din

Stirile Punctul

Paula Seling concertează în decembrie la Sala Polivalentă din Târgu Mureș

Paula Seling vă invită să celebrați magia sărbătorilor printr-un concert de colinde plin de emoție și lumină. Cu vocea ei caldă și puternică, artista va aduce pe scenă cele mai frumoase colinde românești, într-un spectacol care vă va purta direct în atmosfera Crăciunului.

„Cel mai frumos colind” este o seară de bucurie, speranță și împărtășire – o ocazie de a retrăi tradițiile și de a simți spiritul autentic al Crăciunului alături de una dintre cele mai îndrăgite voci ale României.

Stirile Punctul

Companiile româneşti au nevoie de susținerea băncilor dar și diplomatică pentru extinderea pe piaţa din Ungaria

O bancă din România  a adus la Budapesta peste 20 de companii româneşti pentru a deschide o poartă de discuţie în extinderea pe piaţa ungară.

Mircea Oltean, principalul acţionar şi CEO al IRUM Reghin, o companie care fabrică tractoare, spune că sunt prezenţi în Ungaria din 2009, dar astăzi a fost prima vizită pe care a făcut-o la Ambasada României din Ungaria.

Câteodată drumul de intrare pe piaţa din Ungaria a fost mai neted decât în România, a spus el.

O problemă invocată de companiile din industria alimentară, producători de brân­zeturi şi carne din zona Harghita – Covasna, este că foarte greu pot intra în magazinele şi în lanţurile de retail din Ungaria, poate chiar mai greu decât în România, deşi, paradoxal, vorbesc aceeaşi limbă, „maghiara“.

Un producător de lemn din Reghin a spus că vrea să deschidă o firmă de prelu­crare de lemn în Ungaria, uitându-se de mai mult timp la terenuri pentru amplasament.

Articolul complet pe ZF.ro

Stirile Punctul

 Miercurea-Ciuc s-a alăturat unor oraşe din Ungaria pentru folosirea inteligenţei artificiale în administraţie

Primăria municipiului Miercurea-Ciuc intenţionează să devină un centru regional de cunoştinţe şi inovaţie în domeniul aplicării inteligenţei artificiale în administraţie şi s-a alăturat unor oraşe din Ungaria pentru folosirea unei platforme care oferă soluţii de dezvoltare urbană.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Primăria Miercurea-Ciuc, un Centru de Cunoştinţe pentru Inteligenţă Artificială din Transilvania va fi înfiinţat şi va avea ca scop elaborarea unei strategii cuprinzătoare pentru aplicarea inteligenţei artificiale în domeniile administraţiei publice, sănătăţii, agriculturii şi educaţiei. Centrul va funcţiona în clădirea Fundaţiei Pro Agricultura Hargitae Universitas, cu sprijinul Guvernului Ungariei.

Primarul municipiului, Korodi Attila, a subliniat, în comunicat, că iniţiativa privind inteligenţa artificială serveşte nu doar dezvoltării oraşului, ci şi viitorului întregii secuimi.

„În dezvoltarea urbană urmărim planificarea bazată pe date. Trebuie să învăţăm să gestionăm conştient datele provenite din zona Ciuc şi să le folosim în planificarea viitorului oraşului. Despre digitalizare putem vorbi cu adevărat doar atunci când aceasta devine parte integrantă a procesului de planificare şi de luare a deciziilor”, arată edilul.

El a precizat că Miercurea-Ciuc s-a alăturat platformei Urban Tech, un consorţiu de dezvoltare format din zece oraşe din Ungaria. Această platformă îşi propune elaborarea şi implementarea de soluţii de dezvoltare urbană bazate pe inteligenţă artificială.

„Scopul iniţiativei este ca cele mai moderne tehnologii digitale să nu fie doar privilegiul marilor oraşe, ci şi oraşele din Secuime şi din Transilvania să se poată conecta la inovaţiile care modelează viitorul”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, platforma nu va fi doar o reţea tehnologică, ci şi „o alianţă strategică ce permite implementarea practică a inteligenţei artificiale în administraţia oraşelor, transport, sănătate, siguranţă publică, infrastructură şi multe alte domenii”.

„Acest domeniu este atât de nou, încât este nevoie să gândim împreună cu oraşele din Ungaria. Este important pentru noi să întărim cooperarea şi aici, acasă, în Secuime, şi să putem transmite cunoştinţele dobândite şi altor oraşe, pentru că trebuie să ne dezvoltăm împreună”, a adăugat primarul.

El arată că proiectul se derulează şi în numele oraşelor din împrejurimi şi se doreşte „ca Transilvania să ţină pasul cu evoluţia tehnologică şi provocările viitorului”.

La rândul său, deputatul Hajdu Gabor afirmă, în comunicat, că „domeniul aplicării inteligenţei artificiale ne priveşte pe toţi”, pentru că poate simplifica viaţa oamenilor, îmbunătăţi eficienţa serviciilor şi creşte competitivitatea.

Comunicatul mai subliniază că Primăria Miercurea-Ciuc „este hotărâtă să devină un centru regional de cunoştinţe şi inovaţie în domeniul aplicării inteligenţei artificiale şi să ofere un exemplu pentru celelalte oraşe din Secuime despre cum pot fi puse soluţiile digitale în slujba vieţii de zi cu zi”. AGERPRES

Sport

Cibi Miklos Alexia din nou golghetera meciului LPS Târgu Mureș

Cibi Miklos Alexia, născută pe 26 iulie 2008, este o tânără jucătoare de handbal promițătoare, care face parte din echipa Liceului Sportiv Szasz Adalbert din Târgu Mureș.

Lps Tg Mures Junioare 1 au invins sâmbătă pe LPS Flesariu Sebes cu 39-30! Un meci in care golghetera noastra mureseanca Cibi Miklos Alexia a marcat de 17 ori!

Alexia conduce si clasamentul pe tara cu 41 de goluri marcate in cele 3 etape disputate.

Stirile Punctul

Misterul Alzheimer: cu vârsta, bărbații pierd mai mult din creier, dar boala lovește mai des femeile

Un studiu științific de amploare, publicat recent în revista PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences), aduce concluzii surprinzătoare despre legătura dintre îmbătrânirea creierului și boala Alzheimer la femei și bărbați.

Cercetătorii au analizat 12.638 de scanări RMN longitudinale ale creierului, provenind de la 4.726 de participanți cu vârste cuprinse între 17 și 95 de ani. Scopul a fost să înțeleagă dacă există diferențe între bărbați și femei în modul în care creierul se modifică odată cu înaintarea în vârstă – un aspect crucial, având în vedere că femeile reprezintă majoritatea cazurilor de Alzheimer diagnosticate la nivel global.

