Punctul.ro

La Casa de Verde… Programul a devenit o “olimpiadă” de IT. Datele personale, pe mâna unor speculanți

Sesiunea Casa Verde din 2024 este cea mai riscantă de până acum, iar anul acesta, înscrierea în program s-a transformat într-o adevărată „olimpiadă” de IT, arată Kilowat, companie de sisteme fotovoltaice din România. Potrivit companiei, …

Percheziții la doi tineri din Luduș care au făcut plăți fraudulos cu un card găsit

În urma activităţilor de cercetare penală într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de însuşirea bunului găsit, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, la data de 3 octombrie …

Replici ale casetelor de tavan, realizate de tâmplarii-pictori din Komárno, la Galeria Cetăţii Târgu Mureş

O serie de replici realizate după lucrările a 19 maeştri tâmplari-pictori din Komárno (Ungaria) şi câţiva discipoli ai acestora, constând în casete de tavan, casete de faţade de balcon sau de bănci, sunt expuse în …

Două produse vândute de Kaufland, retrase din magazine din cauza prezenței unei bacterii

Un sortiment de creveți gătiți și unul de somon, furnizate de aceeași firmă și vândute în magazinele Kaufland, sunt rechemate de la consumatori din cauza prezenței bacteriei Listeria monocytogenes.   Potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și …

Informația publicată de Punctul s-a confirmat. Ovidiu Butuc este noul prefect al județului Mureș

Ovidiu-Mugurel Butuc a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Mureş. Acesta îl înlocuiește în funcţie pe Ciprian-Minodor Dobre, eliberat din funcţia de prefect al judeţului Mureş. Tot în şedinţa de astăzi, Executivul a …

Conferința Regională de Turism la Târgu Mureș

Organizațiile turistice din județele Mureş, Harghita și Covasna organizează pentru a 3-a oară 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐦, ce va avea loc la Târgu Mureș, între 17-18 octombrie. Conferinţa reprezintă forumul profesional care se adresează, în …

Bernadette Szőcs și Ovidiu Ionescu au făcut pasul printre primele opt perechi de dublu mixt la China Smash 2024!

În Beijing, singura pereche tricoloră de dublu mixt a intrat ideal în concurs, cu un joc care i-a permis să se apropie de podium. Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au dictat ritmul meciului cu Zeng …

Diplome cu coduri QR pentru studenții care încep facultatea anul acesta. Doctorii au cod QR din 2025

Noile modele de diplome de licență, masterat, pentru doctori și ingineri, cu coduri QR pentru verificarea autenticității documentelor, ajung miercuri pe ordinea de zi la Guvern. Ele ar urma să fie aprobate la 9 luni după ce …

Gătiți zacuscă, concurați și câștigați premii la cel mai mare concurs de pregătit zacuscă de pe Valea Nirajului

Ce v-ar putea uni mai bine ca echipă decât o sesiune de gătit, o competiție și un premiu comun? Înscrieți-vă acum la MurokFest, cel mai bun team-building, care este în același timp joc, distracție și …

Modificări ale circulației trenurilor spre Budapesta și Viena

Urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Budapesta – Lőkösháza, Ungaria și retur, vor interveni unele modificări ale circulației trenurilor internaționale. Potrivit unui comunicat remis luni de CFR Călători, modificările vor fi: Modificări ale circulației trenurilor Informații …

Contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Ploiești – Brașov riscă să fie reziliat

Proiectantul A3 Ploiești – Brașov nu a emis nicio factură de la începutul anului 2024 pentru viitoarea autostradă din Valea Prahovei, potrivit datelor Companiei de Drumuri. Mai mult, bugetul alocat acestui proiect a fost redus, …