Luduș, planuri de 349 de milioane de lei până în 2030: spital nou, Castelul Banffy restaurat și biciclete de închiriat
Consiliul Local Luduș a aprobat, în ședința din 27 octombrie, varianta actualizată a Strategiei de dezvoltare locală a orașului pentru perioada 2021–2030. Documentul cuprinde o listă de 27 de proiecte prioritare, cu o valoare estimată totală de aproximativ 349 de milioane de lei. Hotărârea a fost votată în unanimitate de cei 15 consilieri prezenți, din cei 16 în funcție. Noua strategie o înlocuiește pe cea aprobată în mai 2023.
Până în 2030, Lușul își propune să devină un oraș inteligent, mai ușor accesibil și orientat spre dezvoltare durabilă, cu accent pe creșterea calității vieții. Strategia are opt direcții principale: dezvoltare urbană, economie, mediu și energie, educație, sănătate și incluziune socială, turism și patrimoniu, capacitate administrativă și agricultură.
Cele mai mari proiecte
Proiectele cu cea mai mare valoare estimată:
- extinderea și îmbunătățirea rețelei de canalizare sau a stațiilor de epurare: 50 de milioane de lei;
- restaurarea și punerea în valoare a Castelului Banffy: 30 de milioane de lei;
- modernizarea străzilor: 30 de milioane de lei;
- construirea și dotarea unui spital: 25 de milioane de lei;
- un depou pentru vehiculele de transport public: 25 de milioane de lei;
- o comunitate de energie regenerabilă, cu panouri solare de 2–3 MWp și baterii: 20 de milioane de lei.
Lista mai cuprinde un parc fotovoltaic la sol de aproximativ 3 MWp, o bază sportivă, extinderea grădinițelor, un corp nou pentru Școala Gimnazială nr. 1 și modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 (câte 15 milioane de lei fiecare). Sunt prevăzute și renovarea energetică a blocurilor (12,5 milioane) și a două–trei clădiri publice (15 milioane), un centru multifuncțional (10 milioane), iluminat public nou (10 milioane) și un centru de zi pentru vârstnici (5 milioane).
Biciclete, park&ride și zone pentru pietoni
Pentru un oraș de circa 15.000 de locuitori, strategia include și proiecte de mobilitate specifice orașelor mari: piste pentru biciclete – 4 milioane de lei, un sistem de închiriere de biciclete – 3,5 milioane de lei, o zonă cu prioritate pentru pietoni, de tip „shared space” – 5 milioane de lei, o parcare de tip park&ride – 3 milioane de lei, un sistem de management al traficului – 2,5 milioane de lei și mașini electrice pentru primărie – 2,5 milioane de lei.
Mai sunt prevăzute regenerarea spațiilor publice, revitalizarea brațului mort al Mureșului, perdele de arbori de-a lungul drumurilor principale, digitalizarea serviciilor primăriei și trasee turistice tematice.
Banii ar urma să vină în principal din fonduri europene (Programul Regional Centru, Programul Tranziție Justă pentru Mureș, PNRR), din programele naționale Anghel Saligny și ale Companiei Naționale de Investiții, de la Administrația Fondului pentru Mediu și din bugetul local.
Aproape totul, încă pe hârtie
Fișele proiectelor arată că marea majoritate se află încă la stadiul de „idee de proiect”. Doar câteva sunt ceva mai avansate: parcul fotovoltaic are o notă conceptuală și o temă de proiectare aprobate, iar comunitatea de energie are o propunere de proiect.
Strategia arată că principala provocare a orașului rămâne scăderea populației. Între 1992 și 2021, Lușul a pierdut 4.032 de locuitori, adică peste o cincime din populație, ajungând de la 18.789 la 14.757 de locuitori. Și numărul persoanelor cu domiciliul în oraș a scăzut aproape în fiecare an, de la 17.525 în 2017 la 16.608 în 2026.