Bărbații manifestă un declin cerebral mai accentuat

Rezultatele au arătat că bărbații prezintă un declin mai pronunțat în mai multe zone ale creierului. Aceștia au înregistrat o scădere mai mare a grosimii cortexului cerebral, precum și o reducere mai accentuată a suprafeței în zonele fusiform și postcentral.

La adulții în vârstă, bărbații au manifestat și o deteriorare subcorticală mai mare în nucleus caudatus, nucleus accumbens, putamen și pallidum.

Femeile – rezultate diferite, dar mai puține zone afectate

În contrast, femeile au prezentat doar o scădere mai mare a suprafeței în zona băncilor sulcusului temporal superior și o expansiune ventriculară mai pronunțată la vârstnici.

Deși femeile sunt diagnosticate cu Alzheimer într-o proporție mai mare decât bărbații, studiul arată că diferențele în modul cum creierul îmbătrânește sănătos nu pot explica această discrepanță. Cu alte cuvinte, deși bărbații par să experimenteze un declin cerebral mai accentuat odată cu vârsta, femeile continuă să fie mai vulnerabile la boala Alzheimer.

Echipa de cercetători, care include specialiști din mai multe țări, conchide că acest paradox necesită investigarea unor explicații alternative. Factori precum diferențele hormonale, genetice sau de neuroplasticitate ar putea juca un rol mai important decât s-a crezut până acum.

Studiul subliniază importanța continuării cercetărilor pentru a înțelege de ce femeile sunt mai predispuse la Alzheimer, deoarece vârsta rămâne principalul factor de risc pentru această boală neurodegenerativă.

Stirile Punctul

Ceapa, leguma vindecătoare din grădină

Ceapa, cultivată din cele mai vechi timpuri pe teritoriul României, este apreciată ca aliment, dar și pentru proprietățile sale medicinale. Cercetări recente realizate de oameni de știință confirmă calitățile sale.

Alături de usturoi, ceapa nu este doar un aliment de bază în bucătărie, ci și un remediu natural valoroasă, arată un studiu realizat de cercetători din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Egipt

Analiza a fost publicată în august 2025, sub titlul „Explorarea potențialului terapeutic al extractelor de Allium cepa și Allium sativum” (denumirile științifice pentru ceapa comună și usturoi), pe platforma National Library of Medicine (NLM) din SUA, cea mai mare bibliotecă de medicină și științe ale sănătății din lume.

Alături de usturoi, ceapa nu este doar un aliment de bază în bucătărie, ci și un remediu natural valoroasă, arată un studiu realizat de cercetători din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Egipt

Analiza a fost publicată în august 2025, sub titlul „Explorarea potențialului terapeutic al extractelor de Allium cepa și Allium sativum” (denumirile științifice pentru ceapa comună și usturoi), pe platforma National Library of Medicine (NLM) din SUA, cea mai mare bibliotecă de medicină și științe ale sănătății din lume.

Oamenii de știință descriu ceapa ca fiind bogată în fibre și substanțe nutritive esențiale, ca vitaminele B6 și B9 (acid folic), precum și minerale precum magneziul, calciul, potasiul și fosforul.

Ceapa roșie este o sursă bogată de quercetină, un antioxidant puternic care oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate, notează cercetătorii.

Cojile de ceapă au un conținut ridicat de compuși bioactivi, precum flavonoide, polifenoli și quercetină.

Mai multe detalii pe adevarul.ro

Sursa: Iubesc Transilvania România

Forta Dreptei

Mihai-Dan Farcaș, Forța Dreptei Mureș: ”Succes! Ordinul secret nr. 20 din iunie 2025, abrogat! Să vină plățile!”

Revenirea asupra Ordinului 20/2025 – o decizie corectă pentru deblocarea plăților și fluidizarea proiectelor finanțate prin PNRR

Farcaș Mihai-Dan, în calitate de Președinte al Forța Dreptei Mureș, salută decizia de revenire asupra așa-numitului „ordin secret” – Ordinul nr. 20/2025, emis în luna iunie, care bloca efectuarea plăților din fonduri europene până după data de 20 a fiecărei luni.

Această reglementare absurdă a generat, în ultimele luni, întârzieri majore în lanțul de finanțare și a afectat grav autoritățile locale, consultanții și operatorii economici implicați în implementarea proiectelor finanțate prin PNRR și alte programe structurale.

„Blocarea artificială a plăților timp de trei săptămâni dintr-o lună a fost o frână administrativă inutilă, care a pus presiune pe fluxurile de numerar ale autorităților contractante și ale furnizorilor. Mă bucur că, în urma discuțiilor purtate, s-a revenit asupra acestei decizii. Este un pas firesc spre normalitate”, Mihai-Dan Farcaș, președintele Forța Dreptei Mureș.

Eliminarea acestei restricții permite reluarea plăților într-un regim firesc, fluidizând implementarea proiectelor și reducând riscurile de blocaj financiar pentru UAT-uri, consultanți și firme.

Această revenire este, de fapt, o corectare a unei disfuncționalități administrative care nu avea justificare legală sau economică, dar care afecta direct termenele de execuție, respectarea contractelor și încadrarea în jaloanele asumate prin PNRR.

”Dintre cele 16 instituții notificate privind aceste disfuncționalități grosolane, știu doar că Avocatul Poporului s-a spălat pe mâini, iar decizia a fost pusă în execuție de către domnul Ministru Nazare de la Ministerul Finanțelor, printr-o circulară nr. 551.912 din 22.10.2025, care abrog circulara 546.075/2025 – așa numitul Ordinul 20 din iunie 2025.”, încheie Mihai-Dan Farcaș, președintele Forța Dreptei Mureș.

Biroul de presă

Forța Dreptei Mureș

Stirile Punctul

Lăsați grijile deoparte și porniți pe traseele spectaculoase din Munții Bodoc!

Aici, fiecare pas vă răsplătește cu priveliști uimitoare, panorame care taie respirația și aer curat în orice anotimp. ❄️🌸☀️🍂

De la plimbări ușoare până la drumeții mai provocatoare, Bodocul oferă aventuri pentru toți iubitorii de natură. Refugiul montan de la 1044 m vă așteaptă cu liniște și priveliști de vis! 🏔️

Descoperiți magia muntelui și bucurați-vă de fiecare moment! 💚

ℹ️ Mai multe informații 👉https://visitcovasna.com/ro/places/bodoki-hegyseg

Sport

Tudor Todea – tânărul din Târgu Mureș care confirmă: debut cu gol la echipa națională U15!

