Mercedes-Benz crește producția la uzina din Ungaria în urma unei investiții de 1 miliard de euro
Fabrica din Ungaria, care va produce noul model electric C-class, va fi cea mai mare fabrică a Mercedes-Benz din Europa şi a doua cea mai mare la nivel global după extindere, oferindu-i flexibilitatea de a răspunde mai bine la condiţiile volatile de pe piaţă.
În pofida unei creşteri puternice a salariilor în ultimii ani, salariile din Ungaria sunt în continuare printre cele mai mici din Uniunea Europeană, ceea ce face ca ţara vecină să fie o ţintă atractivă pentru locuri de muncă cu costuri reduse.
Prezent la ceremonia de inaugurare, premierul ungar Peter Magyar a declarat că guvernul său de centru-dreapta îşi propune să creeze un mediu de afaceri previzibil pentru investitorii străini din Ungaria, care sub Orban s-au confruntat cu schimbări frecvente de legislaţie şi taxe ad-hoc pentru a acoperi golurile bugetare. „Guvernul îşi propune să menţină un parteneriat strategic stabil cu Mercedes, precum şi cu alte companii care doresc să investească în Ungaria”, a spus Magyar.




