că evenimentele de acest tip au drept scop nu doar divertismentul, ci reprezintă și o măsură concretă pentru a reda forța sectorului turistic și pentru a repoziționa regiunea ca destinație atractivă și diversă.

‘Acest tip de evenimente se integrează în inițiativa coordonată de ADI Harghita (Visit Harghita), care urmărește redefinirea turismului din Praid ca destinație bazată pe experiențe. Între timp, ADI Harghita organizează consultări regulate cu antreprenorii din Praid și poartă discuții cu potențiali parteneri. Scopul este ca regiunea să se afirme ca o destinație atractivă, autentică și diversă, pe harta turismului național și internațional’, se arată în comunicatul de presă.

Inițiatorii precizează că evenimentele sunt realizate ‘datorită sprijinului oferit de Guvernul Ungariei, cu implicarea Szerencsejáték Zrt., alături de RideMore Center, Primăria Comunei Praid și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Harghita, prin brandul local Visit Harghita’. AGERPRES

PontmarosStirile Punctul

Vioara ‘Sanctus Seraphino’ care i-a aparținut lui George Enescu, în concert la Târgu Mureș

Vioara ‘Sanctus Seraphino’ din 1739, care i-a aparținut lui George Enescu și elevului său, Yehudi Menuhin, se va afla, miercuri, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, alături de violonistul Vlad Stănculeasa, în cadrul concertului Orchestrei Simfonice de Stat din Istanbul, dirijată de Hasan Niyazi Tura, eveniment care se va desfășura sub auspiciile Festivalului Internațional ‘George Enescu’.

‘Vlad Stănculeasa a cântat alături de artiști precum Maxim Vengerov, Janine Jansen, Viktoria Mullova și Ana Chumachenco și a câștigat premii la Concursul Internațional de Vioară ‘George Enescu’, Concursul ‘Renata Molinari’ și Concursul ‘Valsesia Musica’, inclusiv Premiul Enescu 2007 pentru cea mai bună interpretare a lucrării ‘Impresii din copilărie’ de George Enescu. Ca solist, a concertat alături de Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestrele de Cameră din Lausanne și Basel, Orchestra de Cameră din Coreea, Filarmonica George Enescu, printre altele, sub bagheta dirijorilor Kent Nagano, Lahav Shani și Han Na Chang. A fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg (2010-2019), anterior ocupând aceeași funcție în cadrul Orchestrei Naționale Spaniole și Orchestrei de Cameră din Basel, iar în prezent este concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Basel, Orchestrei Simfonice din Barcelona și Orchestrei Festivalului Gstaad (…). Vlad Sănculeasa cântă la o vioară ‘Sanctus Seraphino’ din 1739, care a aparținut cândva lui George Enescu și Yehudi Menuhin, împrumutată cu generozitate de Fundația ‘Tharice’ din Elveția’, a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, pe Facebook.

Violonistul Vlad Stănculeasa are o carieră internațională activă ca solist, concertmaestru și muzician de muzică de cameră în Europa, Asia și America de Sud.

În calitate de concertmaestru invitat, Vlad Stănculeasa a colaborat cu ansambluri precum Bamberger Symphoniker, Accademia di Santa Cecilia Roma, Singapore Symphony, Swedish Radio Symphony, WDR Cologne, Bern Symphony, Swedish Chamber Orchestra și Orchestre de la Suisse Romande, lucrând cu dirijori precum Gustavo Dudamel, Christoph Eschenbach și Marek Janowski.

‘Fondator și director artistic al Academiei și Festivalului NUME din Italia, Vlad Stănculeasa și-a aprofundat explorarea fenomenologiei muzicale sub îndrumarea lui Konrad von Abel. În 2021, a obținut diploma de masterat în specializarea dirijat orchestră la Conservatorul Regal din Mons, Belgia, cu Daniel Gazon’, a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.

În cadrul concertului de la Târgu Mureș, desfășurat sub egida sub Festivalului Internațional ‘George Enescu’, Orchestra Simfonică de Stat din Istanbul va fi dirijată de Hasan Niyazi Tura, recunoscut internațional și în calitate de compozitor.

Dirijorul Hasan Niyazi Tura este născut la Istanbul, în 1982, și-a început educația muzicală la o vârstă fragedă sub îndrumarea tatălui său, profesorul Yalçýn Tura, studiind compoziție, armonie și contrapunct.

