De la motoare diesel la apartamente loft: cum au reinventat 3 orașe europene zonele industriale

Săptămâna aceasta Primăria Târgu Mureș a publicat Planul Urbanistic Zonal care ne arată ce se va întâmpla cu Uzina Foto, cum va fi transformată dintr-o zonă idustrială aproape total neutilizată, într-o nouă zonă cu funcțiuni mixte, de la locuințe și spații comerciale, până la spații publice. Iar dezbaterile între mureșeni s-au și pornit.

Ce trebuie să mai știm este că aproape fiecare oraș din Europa are cel puțin o zonă industrială abandonată sau sub-exploatată. Hale, depouri, fabrici din cărămidă sau beton care stau goale sau se degradează lent, în timp ce orașul crește în jurul lor, ocolindu-le. Întrebarea pe care nu mai este „ce facem cu ele?”, ci „cum le transformăm în ceva care să funcționeze?”. Trei orașe europene de dimensiuni comparabile cu Târgu-Mureșul au răspuns deja la această întrebare, iar rezultatele vi le prezentăm mai jos, ca inspirație. Târgu Mureș are încă zone „gri” lăsate în paragină care încă își așteaptă reconversia.

Winterthur, Elveția – de la motoare diesel la un cartier al viitorului

Winterthur a folosit criza producției industriale de la sfârșitul secolului XX ca pe o oportunitate de a crea ceva nou în zona Sulzerareal. Noul cartier aduce laolaltă patrimoniul industrial și orașul modern. În interiorul sau în locul turnătoriilor de oțel, halelor de producție și depozitelor neexploatate au fost create lofturi, studiouri, zone rezidențiale, restaurante, baruri, cluburi, clădiri de birouri cu întreprinderi mici și mijlocii tinere, cinematografe, facultăți, magazine și ateliere.

Sulzer, gigantul industrial fondat în 1775, a produs motoare diesel dezvoltate în cooperare cu Rudolf Diesel începând din 1898 și a avut la apogeul său mii de angajați în Winterthur, un oraș de aproximativ 115.000 de locuitori. Când producția s-a mutat sau s-a redus, halele masive au rămas goale. Zona Werk 1 din cadrul Sulzerareal a devenit un nou cartier mixt și sustenabil, un loc pentru locuit, muncă, petrecerea timpului liber și educație. Pe lângă prioritizarea sustenabilității și asigurarea de locuințe accesibile, proiectul oferă spații deschise generoase și asigură conservarea clădirilor cu valoare istorică. Universitatea de Științe Aplicate din Zürich (ZHAW) și-a construit noile sedii principale pe acest amplasament.

Łódź, Polonia – fabrici textile devenite cartier de artiști

Un loc care aspiră să devină principala atracție turistică a Łódź-ului este ansamblul istoric de locuințe muncitorești din Księży Młyn, a cărui revitalizare a fost finalizată la începutul lui 2024. De-a lungul ani de lucrări (peste un deceniu), nu mai puțin de 47 de clădiri au fost renovate temeinic, inclusiv ansamblul de foste case muncitorești și clădiri anexe.

Odată cel mai mare complex de fabrici din Łódź, Księży Młyn a fost construit în secolul al XIX-lea de Karol Scheibler, cel mai bogat industriaș din oraș. Pe lângă clădirile fabricii, depozitele și filaturile de bumbac, aceasta a fost un oraș-companie, cu școală, stație de pompieri, haltă de cale ferată și blocuri de locuințe muncitorești. Clădirile industriale au fost renovate în apartamente de tip loft, iar blocurile originale de locuințe muncitorești sunt complet pietonale, cu alei verzi plantate între clădiri. Zona este liniștită și pașnică și are cafenele și câteva magazine de artizanat.

Inima Księży Młyn este fosta fabrică Karol Scheibler, cândva cea mai mare fabrică textilă din Europa. Astăzi, clădirile din cărămidă roșie găzduiesc lofturi de artiști, galerii, cafenele și restaurante.

Norrköping, Suedia – Manchesterul Suediei, reinventat

Norrköping este un oraș suedez în care, cu câteva sute de ani în urmă, au fost construite numeroase fabrici de-a lungul râului Strömmen. Clădiri impunătoare ale fabricilor au prins formă, oferind multora dintre locuitori locuri de muncă. Însă ultima parte a secolului XX a marcat sfârșitul unei ere, iar fabricile au fost închise și au rămas goale. Forța impresionantelor clădiri industriale a persistat, la fel și amintirea istoriei lor înfloritoare, așa că a început un amplu proces de renovare și transformare. Peisajul industrial este din nou centrul orașului, deși producția a fost înlocuită de activități bazate pe cunoaștere: universitate, muzee, sală de concerte.

Campusul Norrköping al Universității din Linköping este situat în centrul Peisajului Industrial istoric. Clădirile vechi au fost umplute cu conținut nou, iar cursul de apă adaugă o atmosferă specială zonei. Norrköping este un oraș de mărime medie, cu aproximativ 135.000 de locuitori, situat la circa 135 de kilometri sud-vest de Stockholm. A câștigat porecla de „Manchesterul Suediei” în perioada sa de glorie din Revoluția Industrială. Fabricile textile și cele de hârtie s-au închis de mult, dar zona a rămas extrem de bine conservată. Fostele fabrici sunt grupate în jurul râului Motala, în centrul orașului, și cuprind o zonă cunoscută local sub numele de Industrilandskapet. Accesibilă publicului, întreaga zonă este integrată în țesutul urban al orașului și include numeroase poduri și alei pietonale care oferă vederi spectaculoase asupra râului, barajelor și cascadelor sale.

Ce ar putea face Târgu-Mureșul? 

Orașul are câteva zone industriale care așteaptă o decizie: fosta platformă industrială din zona de sud, platfoma Mobex, halele din apropierea gării sau zona Depozitelor-Libertății. Toate trei exemplele prezentate arată că reconversia industrială nu înseamnă doar demolare și construcție de la zero, ci păstrarea identității locului, cu adăugarea de funcțiuni noi: locuire, educație, cultură, recreere. Winterthur a făcut-o cu hale de oțel, Łódź cu fabrici din cărămidă, Norrköping cu mori textile. Dimensiunea orașelor, tipul de patrimoniu industrial și provocările urbane sunt surprinzător de similare cu cele ale Târgu-Mureșului. Ceea ce lipsește, deocamdată, este viziunea.