Punctul.ro

Contribuabilul suspectat de evaziune fiscală poate evita urmărirea penală dacă acceptă eticheta de „evazionist”

Modificările aduse recent legislației privind combaterea evaziunii fiscale au drept scop, printre altele, simplificarea procedurilor de recuperare de către stat a prejudiciilor provenite din astfel de infracțiuni de până la 1.000.000 de euro. Astfel, Legea …

Motocicliste din 20 de ţări, la WIMA International Rally România 2024, în premieră în ţara noastră la Cerghid

Peste 250 de motocicliste din 20 de ţări şi-au anunţat participarea la ediţia cu numărul 75 a paradei moto WIMA International Rally, care se va desfăşura în premieră în România şi se va încheia pe …

Autostrada A8 (Autostrada Unirii), lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni – un nou pas important!

După lansarea licitației în luna apilie, au fost depuse astăzi două oferte din partea unor companii din Turcia pentru construcția celor 23,4 km ai lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni. Valoarea de licitație a contractului, finanțat …

Peste 1000 de candidați înscriși la sesiunea din august a Examenului Național de Bacalaureat

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2024, a început astăzi, 19 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 20 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, proba la alegere a profilului …

Azomureș și-a oprit iar producția. „N-avem ce face cu gazul din intern, așa că exportăm”

Combinatul de îngrășăminte Azomureș (unicul care încă mai produce) s-a închis din nou, după ce a funcționat pentru o lună și jumătate, potrivit informațiilor de piață. Această unitate de producție funcționează sincopat de circa trei …

Cerghid. Primele două etape din Campionatul Național de Viteză Juniori și din etapa a II-a a Campionatului Național de Supermoto al României

În acest weekend oficial a fost inaugurat circuitul de Supermoto de la Transilvania Motor Ring pe care se va disputa pe 7-8 septembrie etapa de Campionat Mondial. Pe circuit au intrat sportivii din Campionatul National …

Tabăra internațională de rezidențe artistice și de cercetare în domeniul artelor performative – Legături, revine la Saschiz

Cea de-a treia ediție a taberei internaționale de rezidențe artistice și de cercetare în domeniul artelor performative – Legături, revine la Saschiz între 18-24 august. Producții independente de dans, performance, concertele de jazz, expoziții de artă …