David Popovici, impresionat de un sat din Mureș: „E extraordinar, vă recomand să mergeți!”
Campionul David Popovici a descoperit în această vară frumusețile județului Mureș, în timpul unei escapade pe Via Transilvanica. Înotătorul a mărturisit că unul dintre locurile care l-au impresionat cel mai mult a fost satul Șapartoc, din comuna Albești.
Sportivul a povestit că a parcurs alături de o parte din familie aproximativ 14 kilometri pe jos într-o singură zi, experiența oferindu-i ocazia să descopere mai bine România și zonele traversate de Via Transilvanica.
Punctul culminant al excursiei a fost Șapartoc, despre care David Popovici a avut cuvinte de laudă: „Căutați-l, e extraordinar, vă recomand să mergeți.”
Șapartoc este un sat aparținând comunei Albești, județul Mureș, remarcat prin peisajele sale și casele tradiționale colorate. Localitatea se află pe traseul Via Transilvanica, unul dintre cele mai importante trasee de drumeție din România.
David Popovici a spus că, deși a avut șansa să călătorească în numeroase locuri din lume datorită performanțelor sale sportive, mai are încă multe zone din România pe care își dorește să le descopere. El intenționează să își facă timp și pe viitor pentru astfel de escapade în natură, fie pe jos, cu bicicleta, motocicleta sau mașina.
Sursa: Gazeta Sporturilor (GSP.ro)