În iunie scriam despre un tânăr excepțional din Târgu Mureș, inteligent, modest și plin de talent: Tudor Todea. Spuneam atunci că „viitorul lui sună bine” — iar acum, la doar câteva luni distanță, viitorul a început deja să sune tare.

Debut cu gol pentru România

Pe 21 octombrie 2025, la Buftea, echipa națională a României U15 (categoria 2011) a înfruntat selecționata Republicii Moldova.
Tudor Todea, purtând tricoul cu numărul 6, a fost titular și a evoluat tot meciul, contribuind la victoria tricolorilor. În minutul 39, a înscris un gol superb, readucând România în avantaj, 2–1, într-un meci intens, în care energia și luciditatea sa au fost remarcate pe teren.

Muncă, disciplină și viziune în joc

Tudor s-a remarcat prin inteligență tactică, spirit de echipă și o maturitate rară pentru vârsta sa. Fie că joacă în linia de mijloc sau în faze de construcție, se remarcă prin calm, viteză de gândire și execuții precise. Convocarea la echipa națională vine ca o recunoaștere a progresului său constant și a muncii depuse zi de zi.

Recompensa pasiunii

„E o onoare uriașă să port tricoul României și să înscriu pentru țară”, a spus Tudor după meci, zâmbind larg. Golul său, gesturile de bucurie și îmbrățișarea colegilor spun totul: un vis început în Târgu Mureș prinde contur în culorile galben-roșu-albastru.
Cu siguranță, e doar începutul unei povești frumoase pentru un copil care demonstrează că talentul, când e dublat de seriozitate și caracter, aduce rezultate.

Stirile Punctul

Două companii din Mureș în Top 10 cei mai mari producători din industria textilă

Prin puternica industrie textilă din Sighișoara și împrejurimi, județul Mureș își consolidează poziția de pol important în industria textilă românească, cu trei companii din regiune clasate în topul celor mai mari producători din țară, potrivit unui raport recent despre evoluția sectorului în perioada 2008-2024 realizat de termene.ro

Cele trei companii sunt:

  • GST Safety Textiles din Albești – locul 2 în topul producătorilor
  • Sefar din Sighișoara locul 9 în topul producătorilor
  • Coats Romania, din Odorheiul Secuiesc – locul 11 în topul producătorilor

Cele 3 companii au generat împreună afaceri cumulate de peste 934 milioane lei în 2024 și oferă locuri de muncă pentru aproape 1.850 de angajați.

Cu ce se ocupă?

GST Safety Textiles Ro din Albești ocupă locul 2 la nivel național și este cea mai importantă companie textilă din județul Mureș. Producătorul de airbaguri, controlat de grupul german GST Global, a înregistrat o cifră de afaceri de 475,7 milioane lei în 2024 și are 983 de angajați, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din zonă. Deși compania a raportat o pierdere netă de 83,2 milioane lei în 2024, volumul impresionant al producției o menține pe locul secund în clasamentul național, imediat după liderul național Sun Garden Management.

Sefar, din Sighișoara, se clasează pe locul 9 național în industria textilă, cu afaceri de 231,6 milioane lei în 2024 și 385 de angajați. Spre deosebire de GST, producătorul elvețian de țesături tehnice a închis anul 2024 cu un profit net de peste 910.000 lei, demonstrând profitabilitatea operațiunilor sale din România.

Pe locul 11 național se află Coats Romania din Odorheiul Secuiesc, o companie britanică specializată în producția de materiale textile, care a avut afaceri de aproape 227 milioane lei în 2024 și angajează 476 de persoane. Compania, parte a grupului Coats Industrial Europe Holdings, a înregistrat însă o pierdere netă de 16,5 milioane lei.

Context: industria dublată, forța de muncă înjumătățită

Analiza sectorului textil la nivel național arată o evoluție paradoxală: afacerile s-au dublat în ultimii 17 ani (de la 8,6 miliarde lei în 2008 la 17,3 miliarde lei în 2024), în timp ce numărul de angajați s-a redus la jumătate, de la 150.600 la doar 81.400 de persoane.

Această schimbare reflectă automatizarea și creșterea productivității în sector. Productivitatea per angajat, raportată la cifra de afaceri, a crescut cu 273%, de la aproximativ 56.900 lei per angajat în 2008 la circa 212.490 lei în 2024.

Stirile Punctul

Oradea face istorie: Primul oraș din România cu plată prin cod QR. Când va urma Târgu Mureș?

Oradea a devenit primul oraș din România care introduce plata biletelor de transport public prin cod QR RoPay, o premieră care ar putea inspira și autoritățile din Târgu Mureș să modernizeze sistemul de transport local.

Călătorii din Oradea pot achita biletul de 4 lei simplu scanând un cod QR afișat în autobuz sau tramvai, direct prin aplicația de digital banking, fără să mai fie nevoie de POS, card fizic sau aplicație specială preinstalată.

Sistemul funcționează extrem de simplu: călătorul scanează codul QR prin aplicația băncii sale (cu condiția ca banca să fie înrolată în sistemul RoPay), semnează tranzacția, iar biletul este valabil o oră, indiferent de numărul de călătorii. La un eventual control, plata din aplicație servește drept dovadă a achitării călătoriei.

„Este o soluție care simplifică semnificativ viața clienților, pentru că le permite să trimită sau să solicite bani instant, doar pe baza numărului de telefon”, a declarat Petruț Lixandru, Director Adjunct Distribuție Retail la BCR.

Pentru Târgu Mureș, această inițiativă ar putea reprezenta un model de urmat în contextul în care tot mai mulți mureșeni renunță la numerar și preferă plățile digitale. Modernizarea sistemului de transport în comun prin soluții contactless ar putea îmbunătăți semnificativ experiența călătorilor și ar reduce timpii de așteptare la validare.

Oradea demonstrează că digitalizarea transportului public este posibilă și în România, iar Târgu Mureșul ar putea fi următorul oraș din regiune care adoptă astfel de soluții inovatoare pentru cetățeni.

Anunturi

Anunt privind concesionarea prin licitație publică a bunului imobil compus din teren și construcție Cinematograf ”Patria”, situat în mun. Reghin,

                                                                     ANUNȚ

privind concesionarea prin licitație publică a bunului imobil compus din teren și construcție Cinematograf ”Patria”, situat în mun. Reghin,

                                                           str. Petru Maior, nr. 38, jud. Mureș     

1. Denumirea și sediul concedentului: Municipiul Reghin cu sediul în mun. Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, jud. Mureș, având CIF 3675258, cod poștal 545300, telefon/fax: 0265-511.112, 0265-512.542, e-mail: office@primariareghin.ro.

