Stirile Punctul

Finanțarea școlilor: Guvernul a stabilit sumele per elev pentru unitățile de stat sau private fără taxă

Guvernul României a adoptat astăzi două hotărâri prin care actualizează costurile standard per antepreșcolar, preșcolar și elev pentru anul 2026, atât pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cât și pentru cele private și confesionale acreditate sau autorizate fără taxă. Actele normative modifică și completează Hotărârile de Guvern nr. 68/2024 și nr. 69/2024.

Principala modificare vizează valoarea costului standard pentru coeficientul 1 aferent cheltuielilor salariale, stabilită la 9.620 de lei per elev pentru 2026, nivel identic cu cel din luna decembrie 2025. Decizia respectă prevederile Legii nr. 141/2025, care a înghețat salariile personalului plătit din fonduri publice la nivelul din ultima lună a anului trecut. Valoarea a fost determinată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar în ședința din 23 decembrie 2025.

Pentru cheltuielile materiale, care acoperă formarea continuă, bunurile și serviciile, costul standard pentru coeficientul 1 a fost stabilit la 750 de lei pe elev, după o dezbatere în mai multe etape. Inițial, CNFIP calculase o valoare de 773 de lei, cu 9,8% mai mult față de anul anterior, ținând cont de inflația din noiembrie 2025. Ulterior, în ședința din 24 martie 2026, valoarea a fost recalibrată la 750 de lei, pe baza unei medii anuale a inflației de 6,5%, conform scrisorii-cadru macroeconomice care a stat la baza construcției bugetului pe 2026.

O altă modificare importantă privește redistribuirea finanțării între mediul urban și cel rural. Coeficienții de diferențiere și corecție aferenți unităților din mediul urban au fost reduși cu 5%, iar cei din mediul rural au fost majorați proporțional, fără ca nivelul costului standard unitar per elev să fie afectat. Scopul declarat al ajustării este reducerea decalajului dintre bugetul inițial și execuția bugetară reală la finalul anului.

Județul Mureș se încadrează în zona 4 de temperatură, alături de Cluj, Botoșani, Sălaj și Vrancea, ceea ce influențează direct nivelul costurilor standard pentru cheltuielile materiale. Spre exemplu, pentru o unitate din mediul urban cu între 1 și 300 de elevi, costul standard per elev de gimnaziu și primar se ridică la 817 lei anual, în timp ce pentru aceeași categorie în mediul rural ajunge la 1.004 lei.

Hotărârea referitoare la unitățile private introduce și o prevedere nouă: școlile private acreditate sau autorizate fără taxă care obțin acest statut în cursul unui an financiar vor beneficia de finanțare de bază din stare abia începând cu anul financiar următor, nu imediat, pentru a evita disfuncțiile generate de decalajul dintre anul școlar și cel bugetar.