Stirile Punctul

Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc

O intervenţie chirurgicală complexă din domeniul urologiei oncologice a fost realizată în premieră regională la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

„În ultimele zile, a fost realizată cu succes, la Odorheiu Secuiesc, prima cistoprostatectomie radicală laparoscopică, asociată cu limfodisecţie ilioobturator bilateral, la un pacient diagnosticat cu o tumoră vezicală malignă infiltrativă. Această intervenţie complexă, urologică şi oncologică, care necesită un nivel înalt de pregătire profesională, reprezintă un moment de referinţă nu doar pentru instituţia noastră, ci şi pentru întreaga regiune. În prezent, o astfel de operaţie nu se efectuează în judeţele Harghita, Covasna, iar în Târgu Mureş este disponibilă doar în condiţii limitate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a unităţii sanitare.

Intervenţia a fost realizată prin tehnică laparoscopică, minim invazivă, care oferă avantaje pacientului, precum reducerea traumatismului operator, pierderi mai mici de sânge şi o recuperare mai rapidă, comparativ cu chirurgia clasică deschisă.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, intervenţia constituie o performanţă profesională deosebită, cu impact atât la nivel instituţional, cât şi regional.

„Felicitări echipei de urologie şi chirurgie coordonate de Dr. Attila Szöllösi, precum şi echipei de anestezie, pentru această performanţă profesională deosebită, care reprezintă un rezultat cu importanţă nu doar instituţională, ci şi regională. S-a demonstrat din nou că la Odorheiu Secuiesc se poate oferi asistenţă chirurgicală modernă, la cele mai înalte standarde”, mai precizează sursa citată.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că intervenţia a fost realizată exclusiv de medicii acestei unităţi sanitare şi a evidenţiat contribuţia dr. Attila Szöllösi, care s-a remarcat prin realizări profesionale importante şi în anii anteriori, precum şi pe cea a celorlalţi membri ai echipei medicale.

Aceasta a vorbit şi de investiţiile realizate în ultimii ani în infrastructura şi dotarea spitalului, pentru creşterea calităţiii actului medical.

„În ultimul an, aproape 40 de milioane de lei au fost investiţi în acest spital, în mare parte pentru aparatură medicală”, a precizat Zörgő Noémi. AGERPRES