Cum reușeau târgumureșenii să ajungă la școală sau la serviciu pe jos ori, cel mult, cu autobuzul, iar traficul să nu fie o problemă?

O fotografie de arhivă din Târgu Mureș spune, fără să ridice vocea, mai mult decât multe dezbateri de azi despre mobilitate urbană. Pe trotuare se văd oameni mergând liniștiți, îmbrăcați elegant, vorbind între ei, ocupând firesc spațiul public. Nu apar coloane nesfârșite de mașini, nu se simte graba agresivă a unui oraș sufocat de trafic, iar strada pare să aparțină, înainte de toate, oamenilor.

Imaginea surprinde o realitate care astăzi pare aproape incredibilă: locuitorii reușeau să ajungă la școală, la serviciu, la cumpărături sau la plimbare mai ales pe jos și, în cel mai rău caz, cu autobuzul. Nu pentru că viața era mai ușoară, ci pentru că orașul era trăit altfel. Distanțele uzuale erau parcurse firesc, mersul pe jos nu era considerat o pedeapsă, iar transportul public era parte din ritmul normal al comunității.

În fotografie, trotuarul este viu. Oamenii nu doar traversează orașul, ci îl locuiesc. Socializarea era reală, directă, firească. Copiii mergeau spre școală, adulții spre lucru, iar strada nu era dominată de metal, claxoane și nervi. Tocmai aici stă întrebarea incomodă pentru prezent: ce am câștigat, dacă am ajuns să depindem de mașină chiar și pentru drumuri care altădată se făceau firesc pe jos?

Un exemplu simplu vine chiar din logica orașelor de odinioară: școala era, de multe ori, în proximitatea locuinței, serviciul era accesibil cu transportul public, iar centrul orașului nu era gândit exclusiv pentru trafic rutier. O familie nu avea nevoie de două sau trei mașini pentru a funcționa normal. Orașul era compact, iar mersul pe jos era parte din viață, nu o excepție.

De aici vin și soluțiile pentru prezent. Nu din nostalgie, ci din bun-simț urban:
trotuare largi și continue, pe care să poți merge în siguranță;
trasee sigure spre școli, astfel încât copiii să poată merge pe jos;
autobuze mai dese și mai predictibile, care să devină alternativă reală, nu opțiune de avarie;
cartiere cu servicii de proximitate, unde oamenii să găsească școală, magazin, farmacii și instituții fără a porni motorul;
descurajarea traficului de tranzit prin centru, pentru ca spațiul public să revină pietonilor;
și, mai ales, o schimbare de mentalitate: orașul nu trebuie măsurat doar în locuri de parcare, ci în calitatea vieții.

Fotografia aceasta nu arată doar cum arăta Târgu Mureșul de altădată. Arată și ce am putea recupera: un oraș mai calm, mai uman, mai respirabil. Iar întrebarea rămâne valabilă și astăzi: dacă atunci se putea trăi normal mergând pe jos sau cu autobuzul, de ce n-am putea construi din nou un oraș în care omul să fie mai important decât traficul?

Sursa foto: Facebook