‘În 2004, Hasan Niyazi Tura a câștigat premiul întâi la categoria ‘Lucrări simfonice de mare amploare’ în cadrul Concursului Național de Compoziție organizat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, cu ‘Simfonia nr. 1’. A continuat studiile de vioară cu prof. Cihat Așkýn și a interpretat în premieră Concertul pentru vioară al lui Cemal Reșit Rey în 2006. În 2007, a compus oratoriul ‘Șehitler’ (Martiri) pe baza unui text pregătit de locotenentul general Aytaç Yalman. Hasan Niyazi Tura a urmat studii de dirijat orchestră sub îndrumarea prof. Gürer Aykal și și-a finalizat masteratul cu prof. Rengim Gökmen la Conservatorul de Stat Hacettepe din Ankara în 2010. A dirijat numeroase orchestre simfonice și de operă de stat în Turcia și la nivel internațional, printre care London Chamber Orchestra (Marea Britanie), Central Saxony Philharmonic (Germania), North Czech Philharmonic (Republica Cehă), Savaria Symphony Orchestra (Ungaria), Athens State Orchestra (Grecia), Sliven Symphony Orchestra (Bulgaria) și Karaganda Symphony Orchestra (Kazahstan)’, a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.

Printre compozițiile lui Hasan Niyazi Tura se regăsesc ‘Concertul pentru clarinet’, prezentat în premieră în Qatar (2012), baletul ‘Aspendos: A Love Through Centuries’ (2013), poemul simfonic ‘Șehidin Türküsü’ (2015), comandat de Fundația pentru Cultură și Arte din Istanbul, și ‘Konçertango’, prezentat în premieră în Germania.

‘A fost numit ‘Compozitorul anului’ de revista Andante în 2016 și a primit multiple premii de compoziție în 2020 și 2022. Din 2018, Hasan Niyazi Tura ocupă funcția de dirijor adjunct al Orchestrei Simfonice de Stat din Istanbul, iar din 2021 este dirijorul principal al acesteia’, mai precizează Filarmonica din Târgu Mureș.

Concertul din data de 10 septembrie, de la Palatul Culturii din Târgu Mureș este un proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, organizat de Artexim și realizat în parteneriat cu Fundația Artproduction, Institutul Yunus Emre și Festivalul Internațional George Enescu.

Programul serii va cuprinde lucrările: Baladă pentru vioară și orchestră de George Enescu, Concert pentru vioară și orchestră în mi minor, op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Sunny Landscapes de Cemal Reșit Rey și Simfonia nr.1 în Do major, op.21 de Ludwig van Beethoven. AGERPRES

Sursa foto: Filarmonica de Stat Târgu Mureș / Marosvásárhelyi Állami Filharmónia/Facebook

PontmarosStirile Punctul

Aproape 160 de rase de câini din 31 de ţări, la expoziţiile internaţionale sub semnul lui „Dracula”

Aproape 160 de rase de câini, din 31 de ţări, între care şi câteva extrem de rare, precum Continental Bulldog şi Dansk-Svensk Gardshund, vor putea fi admirate în perioada 12-14 septembrie, la Târgu Mureş, la cele trei expoziţii internaţionale organizate sub semnul lui „Dracula”, „Mures Dog Show”, „Dracula Dog Show” şi „Transilvania Dog Show”.

„Asociaţia Chinologică a judeţului Mureş este şi în acest an organizatoarea binecunoscutei manifestări chinologice de mare anvergură, în zilele de 12, 13 şi 14 septembrie, în Complexul Weekend. Găzduim, sub egida Federaţiei Chinologice Internaţionale, un eveniment tematic canin sub semnul lui „Dracula”, constând din trei expoziţii Internaţionale: „Mures Dog Show”, „Dracula Dog Show” şi „Transilvania Dog Show”, precum şi dintr-un număr de trei expoziţii naţionale şi patru expoziţii de club pentru terrieri, teckel, retrieveri şi câini de apă şi ciobăneşti de Asia Centrală. Participarea de anul acesta excelează, atât ca număr de participanţi (peste 1.000 de arbitraje/zi), cât şi ca provenienţă a competitorilor. Şi-au confirmat prezenţa concurenţi din peste 31 de ţări europene, Belize şi China. De asemenea, vizitatorii vor putea admira un număr de 157 de rase de câini, unele foarte rare, cum ar fi Continental Bulldog şi Dansk-Svensk Gardshund”, a anunţat, luni, preşedintele Asociaţiei Chinologice a judeţului Mureş, Lokodi Csaba Zsolt, organizatorul principal al manifestării, într-un comunicat de presă.

