Epopeea demolării unei săli de la Boema continuă cu un nou meci în CL Corunca
Consiliul Local Corunca a respins pe 31 august 2026 un proiect de hotărâre prin care se urmărea menținerea și intrarea în legalitate a construcțiilor aferente Complexului Boema și oprirea temporară a procedurilor de demolare aflate deja în curs. Proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.
Ce s-a discutat și votat?
Proiectul de hotărâre, inițiat de consilierul local Daniel Cheșa, viza practic o revenire asupra direcției stabilite anterior de consiliul local prin Hotărârea nr. 66 din 2021, prin care instituția se angajase să acționeze pentru desființarea unor construcții ridicate fără autorizație pe raza comunei.
Proiectul respins acum propunea, pe de o parte, continuarea căutării unor soluții legale prin care construcțiile de la Complexul Boema să poată fi menținute și intrate în legalitate, iar pe de altă parte, sistarea demersurilor administrative și judiciare de desființare aflate la dispoziția Comunei Corunca, până la finalizarea unei reanalizări juridice, urbanistice și tehnice a situației.
Inițiatorul proiectului, liberalul Daniel Cheșa, a depus un referat de aprobare pe 25 august 2026, însoțit de rapoarte de specialitate din partea compartimentului de urbanism al primăriei.
Contextul
Proiectul vine pe fondul unui litigiu îndelungat legat de una dintre sălile din cadrul Complexului Boema, o hală metalică folosită drept spațiu pentru evenimente, ridicată fără autorizație de construire pe un teren aflat, potrivit planului urbanistic general al comunei, într-o zonă unde construcțiile sunt interzise până la aprobarea unui plan urbanistic zonal.
Litigiul dintre proprietari și Primăria Corunca datează din 2018 și a trecut prin mai multe instanțe: atât Judecătoria Târgu-Mureș, cât și Tribunalul Mureș au confirmat, în mod definitiv, obligația proprietarilor de a demola construcția pe cheltuiala proprie. În vara acestui an, consiliul local aprobase deja alocarea sumei de 185.000 de lei din bugetul local pentru ca demolarea să fie realizată de primărie, urmând ca banii să fie recuperați ulterior de la proprietari.
În acest context, proiectul de hotărâre respins acum ar fi însemnat, practic, o pauză în acest proces, cu scopul declarat de a mai căuta o soluție legală prin care construcția să nu mai trebuiască demolată.
Cum a picat votul
Potrivit hotărârii adoptate de consiliul local, din cei 13 consilieri locali în funcție, la ședință au fost prezenți 10. Dintre aceștia, doar 3 au votat pentru proiect, 2 au votat împotrivă, iar 5 s-au abținut. Hotărârea precizează explicit că proiectul a fost respins din cauza neîndeplinirii condițiilor de cvorum prevăzute de Codul administrativ pentru adoptarea unui astfel de act.
Practic, numărul mare de abțineri a făcut ca proiectul să nu strângă majoritatea necesară, ceea ce înseamnă că procedurile de desființare a construcției rămân, pentru moment, neafectate de acest demers.




