Sighișoara, Cetatea Sighișoarei, Saschiz și Colinele Transilvaniei câștigători la competiția Destinația Anului
Timișoara a fost desemnată „Destinația Anului 2026”, potrivit paginii oficiale a competiției, iar la categoria „Orașe care inspiră” podiumul este format din Timișoara, Cluj-Napoca și Sighișoara, orașul mureșean ocupând locul 3.
Pentru județul Mureș, ediția din acest an aduce mai multe prezențe în lista laureaților. Cetatea Sighișoarei a obținut locul 3 la categoria „Sanctuare ale Istoriei”, Saschiz s-a clasat pe locul 3 la „Sate de poveste”, iar Colinele Transilvaniei, destinație care include județele Brașov, Mureș și Sibiu, apare pe locul 1 la categoria „Tărâmuri fermecate”.
Rezultatele publicate pe site-ul oficial arată astfel că Mureșul este prezent în mai multe categorii importante ale competiției, atât prin obiective turistice individuale, cât și prin destinații regionale. Pentru publicul local, clasările confirmă vizibilitatea națională a unor repere turistice deja cunoscute din județ, de la centrul istoric al Sighișoarei până la zona Colinele Transilvaniei.
Municipiul Sighișoara a obținut o dublă recunoaștere în cadrul Galei „Destinația Anului 2026”, desfășurată joi, 14 mai, la Cazinoul din Constanța, unul dintre cele mai reprezentative spații de patrimoniu ale României. Sighișoara s-a clasat pe locul al III-lea la categoria „Orașe care inspiră”, iar Cetatea Medievală Sighișoara a obținut, de asemenea, locul al III-lea la categoria „Sanctuare ale Istoriei”, într-o competiție strânsă, care a reunit unele dintre cele mai apreciate destinații turistice din țară.
Competiția „Destinația Anului” este considerată una dintre cele mai importante inițiative de promovare turistică din România, reunind anual destinații evaluate pe baza unui sistem care include votul publicului, analiza unui juriu de specialitate și cercetări privind atractivitatea și notorietatea destinațiilor turistice. În ediția 2026, în competiție s-au aflat peste 100 de finaliști, grupați în 11 categorii dedicate patrimoniului, orașelor, stațiunilor, naturii și experiențelor turistice.