2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: 

Imobil compus din teren în suprafață de 1503 mp și clădire Cinematograf ”Patria” cu suprafața construită la sol de 983 mp, suprafața construită desfășurată de 1586 mp, situat în municipiul Reghin, strada Petru Maior, nr. 38, jud. Mureș, înscris în CF nr. 55079/Reghin, nr. cad. 55079, nr. cad. 55079-C1, aparținând domeniului public al Municipiului Reghin. Concesionarea se face conform Hotărârii Consiliului Local Reghin nr. 154/27.08.2025 modificată prin HCL Reghin nr. 183/24.09.2025 și se realizează  cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

3. Locul de unde se poate obține documentația de atribuire:

Caietul de sarcini (care conține Fișa de date a procedurii şi Formularele), este pus la dispoziţia solicitanţilor de către persoanele din cadrul Compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat, Cadastru (camera nr. 24), în urma unei solicitări transmise prin e-mail la adresa office@primariareghin.ro sau a unei solicitări depuse la Centrul de Informare al Cetățeanului din municipiul Reghin, P-ța Petru Maior nr. 41, jud. Mureș. Contravaloarea unui caiet de sarcini este de 50 lei și se achită cu numerar la casieria (camera nr. 1) din cadrul instituției  sau în contul RO15TREZ47721360214XXXXX, deschis la Trezoreria Reghin. Taxa privind achitareaCaietului de sarcini nu se restituie.

4. Valoarea garanției de participare la licitație:

Garanția este în valoare de  2638 lei.

Garanția de participare poate fi achită cu numerar la casieria (camera nr. 1) din cadrul Primăriei Municipiului Reghin în baza unei note de plată emise de către persoanele din cadrul Compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat, Cadastru (camera nr. 24) sau prin virament cu ordin de plată în contul Municipiului Reghin, RO68TREZ4775006XXX000106 deschis la Trezoreria Reghin, cu specificaţia la obiectul de plată „Garanţie de participare la licitaţia publică în vederea concesionării Cinematografului ”Patria” Reghin”.

5. Preţul de pornire al licitației

Preţul minim de pornire al licitației este  în cuantum de 7.327 lei/lună, suma adjudecată  se va indexa anual cu indicele de creştere a ratei inflaţiei, la începutul fiecărui an fiscal. Redevența este stabilită prin Raportul de evaluare întocmit de către expert evaluator atestat ANEVAR.

6. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 10.11.2025 ora 15:00.

7. Data limită și locul de depunere a ofertelor: 17.11.2025 ora 09:30  la sediul  Municipiului Reghin, Centrul de Informare al Cetățeanului. Ofertele se depun într-un singur exemplar original, în două plicuri sigilate: unul exterior și unul interior.

8. Data, ora și locul de deschidere a ofertelor: 17.11.2025, ora 10:00, Municipiul Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, jud Mureș, sala de ședințe de la etajul 1.

9. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: 

-Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Târgu Mureș din municipiul Târgu Mureș, bdul 1 Decembrie 1918, nr. 250-254, județul Mureș, telefon 0265-260.323, fax: 0265-267.856, e-mail: tr-mures-reg@jus.ro.

10. Data transmiterii prezentului anunț de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării este 23.10.2025.

Stirile Punctul

„Școala din spital” la Târgu Mureș. UMFST alocă profesori pentru copiii care nu pot merge la școală

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș devine parte a unui proiect educațional inedit la nivel național: „Școala din spital”, destinat elevilor care, temporar, nu pot frecventa cursurile din motive medicale.

Începând din acest an școlar, proiectul va funcționa pe lângă universitățile de medicină și farmacie din țară care și-au autorizat structuri de învățământ preuniversitar, UMFST Târgu Mureș fiind printre instituțiile care vor găzdui această inițiativă.

Proiectul a fost inițiat de Magda Jianu, în perioada în care lucra în Ministerul Educației, și își propune să asigure continuarea educației pentru copiii cu boli grave care necesită spitalizare, oferindu-le normalitate în momente dificile din viața lor.

„Școala din spital este și un proiect de suflet, în care am pus multă dăruire, pentru care mi-am mobilizat resurse de timp, de emoții, de trăiri, de gânduri, de prieteni și colegi, proiect care a dat sens vieții mele profesionale de câțiva ani încoace”, a declarat Magda Jianu.

Proiectul aduce o soluție concretă pentru elevii care, din cauza bolilor cronice sau a tratamentelor de lungă durată, riscă să piardă continuitatea educației, oferindu-le șansa de a învăța în mediul spitalicesc adaptat nevoilor lor specifice.

Stirile Punctul

Buduroaiele folosite de pe vremea dacilor, prezentate de un Tezaur Uman Viu la Muzeul Etnografic din Reghin

Buduroaiele sau coşniţele, folosite încă de pe vremea dacilor, precum şi modul în care se practica albinăritul tradiţional au fost prezentate, miercuri, unui grup de elevi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin de către singurul vânător de albine sălbatice din ţară, Mihai Grama din satul Căcuciu, declarat anul trecut Tezaur Uman Viu la categoria apicultură.

„Am prezentat astăzi meşteşugul de făcut coşniţe. Coşniţa reprezintă buduroaiele sau adăposturile pentru albine de pe vremea dacilor sau mai de demult. Acum 50 de ani, 100 de ani, de exemplu, orice ţăran din România ştia să confecţioneze o coşniţă şi să o lipsească cu lut şi cu balegă de cal, fiindcă dacă pui numai argilă, crapă. Aşa se făcea. O coşniţă adusă aici e chiar de la bunicul meu, de la Orşova Pădure, dar orice casă ţărănească sau majoritate aveau, undeva în târnaţ, după casă, lângă grajd, toţi aveau cinci-şapte-zece-cincisprezece stupi. Uite aici avem nişte exponate. Vedeţi asta, de exemplu, din alun despicat, cum să fac coşărcile, coşurile şi alte obiecte de artizanat. Aia e din nuiele de răchită şi din curpen (…). Le arăt la copii exact cum se împleteşte din curpen şi cum se lipea, meşteşugul, aşa cum se face o coşniţă. Atunci nu aveau oamenii scule de lucrat în lemn, totul era manual, totul era din brişcă, din bardă, era foarte simplă viaţa şi, mai mult decât atât, aveau pe lângă casa lor această materie primă gratuită”, a declarat presei Mihai Grama.

Tezaurul Uman Viu, Mihai Grama este recunoscut pentru practicarea bărcuitului, o metodă antică prin care oamenii de la poalele munţilor Gurghiu şi Călimani îşi făceau provizii de miere.

