In judetStirile Punctul

Primul șantier din sectorul montan al Autostrăzii Unirii A8, tot mai aproape de start. CNIR a aprobat proiectul pentru autorizația de construire pe lotul Joseni – Ditrău

Un nou pas important a fost făcut pentru realizarea Autostrăzii Unirii A8, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat proiectul pentru autorizația de construire (PAC) aferent lotului Joseni – Ditrău, înainte de termenul prevăzut în contract.

Documentația urmează să fie transmisă Ministerului Transporturilor, care va emite autorizația de construire necesară începerii efective a lucrărilor. Odată obținut acest document, va putea fi deschis primul șantier de pe sectorul montan al Autostrăzii Unirii și, totodată, primul lot de autostradă construit vreodată în județul Harghita.

Potrivit autorităților, constructorul este pregătit să înceapă lucrările imediat după emiterea autorizației. În prima etapă vor fi mobilizați peste 150 de muncitori, iar organizarea de șantier este deja finalizată. De asemenea, cele două stații de betoane și stația de asfalt sunt operaționale, drumurile de șantier au fost amenajate, iar aproximativ 140 de utilaje sunt pregătite pentru intrarea în teren. Totodată, a fost pusă în funcțiune și baza de producție a grinzilor, care va fabrica zilnic câte trei grinzi de 40 de metri lungime.

Lotul Joseni – Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri și va fi realizat de o asociere de constructori din România și Bulgaria. Contractul prevede o perioadă de execuție de doi ani.

Proiectul include construirea a 18 poduri și pasaje, trei ecoducte pentru traversarea în siguranță a faunei, un nod rutier la Joseni și o descărcare provizorie la Ditrău, care va permite deschiderea circulației pe acest tronson independent de sectorul vecin.

Autostrada Unirii A8 este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, urmând să asigure o legătură modernă între Moldova și Transilvania. Sectorul montan, cuprins între Sovata (județul Mureș) și Pipirig (județul Neamț), are o lungime de peste 110 kilometri și o valoare estimată la aproximativ 4 miliarde de euro.

Traseul traversează o zonă cu relief dificil și presupune realizarea a zeci de viaducte și tuneluri, lucrări complexe de consolidare și milioane de metri cubi de excavații, fiind considerat unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de infrastructură rutieră aflate în dezvoltare în România și Europa.

Sursa: Ministerul Transporturilor / declarații oficiale privind proiectul Autostrada Unirii A8