Ruben Găitan, salvatorul din Luduş, devine cel mai tânăr Cetăţean de Onoare al oraşului
Ruben Găitan, un tânăr în vârstă de 19 ani, a devenit oficial cel mai tânăr Cetăţean de Onoare din istoria oraşului Luduş, după ce a salvat de la sinucidere un bărbat, în parcul central, în timp ce alţi tineri din jur alegeau să filmeze scena pentru reţelele sociale.
Iniţiativa de a-i recunoaşte curajul printr-o distincţie oficială a aparţinut consilierului local Raul Cociş, iar diploma de Cetăţean de Onoare îi va fi înmânată oficial tânărului în cadrul unei festivităţi programate la sfârşitul acestui an. Proiectul de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare lui Ruben Găitan a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Luduş nr. 45 din 26 mai 2026, în urma unui vot secret strâns şi intens dezbătut în legislativul local: nouă voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.
Tânărul salvator, în prezent student la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş, la specializarea Automatică şi Informatică Aplicată, ne-a relatat acele momente din parcul central, de pe 22 aprilie, în acest an.
„Ieşeam de la şcoală, am trecut pe acolo, prin faţa primăriei, şi am văzut un om care era căţărat în copac şi nu ştiam exact ce face. Am trecut, nu am băgat de seamă, nu ştiam ce încearcă să facă. Şi după aceea am mai mers puţin şi un coleg mi-a zis să mă uit în spate, că ăla se spânzură. Şi a zis să merg să îl ajut. Am mers repede, l-am ţinut de picioare, l-am ridicat şi am încercat să îl ajutăm. După aia a mai venit încă un coleg şi l-a ţinut şi el de cap, că îi cădea capul şi nu ştiu dacă putea să respire. Şi celălalt coleg, care mi-a zis prima oară, a sunat la poliţie între timp, ca să vină să rezolve totul. Au venit, l-au dezlegat, i-au dezlegat cureaua de la copac”, a declarat presei, luni, Ruben Găitan.
În timp ce el şi prietenii săi făceau eforturi fizice disperate pentru a-i susţine greutatea bărbatului şi a-i permite să respire, alţi minori prezenţi în zonă au scos telefoanele mobile pentru a filma.
„A fost ciudată chestia asta. Nu ştiu, fiecare face cum consideră, adică înţeleg şi reacţia asta. Primul lucru, când vezi ceva care nu e aşa de obişnuit, primul gând e să salvezi momentul şi să filmezi. Nu ştiu, poate depinde şi de persoană. (…) Sper ca această întâmplare să transmită încredere şi să aibă oamenii curaj să facă schimbarea. Adică să nu stea să aştepte să se întâmple ceva, să facă ei ceva, dacă se întâmplă ceva, undeva, să fie cei care iniţiază, să nu stea să se uite, să nu stea să filmeze”, a spus Ruben.
Studentul s-a mai întâlnit ulterior cu bărbatul salvat, un om măcinat de probleme severe, faţă de care a manifestat multă compasiune.
„M-am mai întâlnit cu el de câteva ori prin oraş şi mi-a mulţumit, deşi am auzit că a mai avut tentative. Are mai multe probleme de sănătate. Din păcate, săracul, duce şi el o viaţă grea”, a spus tânărul.
Dana Găitan, mama tânărului, recunoaşte că vestea a lăsat-o iniţial în stare de şoc, temându-se de impactul emoţional asupra fiului ei, pe atunci licean. Ea a explicat că reacţia rapidă a lui Ruben a fost influenţată şi de statura sa fizică, completată perfect de vigilenţa colegului său.
„Toţi au colaborat, să zicem aşa, pentru faptul că celălalt băiat, un alt coleg de-al lui, am înţeles că l-a văzut înaintea lui şi a zis: ‘Ruben, fugi, că ăsta se spânzură’. Ruben e mare de statură. Celălalt era slăbuţ. Poate că ar fi făcut şi el acelaşi lucru, dar fiindcă era mai micuţ la înălţime, mai slăbuţ, a văzut că nu e capabil. (…) Nici nu au stat pe gânduri. Adică în secunda în care a zis, au acţionat pentru, se vede şi pe filmare că au trecut doar câteva secunde de când domnul şi-a dat drumul şi băiatul deja era la el şi îl ridica”, ne-a declarat Dana Găitan.
Femeia a taxat, la rândul ei, reflexul noii generaţii de a asista pasiv la drame din spatele unui ecran, deşi admite paradoxul situaţiei.
„Sperăm să fie un exemplu pentru ceilalţi, pentru tineri, pentru copii. Când văd neapărat ceva că se întâmplă, să intervină, nu să scoată telefonul. Deşi dacă nu ar fi fost filmat, poate nu s-ar fi ajuns ca Ruben să fie cetăţean de onoare. Erau copii, adică de 12-13 ani. Sunt şi conştientă de faptul că aceşti copii chiar nu puteau să facă nimic. Poate să sune la 112, dar vedeţi copiii din ziua de astăzi cum tot sunt cu telefoanele, imediat să filmeze tot ce se întâmplă”, a spus Dana Găitan.
Mama tânărului pune fapta pe seama valorilor creştine şi a educaţiei bazate pe sprijinirea celor aflaţi în dificultate, care i-a fost insuflată de familie.
„I-am spus că cea mai importantă este credinţa în Dumnezeu. În primul rând, viaţa contează. Nu contează a cui viaţă este, e foarte important să pui principiile înainte la orice, să fie empatic şi să fie acolo pentru oricine are nevoie. Cred că de mic l-am învăţat să nu le facă bullying celorlalţi, ci să le sară în ajutor (…) Ne simţim mândri, deşi mândria nu e ceva tocmai bun, dar să zicem că e o mândrie bună de data aceasta”, a afirmat mama băiatului.
Deşi în prezent studiază informatica, Ruben Găitan cocheta cu ideea de a deveni pompier cu mult timp înainte de incidentul din aprilie, iar titlul de Cetăţean de Onoare acordat de comunitatea din Luduş i-ar putea deschide uşi în viitor, în cazul în care va decide să îşi urmeze vocaţia de salvator.
„Mă simt mândru. Mi se pare un lucru foarte frumos, mi se pare o onoare. Chiar asta e, o onoare, şi apreciez acest gest, că m-au făcut cetăţean de onoare. Înţeleg că nu-i un titlu care poate să fie acordat oricui şi poate s-au mai întâmplat lucruri de genul acesta, dar apreciez că am avut norocul şi onoarea să fiu eu”, a mai declarat Ruben Găitan.
Mama sa ne spune că decizia actuală de a urma o facultate tehnică îi asigură o bază solidă, lăsând deschisă uşa pentru o carieră în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
„Dacă tot îi place informatica, să facă ceva pe informatică. Şi după aceea, şcoala de pompieri, am înţeles că e destul de scurtă ca timp, are timp să facă şi şcoala de pompieri. (…) Şi poate, odată, dacă el totuşi doreşte să fie pompier, poate o să îl ajute vreodată în viaţă”, a conchis Dana Găitan. AGERPRES