El spune că mierea depusă de albine în fagurii din coşniţe este mult mai gustoasă decât cea obţinută în fagurii existenţi azi în stupii moderni şi că un institut de cercetare din Germania a început deja să reia tradiţia mierii obţinute în coşniţă.

„Gustul la mierea din fagure îi altul. În primul rând primeşti certificare ecologică în secunda doi, fiindcă nu poţi să pui foiţă din plastic sau din parafină sau din altceva. Şi totul e natural, totul e pur, aşa cum era o dată. Plus gusturile nealterate (…). Acum coşniţele sunt înlocuite cu stupi moderni, mobili, de diverse tipuri, cu rame de unu pe unu, trei pe patru, unu pe doi, din brad sau din poliuretan sau din polistiren, chiar şi din plastic, deci sunt de toate tipurile, găsim pe piaţă, se fac şi în România, chiar la Târgu Mureş, din poliuretan. Se importă din diverse ţări, din plastic, din tot felul de combinaţii, izolat cu tot felul de facilităţi de vizitare, de hrănire, cu funduri anti-varroa, cu plasă, ca să vezi infestaţia de varroa. Dar vă spun că foarte multe stupine deja reintroduc coşniţa şi clăditul natural. E o altă dimensiune la celulă, nu se mai dezvoltă varroa are şi rol de combatere biologică. Fiecare intervenţie umană într-un stup, să deschizi, să dai fum etc. e ca revoluţie, o debandadă totală. Îi trebuie cel puţin două zile să-şi revină şi fiecare albină să ştie ce are de făcut, să-şi reia activitatea”, a precizat Grama.

Apicultorul le-a arătat copiilor un stup cu un geam de sticlă, unde au putut să vadă albinele cum lucrează pe fagure.

„Copiii trebuie să vadă şi să ştie de unde am pornit, care ne sunt tradiţiile, care ne sunt rădăcinile şi trebuie să vadă şi partea bună şi frumoasă a lucrurilor (…). Ei trebuie să ştie să-şi aleagă în viitor ce consumă. Am avut un record, nu am deschis opt ani o coşniţă. Să ai opt ani şi să nu ai controlul în el, asta spune ceva. Astăzi sunt care se uită în fiecare săptămână în stup şi e o problemă pe plan mondial cu diverse boli, viruşi şi toate nenorocirile. Dar eu sper ca oamenii să înţeleagă că nu trebuie să ne pierdem tradiţiile, rădăcinile şi obiceiurile, mai ales culinare. La Ziua Crucii întotdeauna se făcea vânătoarea de albine, chiar dacă aveau albine şi acasă, bunicul meu avea şi acasă, dar era mai interesant să meargă să umble două zile în pădure, să găsească, să taie, să aducă un fagure şi să se bucure toată familia, toţi vecinii, neamurile şi prietenii. La un om suferind, pe patul de moarte, îi duceau o bucată de fagure din ăla din pădure şi era ceva magic. Nu există nimic în alimentaţia modernă care să poată înlocui polenul, păstura, lăptişorul de matcă şi beneficiile consumului de produse apicole”, a subliniat Mihai Grama. AGERPRES

Stirile Punctul

Dezordinea de pe Domeniul Public. Cititorii ne sesizează cazuri „electrice” din oraș

Spuneam zilele trecute că începe un serial despre dezordinea de pe domeniul public și vă invitam să „curățăm” împreună orașul mobilier inutil, de pavaje stricate, de obiecte împrăștiate aiurea printr-o critică constructivă și utilă care să ne facă orașul mai frumos. Și n-a durat mult până au început să vină și primele vești de la cititori. Iată prima din ele:

„Propun ca temă instalațiile electrice de pe domeniu public de la panouri publicitare în 7 Noiembrie lângă parcul de la Petrom, instalație de decor cu cablaj uitat în zona Bolyai conectat la rețea electrică, în centru cutii de distribuție fără capac (ușă), prin oraș găsim stâlp de iluminat fără corp de iluminat zona Poli2  (lângă blocul 49 de pe B-dul. 1 Dec 1918). Și stâlp de iluminat  fără ușa de vizitare cu cablajul electric la vedere în mai multe locuri prin oraș”.

Stirile Punctul

Orbán cumpără cu 18 milioane de euro influență prin companii din Transilvania, legate de UDMR

Guvernul maghiar a acordat granturi de 18 milioane euro unor firme din Transilvania, multe cu legături politice cu UDMR și Fidesz, arată o investigație Snoop.ro. Printre beneficiari se numără un fost consilier local UDMR, soțul unei consiliere județene, un om de afaceri audiat în dosarul Annei Horváth și asociați ai fostului ministru Tanczos Barna. Fondurile sunt gestionate prin Fundația Pro Economica, iar experții în relații internaționale avertizează că reprezintă un instrument de „soft power” prin care Viktor Orbán își crește influența în România.

Sursa: Snoop.ro

Stirile Punctul

Un procuror DIICOT avertizează tinerii cu privire la infracţiunile din mediul online: Sunteţi extrem de expuşi

În timpul unei întâlniri a studenţilor şi elevilor cu profesioniştii în drept, organizată în cadrul Zilelor Universităţii „Dimitrie Cantemir”, procurorul Radu Mircea Wechter din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Mureş i-a avertizat pe tineri cu privire la infracţiunile din mediul online, arătând că sunt „extrem de expuşi”.

„Legat de droguri şi infracţiunile din mediul online, în primul rând mă refer la mediul online, să realizaţi că sunteţi extrem de expuşi şi există diverse persoane care au nişte cunoştinţe şi nişte capacităţi extrem de avansate şi pot să intre în absolut orice fel de dispozitiv. Şi vă îndrum să acordaţi mare atenţie la ceea ce distribuiţi, la ceea ce trimiteţi, fiindcă orice trimiteţi sau share-uiţi poate să ajungă în mâinile oricui. Am avut nenumărate cazuri în care toată lumea spune ‘păi, nu m-am gândit, am trimis o poză’. E extrem, extrem de periculos şi se poate ajunge să fiţi expuşi, să fiţi şantajaţi. Situaţiile şi posibilităţile sunt nelimitate şi sunt numeroase exemple în care au fost astfel de probleme”, a afirmat Radu Mircea Wechter.

Procurorul a arătat că în ultimii 11 ani a investigat o plajă extrem de largă de infracţiuni, de la cele mai mărunte până la cazuri fiscale, omoruri, iar acum activează în principal pe sectorul antidrog şi cyber.