La competiţiile de la Târgu Mureş va participa un corp prestigios de arbitri „all round”, recunoscuţi la nivel mondial, din Estonia, Ungaria, Gibraltar, San Marino, Kosovo, Cipru, Australia şi România.

„De asemenea, îi avem alături ca parteneri media pe proprietarii celei mai faimoase publicaţii în domeniul chinologic  ‘Our dogs’ şi ‘Birbrook Rosettes’ din Marea Britanie, care se vor ocupa de promovarea expoziţiei în plan internaţional pentru anii următori. Deschiderea festivităţilor de premiere vor avea loc vineri, de la ora 15:00, în incinta Complexului Weekend, sâmbătă, de la ora 17:30, în incinta Cetăţii Medievale, şi se vor încheia duminică, la ora 16:00, în incinta Complexului Weekend. Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături la acest eveniment unic în Europa şi cu rezonanţă la nivel mondial”, a subliniat Lokodi Csaba Zsolt. AGERPRES

PontmarosSport

Medalii pentru echipa de Gimnastică ritmică a a LPS Szász Adalbert la Cupa Ghimbav din Brașov

În acest week-end echipa de Gimnastică ritmică de performanță a LPS Szász Adalbert Tg-Mures, a avut plăcerea și bucuria de a participa la cea de a 5-a ediție a Cupei Ghimbav, concurs organizat de către Clubul Sportiv Aly Gym Brașov, aflat la editie aniversară, 10 ani de la înființare și Primăria Ghimbav, sub egida FRGR. Întrecerea a reunit peste 150 de gimnaste de la 9 cluburi din țară și s-a bucurat de prezenta Președintelui FRGR, D- na Irina Delelenu.

Gimnastele noaste aflate la prima competiție după vacanța de vară și după doar 3 săptămâni de antrenament (sala noastră aflându-se în proces de modernizare pe perioada verii), au avut evoluții bune si foarte bune, obținând 1 medalie de aur, 12 de argint si 5 de bronz.

🥈Gabor Flavia Mercedes- 7 ani exercițiu fără obiect

🥇 Năstase Catinca- 8 ani – Coardă

🥈🥉Salati-Dragoș Diana – 9 ani Cerc si Panglică

🥈Conț Iasmina- 9 ani – Coardă

🥈Papuc Francesca – 9 ani – Panglică

🥈Gyepesi Sover Dora- 10 ani – Panglică

Kanyaro Beata – 10 ani – Panglică

🥈Marian Antonia – 11 ani – Panglică

🥈Hurubă Denisa- 12 ani – Minge

🥉Burlacu Irina – 12 ani minge

🥈Lazăr Ana – 12 ani – Măciuci

🥉Barabas Krisztina – 12 ani – Măciuci

🥈Nagy Leila – 12 ani – Panglică

🥈Mate-Sebesi Ingrid – 13 ani – Minge

🥈Năstase Suzana – 13 ani – Măciuci

🥈🥉Pilcă Denisa- 14 ani – Măciuci si Cerc.

Alături de ele au stat antrenoarele Sandor Mihaela, Aniko Andrea Jakab si colega lor Matei Andreea, aflată în tratament de recuperare.

PontmarosStirile Punctul

Prefectura, veche de peste 100 de ani, intră în reparații. CJ licitează lucrări de 9,7 milioane de lei

Consiliul Județean (CJ) Mureș, proprietarul imobilului, a publicat recent anunțul de participare pentru lucrările de reparații la Palatul Administrativ, așa cum este cunoscut imobilul oficial, în cadrul primei etape a unui amplu proiect de restaurare. Valoarea estimată a contractului se ridică la peste 9,7 milioane de lei.

Palatul Administrativ este înscris în registrul monumentelor istorice, așadar lucrările de reparație vor include intervenții specializate de restaurare, începând de la consolidarea și reabilitarea cupolei, la reparații și restaurarea fațadelor exterioare și decorațiunilor (elemente ceramice, de piatră, componente metalice, mozaicuri exterioare, picturi decorative), restaurarea fațadelor curții interioare și turnului, reparații și renovarea tâmplăriei din lemn cu păstrarea elementelor decorative istorice, repararea obloanelor rulante și confecțiilor metalice și câteva lucrări interioare.

Calendar și procedură. 3 ani de lucrări.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 7 octombrie, deschiderea ofertelor va avea loc în aceeași zi, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Durata totală estimată a contractului este de 99 de luni, din care 36 de luni (3 ani) pentru execuția efectivă a lucrărilor. Procedura de atribuire se desfășoară prin procedură simplificată, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. 

