Cinci străzi din Bozeni scapă de gropi. Primăria Corunca se pregătește de modernizarea lor
Primăria Corunca pregătește modernizarea a cinci străzi din satul Bozeni și a unei parcări. Lucrările sunt estimate la 2,62 milioane de lei, bani din care se vor reface 794 de metri de stradă, împărțiți astfel: strada Ernea, 335 de metri, strada Plopilor, 151 de metri, strada Școlii, 137 de metri, strada Salcâmilor, 101 metri și strada Cimitirului, 70 de metri. Pe lângă străzi, contractul cuprinde și amenajarea unei parcări de 290 de metri pătrați de pe drumul comunal DC39.