„Legat de droguri probabil că vi s-a mai vorbit. Vă atrag atenţia extrem de serios: pedepsele sunt uriaşe. De la 14 ani răspundeţi penal, pedepsele s-au modificat. Pentru traficul de droguri sunt de la cinci la 15 ani închisoare. Puteţi fi expuşi inclusiv accidental la consumul de droguri. Să acordaţi şi acestui aspect atenţie când mergeţi în cluburi, în baruri, când vă faceţi cunoştinţe noi, să fiţi foarte atenţi ce consumaţi, de la cine în cine aveţi încredere, cu cine vă deplasaţi într-o anumită locaţie. Pentru că nu odată s-a întâmplat ca o persoană extrem de tânără, fără trecut infracţional, să ajungă în sfera traficului de droguri şi ulterior posibilităţile de ieşire sunt extrem de limitate. Sunt şi cazuri în care reuşesc să se îndepărteze, dar extrem, extrem de greu şi recăderea este aproape inevitabilă. Vă expuneţi inutil la nişte riscuri de care nu aveţi nevoie”, a mai spus procurorul DIICOT.

Lector universitar doctor Radu Iosof, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că Zilele Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureş au debutat în urmă cu o zi şi se vor încheia joi, ocazie cu care sunt organizate sesiuni ştiinţifice, conferinţe tematice, ateliere şi mese rotunde şi workshop-uri.

„La sesiunea alocată activităţilor Facultăţii de Drept, alături de studenţi au fost invitaţi şi elevi ai Colegiilor „Unirea”, Economic şi Pedagogic din Târgu Mureş, pentru a se întâlni cu profesionişti din domeniul juridic, precum decanul Baroului de Avocaţi Mureş, Viorel Gorea, şi procurorul Radu Mircea Wechter din cadrul Parchetului General – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Mureş, conf. univ. dr. Nelu Dorinel Popa, care a prezentat laboratorul criminalistic al universităţii. A fost, de asemenea, prezentă şi unitatea canină de identificare a urmelor a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş. Evenimentul este o tradiţie în viaţa academică a oraşului universitar Târgu Mureş şi reuneşte cadre didactice, cercetători, studenţi şi invitaţi din mediul educaţional, ştiinţific şi cultural. În deschiderea evenimentului s-au adresat celor prezenţi preşedintele Senatului UDC, prof. univ. dr. habil. Teodor Bodoaşcă, şi doamna rector, conf.univ.dr. Ramona Raţiu. De asemenea, au avut loc prezentări ale meseriilor de procuror şi avocat, adresându-se îndemnul elevilor să cântărească bine opţiunile pe care le au în faţă pentru profesia pe care o vor alege”, a precizat Radu Iosof, moderatorul evenimentului.

Elevii invitaţi la Zilele Universităţii „Dimitrie Cantemir” au avut ocazia să efectueze un tur al campusului, ocazie cu care le-au fost prezentate laboratoarele, sălile de curs şi seminar.

„Cu această ocazie doamna prodecan conf. univ. dr. Oana Nagy a precizat disciplinele ce se predau în cadrul Facultăţii de Drept, iar studentul din anul IV, Spaniol Cătălin Bîrsan, a efectuat o scurtă expunere a vieţii de student ‘cantemirist’ precum şi motivele care au dus la alegerea Facultăţii de Drept din cadrul acestei universităţi, răspunzând întrebărilor puse de elevi”, a subliniat Radu Iosof.

În programul Zilelor Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureş, Facultatea de Psihologie a organizat o „Vânătoare de comori”, coordonată de lectorii universitari dr. Cornelia Farcaş şi dr. Anca Nemeş, în timp ce Facultatea de Ştiinţe Economice a propus atelierul „Matematica banilor – cum să fii liderul propriului portofel”, o sesiune interactivă despre educaţia financiară, condusă de lect. univ. dr. Alina-Nicoleta Solovaştru şi prof. Ovidiu Polotca.

Miercuri, Facultatea de Geografie îl are invitat pe alpinistul Willy Portik, care va prezenta expediţiile sale pe Mount Kenia (5.199 m) şi pe vârful Alpamayo din Anzii peruvieni, oferind o altă perspectivă asupra geografiei extreme şi a curajului uman, iar joi, aceeaşi facultate organizează activitatea „Fascinaţia adâncurilor – din culisele explorărilor speologice”. Sunt prevăzute demonstraţii de tehnică alpină şi o proiecţie PowerPoint despre expediţiile în peşterile Platoului Poieni (Avenul lui Gil, Peştera Centenar), prezentate de Cristi Graur şi lect. univ. dr. Marius Cigher.

De asemenea, la Biblioteca „Serafim Duicu” a universităţii urmează să fie organizată festivitatea de premiere a concursului de creaţie literară „Serafim Duicu”, dedicat elevilor din judeţ, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Mureş.

În paralel, Facultatea de Medicină găzduieşte Conferinţa Internaţională „MedDent Fusion II”, coordonată de conf. univ. dr. Ramona Feier, cu participarea unor specialişti din ţară şi din străinătate.

Temele abordate includ inovaţia în medicina dentară modernă, tehnologiile digitale, inteligenţa artificială în ortodonţie, terapiile minim invazive şi cercetarea farmaceutică bazată pe compuşi naturali. AGERPRES

Stirile Punctul

„Parada cârnaţilor”, la Castelul Mikes din Zăbala; 17 echipe înscrise

Un număr de 17 echipe de bucătari profesionişti şi amatori şi-au anunţat, până acum, participarea la cea de-a 20-a ediţie a Paradei cârnaţilor, ce va avea loc pe 8 noiembrie la castelul Mikes din localitatea Zăbala.

Evenimentul are ca scop promovarea tradiţiilor gastronomice, iar ultima zi de înscriere este 25 octombrie.

„Concursul va avea loc în hambarul castelului, ca şi anii trecuţi, iar până acum s-au înscris 17 echipe din România şi Ungaria”, au declarat organizatorii pentru AGERPRES.

Taxa de participare este de 600 de lei de echipă, în sumă fiind incluse 10 kg carne şi 15 metri de maţe de porc pentru prepararea cârnaţilor. Membrii juriului vor puncta, printre altele, gustul şi aspectul cârnaţilor, dar şi cele mai autentice şi cele mai originale reţete.

Parada cârnaţilor este unul dintre cele mai vechi festivaluri gastronomice din judeţul Covasna, prima ediţie fiind organizată în anul 2017, după modelul „Csabai Kolbaszfesztival” din Bekescsaba, Ungaria. AGERPRES

Stirile Punctul

An dificil pentru producătorii de cartofi din Ciucul de Jos-Harghita, cu recolte slabe şi preţuri de valorificare mici

Producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos se confruntă cu un an agricol extrem de dificil, marcat de recolte slabe, preţuri de valorificare mici şi oferte limitate.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că din cauza condiţiilor meteo, producţia medie în zona Ciucului de Jos este cuprinsă între 12 şi 20 de tone la hectar, rareori atingând 25 de tone.