Despre clădire

Clădirea a fost ridicată în timpul primarul Bernardy György și a servit inițial ca sediu al Primăriei. Arhitecţi au fost Komor Marcell şi Jakab Deszo, influențați de Lehner Odõn, unul arhitecții de marcă ai Ungariei acelor vremuri. Imobilul a fost ridicat între anii 1905-1907, fiind prima dintre cele 3 clădiri vechi emblematice din centru, așadar înaintea Palatului Culturii (1911-1913) și a actualei Primării (1936-1942). În realizarea Palatului Administrativ arhitecţii s-au inspirat din Renaştere, aceasta fiind cauza proiectării ei cu turn cu ceas, înalt de 60 m. Stilul arhitectonic este seccesion, cu fațade decorate cu panouri de ceramică smălţuită și acoperiș din ţiglă smălţuită de Zsolnay. În prezent ea adăpostește atât sediul Consiliului Județean Mureș (proprietar al imobilului), cât și cel al Prefecturii Mureș.

PontmarosStirile Punctul

Ca în avion. Cinema City a introdus prețuri diferite pentru locurile în sală

Cinema City, cea mai mare rețea de cinematografe din România, a introdus prețuri diferențiate pentru locurile în sală. Locurile sunt semnalizate pe culori diferite atunci când se fac achiziții online, astfel că cele de categoria A, cele mai scumpe, sunt cele din spate, iar cele mai ieftine locuri sunt pe rândurile din față.

Numărul spectatorilor în sălile de cinema a fost anul trecut de 11,22 milioane, în scădere cu 14% față cifra de peste 13 milioane de spectatori înregistrată în 2023, arată datele Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Anul trecut, prețul mediul al unui bilet a fost de 26 de lei, în creștere de la 23,7 de lei cât a fost 2023.

Sursa: economica.net

PontmarosStirile Punctul

Directorul BMW din Debrecen: „Am fost în România și am stat două ore la graniță”

„Aș construi din nou uzina în Ungaria, dacă ar trebui, condițiile de acolo sunt foarte bune” spunea la un moment dat Oliver Zipse, șeful BMW Group, despre fabrica Neue Klasse din Debrecen. Teoretic, România ar fi putut avea această uzină, dacă ar fi avut condiții de infrastructură comparabile cu țara vecină, plus un Schengen valabil la data anunțării investiției. Dar nimeni n-o să spună asta explicit, pentru că peste doar o lună la 60 de km de România începe producția celui mai avansat BMW din istorie.
Un miliard de euro a costat numai fabrica în sine, plus alte costuri de dezvoltare și integrare în rețeaua BMW. La sfârșitul lunii octombrie, prima mașină iX3 de serie va ieși de pe liniile din Debrecen, după ce câteva zeci de prototipuri, mașini de pre-serie au fost deja asamblate aici. Aproape simultan, în China, o uzină similară va porni propria producție a acestui model, iar un an mai târziu, în Mexic și în Munchen alte fabrici vor marca startul noii generații de automobile Neue Klasse.
Directorul uzinei BMW din Debrecen, despre producția noului iX3: „Am găsit aici tot ceea ce căutam. Am fost în România și am stat două ore la graniță” Tot în Debrecen, BMW are și propria uzină de asamblare a bateriilor ce vor echipa noile modele, cu celule care vor fi livrate de partenerii de la CATL. În total, peste 400 de hectare situate la nord-vest de oraș, cu o capacitate de circa 150.000 de vehicule pe an. Totul pare un concert de proporții industriale, dirijat de compania germană.

Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Ungaria vrea să crească vitezele maxime legale pe autostrăzi, inclusiv pentru autobuze și camioane

Ministrul ungar al Transporturilor, János Lázár, consideră că este momentul să se recunoască faptul că vitezele actuale de circulație pe autostrăzile maghiare depășesc în mod obișnuit limita legală de 130 km/h, scrie Daily News Hungary.

Lázár a subliniat că vitezele reale pe autostrăzi se situează adesea în jurul valorii de 140-150 km/h, ceea ce face ca limita legală actuală să fie depășită. El crede că limitele de viteză ar putea fi crescute pe anumite porțiuni de autostradă, dar aprobarea publicului este esențială.

Guvernul intenționează să lanseze o consultare la nivel național pentru a permite cetățenilor să-și exprime punctele de vedere cu privire la limitele de viteză pe autostrăzi și la principalele probleme de reglementare a traficului.
Citește articolul complet