Stirile Punctul

”Cazul Boema” un consilier local din Corunca reacționează: ”dacă pentru 24 de case construite fără autorizație s-au putut găsi soluții, de ce în cazul Boema (…) nu au fost căutate până la capăt soluțiile legale pentru intrarea în legalitate?”

             Publicăm opinia unuia dintre consilierii locali din comuna Corunca care a votat împotriva ultimei decizii prin care se urmărește demolarea uneia dintre clădirile complexului BOEMA din Corunca.

             Daniel Cheșa de la PNL s-a remarcat de-a lungul timpului cu atitudini aflate în contradicție cu primarul Takács Szabolcs István de la UDMR, dar și ca proprietar de pensiune ale cărei documentații oficiale nu au fost complete într-o perioadă, îi lipsea autorizația ISU împotriva incendiilor – astfel că pensiunea a fost închisă mai multe luni de zile.

             ”Hotărârea Consiliului local Corunca privind demolarea a fost adoptată, în opinia mea de consilier local care s-a opus hotararii , în urma unei informări incomplete a consilierilor locali. Primarul știa încă din luna aprilie că executorul respinsese cererea de executare deoarece aceasta fusese formulată împotriva unei  părți procesuale greșite.
             Construcția este înregistrată pe firmă, iar impozitul pe clădire este plătit Primăriei Corunca de către firmă. Cu toate acestea, executarea a fost solicitată împotriva persoanelor fizice, Lucian Blaga și soția sa.
             Mai există un aspect important. În urmă cu aproximativ trei ani, Consiliul Local Corunca a adoptat o hotărâre prin care primarul era împuternicit să înceteze procesul și să identifice soluții pentru intrarea în legalitate a construcției. Această hotărâre nu a fost pusă în aplicare.
             Există și un precedent la nivelul comunei. În anul 2020, Consiliul Local a găsit o soluție pentru evitarea demolării a 24 de case construite fără autorizație de două firme care au construit anterior sute de locuințe în Corunca.
             De aceea, întrebarea este una legitimă: dacă pentru 24 de case construite fără autorizație s-au putut găsi soluții, de ce în cazul Boema nu a fost urmată hotărârea Consiliului Local și nu au fost căutate până la capăt soluțiile legale pentru intrarea în legalitate?
             Primăria Corunca are numeroase priorități pentru care sunt necesari bani publici. Înainte de a cheltui fonduri importante pentru demolarea unei construcții care generează venituri la bugetul local și locuri de muncă, consider că trebuie clarificate toate aceste aspecte și analizate toate soluțiile legale.”

A consemnat Cristian Teodorescu