Potrivit sursei citate, din cauza recoltelor slabe, cumpărătorii sunt puţini şi preţul de valorificare este redus, între un leu şi 1,5 lei pe kilogram.

Acest preţ nu acoperă costurile de producţie, iar producătorii se confruntă cu pierderi, neputând să-şi acopere cheltuielile de consum.

„În momentul actual, constatăm că producţiile valorificate de pe un hectar nu acoperă cheltuielile de producţie din anul 2025”, a spus Romfeld Zsolt.

Potrivit acestuia, situaţia în Depresiunea Gheorgheni, o altă mare producătoare de cartofi din Harghita, pe lângă Depresiunea Ciucului de Jos, este mai bună, atât în ceea ce priveşte producţiile medii cât şi calitatea acestora.

Un cunoscut producător de cartofi din Depresiunea Ciucului de Jos, Vitos Laszlo, care cultivă pe aproximativ 120 de hectare în zona Cozmeni, a declarat pentru AGERPRES că nu s-a confruntat niciodată cu un an mai greu în cei peste 50 de ani de când lucrează în domeniu.

Conform acestuia, condiţiile meteo au fost extrem de dificile, cu temperaturi scăzute, chiar îngheţ primăvara, urmate de ploi torenţiale care au făcut ca solul să formeze o crustă groasă, îngreunând întreţinerea culturilor. Apoi, cartofii au fost afectaţi de caniculă şi de lipsa precipitaţiilor, ceea ce a dus la recolte foarte mici şi de calitate slabă.

În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt mult mai mici decât anul trecut, fiind între un leu şi 1,10 lei/kg pentru cartofii de calitate, însă majoritatea recoltei nu îndeplineşte standardele pentru consum.

„E foarte greu şi preţul e foarte mic, cartofii nu au atins mărimea de consum, majoritatea. Noi am avut contract cu chipsuri (fabrici de procesare-nred) şi la chips mergea de la 3-4 centimetri (cartofii – n.r.), şi am mai dat cât a fost, dar în rest, la consum, nu mergea la această calitate”, a spus Vitos Laszlo.

Fermierul a explicat şi că în această zonă nu se pot înfiinţa alte culturi, precum porumbul sau floarea-soarelui, singura speranţă fiind că anul viitor situaţia va fi mai bună.

La rândul său, Dako Andrea, administratoarea unei cooperative agricole din zona Tuşnad, care cultivă cartofi pe 180 de hectare, a vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă, având în vedere că producţia s-a redus la jumătate faţă de anul trecut, la fel ca şi preţul de valorificare.

Din acest motiv, aproximativ 20 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj, pentru că nu sunt bani pentru plata salariilor pe timp de iarnă.

„Este un an foarte dificil, foarte greu pentru noi. (…) Avem producţii foarte mici şi preţuri foarte scăzute. (…) Noi, din păcate, trebuie să trimitem foarte mulţi dintre oameni în şomaj, pentru că nu avem cum să-i plătim iarna şi putem să lucrăm numai cu oamenii cu care ambalăm şi facem desfacere. Vindem ce avem, dacă putem să vindem”, a declarat Dako Andrea, pentru AGERPRES.

O altă problemă semnalată este importul de cartofi ieftini din Vest, marii procesatori preferând să cumpere de acolo în loc să onoreze contractele cu producătorii locali

Dako Andrea s-a referit şi la seceta care afectează tot mai mult zona, dar şi la evaluările autorităţilor legate de umiditatea din sol, pe care le consideră eronate şi care împiedică solicitarea de despăgubiri.

Aceasta a susţinut că, potrivit informaţiilor furnizate de staţia meteo din Miercurea-Ciuc, nivelul de apă în sol din Harghita a fost considerat „satisfăcător”, însă la Tuşnad situaţia a fost diferită, iar solul a fost uscat, întrucât nu s-au înregistrat precipitaţii decât parţial, în anumite zone.

„Nu am putut să declarăm nici calamităţi, nici forţă majoră, nimic, pentru că ANM-ul spune că în Harghita apa în sol e la nivel satisfăcator. Asta e o problemă foarte mare pentru noi şi ar trebui să lucrăm împreună să găsim o soluţie pentru asta, că în fiecare an ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Şi trebuie să ţinem cont că, la cum vedem în ultimii cinci ani, s-a schimbat foarte mult clima în zona noastră. Totuşi, suntem în zona montană, dar şi la noi ajung temperaturile la 40, chiar şi peste 40 de grade, unde bate soarele. Şi cartoful nu poate să reziste în aceste condiţii”, a precizat Dako Andrea.

Ea a menţionat problema lipsei unui sistem de irigaţii, atât din cauza reglementărilor privind exploatarea apelor minerale din zonă, cât şi din cauza faptului că suprafeţele de teren sunt concesionate, iar pentru unele parcele există probleme de proprietate, ceea ce împiedică realizarea de investiţii.

În acest context, Dako Andrea a subliniat că este nevoie de sprijin din partea statului pentru ca producătorii de cartofi să poată supravieţui.

„Problema este că ne-au luat toate sprijinurile, (…) nu mai există un ajutor în plus pentru cartofi şi asta e foarte, foarte greu pentru noi, pentru că nu putem, în situaţia în care suntem şi acum, nu putem să supravieţuim fără vreun sprijin. Pentru că intră prea mulţi cartofi din Vest şi nu mai putem să vindem la preţuri normale şi de aceea avem nevoie de sprijinul statului. (…) Noi tot tragem semnale de alarmă. De exemplu, mai există şi Federaţia Naţională a Cultivatorilor de Cartofi care în fiecare lună a scris o notificare către Ministerul Agriculturii, dar încă nu a primit niciun răspuns”, a conchis Dako Andrea.

Cartoful continuă să fie cultura de bază în Harghita, în acest an fiind cultivată o suprafaţă de 5.900 de hectare. Suprafeţele cultivate cu cartofi au înregistrat, însă, o scădere constantă, în ultimii ani, acest fenomen putând fi observat cu precădere la producătorii mici, care preferă să producă numai pentru consumul familiei sau pentru furajare. AGERPRES

Stirile Punctul

Sapientia extinde campusul din Corunca pe 21 ha cu clădiri de învățământ, locuințe și zone sportive

Universitatea Sapientia din Corunca a obținut aprobarea unui nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru dezvoltarea campusului universitar pe o suprafață de aproape 21 de hectare. Proiectul prevede construirea de noi clădiri de învățământ, locuințe de serviciu pentru profesori, zone sportive și amenajări pentru activități de cercetare.

