Stirile Punctul

Prefectul de Harghita a anunțat că nu mai există un pericol pentru Praid dar a prelungit starea de alertă

Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunţat, miercuri, prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranţă a zonei afectate.

Prefectul a declarat, într-o conferinţă de presă, că starea de alertă este prelungită lunar întrucât lucrările prevăzute pentru punerea în siguranţă a zonei nu au fost încă realizate, iar fenomenele care se produc în perimetrul minelor vechi continuă să fie monitorizate.

„Deci, până când toate lucrările prevăzute pentru punerea în siguranţă a zonei afectate nu se vor desfăşura, nu putem vorbi de siguranţa acelei zone. Şi nu mă refer neapărat, să nu se înţeleagă că mă refer la comună sau că nici măcar nu mă refer la acele gospodării care au fost evacuate în prima fază, pentru că acolo discutam de măsuri de securitate din cauza unei posibile viituri. Acest pericol a devenit mai puţin probabil, pentru că nu mai putem vorbi de prăbuşirea întregii planşe a minelor vechi într-un timp foarte scurt. A trecut aproape un an şi jumătate, acel planşeu a mai pierdut, pe parcursul acestui timp, din volum, dar acea zonă a minelor vechi este una nesigură în care pot apărea prăbuşiri. În plus, pentru siguranţa oamenilor, urmărirea tehnică a fenomenelor care se produc acolo se desfăşoară în continuare”, a afirmat Petres Sándor.

De asemenea, în absenţa unui polder şi a unei devieri, lucrări care ar trebui să protejeze zona în cazul unor viituri, autorităţile trebuie să urmărească în continuare situaţia şi să ia măsurile necesare.

„Deci, primul motiv este că încă nu s-au desfăşurat acele lucrări care să pună această zonă afectată în siguranţă. Al doilea motiv este că neavând siguranţa acestei zone, neavând acel polder şi acea deviere care să ne scutească de efectele oricărei viituri, nu putem afirma că nu se mai impune urmărirea a ceea ce se întâmplă şi nu se mai impune să fim pregătiţi de evacuare, dacă Doamne fereşte se impune. Şi până când nu avem toate aceste lucrări, nu suntem scutiţi nici de un eventual impact al unei mase de apă dulce care să dezlocuiască, prin viteză, prin impuls, o masă oarecare de apă sărată, saturată, şi care ar duce iarăşi şi la o poluare cu sare a pârâului şi mai departe a întregului sistem, şi dacă dezlocuieşte apă sărată, acea apă dulce iarăşi poate să ducă la erodarea în continuare în interior a sării. Acestea sunt motivele pentru care în continuare, lunar, această situaţie se va prelungi”, a arătat prefectul Petres Sándor.

Acesta a subliniat că menţinerea stării de alertă nu înseamnă că întreaga comunitate din Praid sau obiectivele turistice din localitate se află în pericol.

„Accentuez că nu există un pericol pentru întreaga comunitate, pentru comună, pentru obiectivele turistice din comună”, a spus prefectul.

El a atras atenţia că prelungirea stării de alertă a contribuit la formarea percepţiei greşite că zona este periculoasă pentru vizitatori.

„Un rezultat absolut negativ al acestei măsuri care se impune, din păcate, credem noi, este că în mentalul colectiv a intrat cumva că Praidul este o zonă de pericol şi hai să nu mergem acolo. Această percepţie afirm că este una greşită”, a mai arătat prefectul judeţului Harghita.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Praid, întrunit în şedinţă în data de 4 noiembrie, a aprobat prelungirea stării de alertă la nivelul localităţii, pentru 30 de zile, din data de 6 noiembrie 2026 până în data de 5 decembrie 2026, inclusiv, se arată într-o informare a Instituţiei Prefectului. AGERPRES