Licitație de 33 de milioane de lei pentru „University Tower”, turnul UMFST din Piața Victoriei
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” (UMFST) a lansat licitația pentru modernizarea și reabilitarea energetică a clădirii „University Tower”, din Piața Victoriei nr. 17, fostul sediu Romtelecom.
Este un contract „la cheie”, drept urmare câștigătorul va face proiectul tehnic și detaliile de execuție, va asigura verificarea proiectului, managementul de proiect și asistența tehnică din partea proiectantului, apoi va executa lucrările. La final va emite și certificatul de performanță energetică al clădirii.
Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 40,2 milioane de lei. Finanțarea vine din Programul Regiunea Centru 2021–2027, acțiunea dedicată eficienței energetice în clădirile publice. Contractul de finanțare are numărul 716 din 8 mai 2026, iar pe lângă fondurile europene, universitatea contribuie și din venituri proprii.
Contractul durează 15 luni: 3 luni pentru proiectare și verificare, apoi 12 luni de execuție. Execuția începe de la ordinul de începere dat separat pentru lucrări. Ofertele se depun până pe 20 noiembrie.




