Primarul din Ungheni rămâne fără mandat. „Legea Fritz” lovește și în Mureș
Primarul de la Ungheni, Victor Prodan, se numără printre primarii care își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a variantei actualizate în 2026 a Legi Integrității, potrivit unor surse politice citate de Știrile ProTV. Este vorba despre Legea nr. 180/2026 (care actualizează 144/2007, cunoscută drept „legea ANI”) în care se află și celebrul deja „amendament Fritz”, cel care îl lasă fără funcție pe primarul Timișoarei. Deocamdată, se așteaptă un ordin oficial al prefectului în cazul primarului din Ungheni.
Ce zice legea
Legea stabilește că persoanelor cărora, până la intrarea în vigoare a legii, li s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese și pentru care nu au trecut cei 3 ani de interdicție, le încetează de drept funcția la 30 de zile de la intrarea legii în vigoare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 28 august 2026, iar mandatele vizate se sting, potrivit unor documente oficiale, în jurul datei de 30 septembrie 2026.
Pentru situațiile care vor apărea de acum încolo, același articol din lege (art. X) prevede:
„(2) Persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcția, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz.
(3) Persoanele care prin aplicarea prevederilor prezentei legi devin incompatibile sunt obligate să renunțe la una dintre funcțiile sau calitățile incompatibile în cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Cu alte cuvinte, pentru cazurile constatate definitiv după intrarea în vigoare a legii, mandatul se pierde chiar la data rămânerii definitive a raportului ANI sau a hotărârii instanței, fără termenul de 30 de zile. Iar cei care devin incompatibili din cauza noilor reguli au la dispoziție 45 de zile ca să renunțe la una dintre funcții. Cazul primarului din Ungheni intră însă în prima categorie, a situațiilor constatate definitiv înainte de apariția noii legi.
Agenția Națională de Integritate a anunțat la finalul lunii august că a identificat 55 de persoane aflate în această situație, între care zece primari. Comunicatul ANI a dat doar cifrele și categoriile, dar fără nume. Ele au „transpirat” însă în presă din surse politice, iar o analiză a Cotidianul.ro, îl include pe listă și pe Victor Prodan alături de alți primari. Între timp, ANI și-a extins verificările, iar numărul persoanelor vizate a ajuns la 67, care ocupă în total 71 de funcții și mandate.
Cazul de la Ungheni
Cazul pornește de la un raport ANI din 2018 (Raportul de evaluare nr. 17424/G/II/22 mai 2018). Potrivit acestuia, în mandatul 2012-2016 Victor Prodan a aprobat și semnat acte administrative care au adus un folos material firmei Terraflor, unde soția sa este asociat unic și administrator. Este vorba despre un conflict de interese administrativ, nu despre o incompatibilitate, cum au scris unele publicații la vremea respectivă. Raportul a rămas definitiv după procesele pierdute de edil. Instanțele au confirmat constatarea ANI, prin sentința nr. 60 a Curții de Apel Târgu Mureș din 2 aprilie 2024 și decizia nr. 1641 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 20 martie 2025.
În 2025, Prefectura Mureș a dispus, prin Ordinul nr. 146 din 14 aprilie 2025, o sancțiune disciplinară, mai exact reducerea indemnizației primarului cu 10%, timp de trei luni. Edilul a explicat atunci că legea prevedea în cazul conflictului de interese doar diminuarea indemnizației și că informațiile despre pierderea mandatului erau false. Decizia prefectului a stârnit totuși critici din partea unor politicieni locali, care au considerat sancțiunea simbolică.
Ce s-a schimbat între timp
Noua lege prevede încetarea de drept a mandatului și în cazul conflictului de interese, nu doar în cel al incompatibilității. Potrivit textului de lege, cei trei ani de interdicție se calculează de la data rămânerii definitive a raportului sau a hotărârii judecătorești. Dacă se pornește de la decizia ÎCCJ din 20 martie 2025, calculul arată că termenul ar expira abia în martie 2028, deci interdicția nu s-a încheiat.
Interdicția nu înseamnă însă pierderea drepturilor civile sau electorale. Nu este o pedeapsă penală, ci o interdicție administrativă de a ocupa funcții publice sau eligibile, iar Victor Prodan își păstrează, de exemplu, dreptul de vot. Practic însă, cât timp interdicția este activă, el nu poate ocupa o funcție aleasă, deci pe cale logică nu poate nici candida. Dacă, potrivit textului legii, interdicția expiră pe 20 martie 2028, iar alegerile locale din 2028 vor avea loc după această dată, Prodan ar putea candida însă din nou. Data alegerilor nu este încă stabilită, iar modul de calcul va fi confirmat abia la prima aplicare a noii legi de către autoritățile electorale.
Chiar dacă legea vorbește despre o încetare „de drept”, aceasta trebuie constatată formal: Codul administrativ prevede că prefectul emite un ordin pe baza referatului secretarului general al orașului, transmis în 10 zile, iar primarul poate ataca ordinul în instanță în alte 10 zile.




