Mureșeanul Szombati Attila reprezintă România la Campionatul Mondial de Judo pentru Veterani
Judoka Szombati Attila, din Târgu Mureș, se numără printre cei 32 de sportivi care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Judo pentru Veterani 2026, programat în perioada 20–24 septembrie, la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina.
Sportivul mureșean va concura la categoria M5, -100 kg, întrecerile acestei categorii fiind programate marți, 22 septembrie. Sportivii români prezenți la Mondiale și-au obținut calificarea în urma Campionatului Național de Judo Veterani, desfășurat la Brașov, în 13 iunie.
Competiția de la Sarajevo va avea o participare impresionantă: 1.391 de judoka din 64 de țări și de pe șase continente, dintre care 1.206 în concursul masculin și 185 în cel feminin. Întrecerile vor avea loc la Arena Hotel Hills.
Szombati Attila are o experiență îndelungată în judo, sport pe care îl practică de la vârsta de cinci ani. Și-a început activitatea la fostul club Voința din Târgu Mureș, sub îndrumarea lui Csép Dezsö, iar de-a lungul anilor a obținut numeroase medalii la competiții naționale și internaționale.
Mureșeanul are deja experiența marilor competiții internaționale de veterani. În 2024 a reprezentat județul Mureș la Campionatul European, iar la Europenele de Veterani din 2025, de la Riga, s-a clasat pe locul 7 la categoria M5, -100 kg.
La Sarajevo, Szombati Attila va avea astfel o nouă oportunitate de a reprezenta Târgu Mureș și România la una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate judoka veterani.
Delegația României va fi condusă de Lucian Barma, șeful Comisiei Naționale de Veterani și vicepreședinte al Federației Române de Judo.
Sursa: Federația Română de Judo / ProSport




