Dumitrița Gliga a vorbit în Camera Deputaților despre Ziua Universală a Iei
Dumitrița Gliga a susținut, miercuri, 24 iunie, în plenul Camerei Deputaților, o alocuțiune dedicată Zilei Universale a Iei, în care a vorbit despre importanța cămășii românești ca simbol al identității naționale și despre nevoia de protejare a patrimoniului viu al României.
În intervenția sa, aceasta a subliniat că ia românească nu reprezintă doar o piesă vestimentară, ci o expresie a memoriei, credinței, răbdării și continuității unui popor. Momentul a fost legat și de marcarea a 70 de ani de apartenență a României la UNESCO.
Dumitrița Gliga a vorbit despre rolul femeilor care au păstrat această artă din generație în generație, despre meșteșugarii și comunitățile care continuă să îi dea viață, dar și despre responsabilitatea de a-i apropia pe copii și pe tineri de valorile culturale autentice.
„Cămașa românească nu ne cere să trăim în trecut. Dar ne amintește că un popor care își pierde simbolurile riscă, în timp, să se piardă pe sine”, a transmis Dumitrița Gliga.