La limita dintre Corunca și Târgu Mureș, pe un teren de aproximativ 21 de hectare, situat lângă E60, Universitatea Sapientia pregătește o extindere majoră a campusului existent. PUZ-ul, finalizat în acest an transformă complet terenul din zonă.

Ce se va construi

Planul urbanistic împarte terenul în mai multe zone funcționale distincte:

  • Zona de învățământ – va ocupa frontul către DN13/E60 și platoul central, cu clădiri destinate învățământului universitar, laboratoare, ateliere de producție experimentală și cămine studențești. Regimul maxim de înălțime va fi subsol, plus demisol, parter, 4 etaje și mansardă (maxim 24 metri).
  • Zona de învățământ preuniversitar și servicii – dedicată învățământului preuniversitar, serviciilor și comerțului. Înălțimea maximă va fi în regim parter, plus 1 etaj (8 metri).
  • Zona de locuințe de serviciu – amplasată în partea sudică a terenului, destinată profesorilor și personalului universitar. Înălțime maximă: parter, plus 2 etaje și mansardă (17 metri).
  • Zone verzi și sportive – spații pentru cercetare horticolă și peisagistică, baze sportive și culoare de protecție față de infrastructura tehnică.

Context și amplasament

Terenul este amplasat strategic, la limita administrativă dintre comuna Corunca și municipiul Târgu Mureș, cu acces direct din DN13/E60 (drumul european E60 către Sighișoara).

Universitatea Sapientia funcționează deja pe acest amplasament, având construite două corpuri principale (clădirea universității și căminul studențesc) plus clădiri tehnice, vestiare și solarii.

Proiectul de extindere va diversifica activitatea universitară și va crește capacitatea de cazare și predare.

Infrastructură și accesibilitate

PUZ-ul prevede de asemenea și crearea unui nou drum de acces din E60, precum și unul din prelungirea Căii Sighișoarei (proiect al municipiului Târgu Mureș). De asemenea, vor fi create piste de biciclete conectate la rețeaua urbană a Târgu Mureșului, parcări subterane și etajate pentru a proteja zona verde și se va extinde rețeaua de utilități (apă, canalizare, gaze, electricitate). 

Campusul este deservit acum de trei linii de transport public local, respectiv liniile 26, 27 și 44.

Etapizare și finanțare

Implementarea proiectului va fi etapizată, în funcție de nevoile universității și de capacitatea de finanțare. Costurile vor fi suportate din fondurile Universității Sapientia, iar conform planificării, lucrările de construire ar urma să demareze undeva la finele acestui an sau cel târziu în 2026.

Dacă dezvoltarea campusului Sapientia va merge până la final, conform planurilor, îl va transforma într-unul dintre cele mai mari campusuri universitare din Transilvania, cu facilități moderne pentru învățământ, cercetare, cazare și sport.

Stirile Punctul

Mureș în topul negativ ANAF: 2 instituții mureșene, în top 10 cei mai mari datornici publici din România

Județul Mureș are două instituții publice în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat din România. Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș ocupă locul 8, cu 11,2 milioane lei restanțe, iar comuna Nadeș se află pe poziția 9, cu 8,5 milioane lei datorii fiscale neachitate.

Conform documentului oficial publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), la data de 31 august 2025, instituțiile și autoritățile publice din România cumulează datorii de 582,9 milioane lei. Din această sumă, aproape 20 de milioane lei provin doar din cele două entități mureșene din top 10.

Spitalul Județean Târgu Mureș, pe locul 8 la nivel național

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș se clasează pe locul 8 în topul datornicilor publici din România, cu restanțe de 11,2 milioane lei. 

Așa cum Punctul.ro a relatat anterior, conducerea spitalului a clarificat că datoria nu provine din activitatea curentă, ci este rezultatul unui litigiu dintr-un dosar din 2024. Instituția a solicitat deja eșalonarea sumei pe 5 ani, cerere care a fost acceptată, iar prima tranșă a fost achitată în septembrie 2025.

Comuna Nadeș din județul Mureș ocupă locul 9 la nivel național și este cel mai mare datornic din rândul primăriilor și comunelor din România, cu restanțe de 8,57 milioane lei.

Această poziție plasează comuna mureșeană înaintea unor municipii importante precum Brad (Hunedoara – 7,6 milioane lei) sau Caransebeș (Caraș-Severin – 7,1 milioane lei).

Top 10 cei mai mari datornici publici din România

  1. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (București) – 136,5 milioane lei
  2. I.N.C.D.I.F. „ISPIF” București – 87 milioane lei
  3. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – 29,1 milioane lei
  4. Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța – 17,7 milioane lei
  5. Municipiul Făgăraș (Brașov) – 15,9 milioane lei
  6. Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă Dolj – 14,7 milioane lei
  7. Serviciul Public Ecosal (Galați) – 14,4 milioane lei
  8. Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (Mureș) – 11,2 milioane lei
  9. Comuna Nadeș (Mureș) – 8,5 milioane lei
  10. Comuna Certejul de Sus (Hunedoara) – 8,4 milioane lei

La nivelul județului Mureș, ANAF a identificat 20 de instituții și autorități publice cu restanțe fiscale, care cumulează împreună aproape 27 de milioane de lei. Lista completă cu instituțiile din Mureș.

Stirile Punctul

E-Birocratia: Problema prin care trec 500.000 de români din cauza cărții de identitate electronică 

Circa 500.000 de români au intrat în posesia noilor buletine cu CIP. Problema este că, în aceste condiții, persoana cu CEI nu există în fața multor instituții publice și administrative care nu au achiziționat încă cititoarele omologate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Necesarul de cititoare este cuprins între 18.000 și aproximativ 40.000. În funcție de carcteristici, costurile unui cititor încep de la 100 de lei și pot ajunge la 1.500 de lei. Citește știrea completă aici.

Stirile Punctul

Statul câștigă mai mult de pe urma majorării salariului minim din 2026 decât salariații,

Majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2026 nu vine în niciun caz în sprijinul angajaților, ci mai degrabă este o formă prin care statul vrea să strângă mai mulți bani la buget, susțin reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Dacă chiar se vrea o măsură care să vină în ajutorul salariaților, atunci statul ar trebui să reducă taxele și impozitele pe muncă, iar diferența respectivă să ajungă la angajați, spun membrii COTAR.

După câte se pare, autoritățile ar lua în calcul și posibilitatea scăderii impozitării, măsură cerută de sindicate pentru a compensa majorarea salariului minim brut de anul viitor, așa cum a lăsat să se înțeleagă în urmă cu câteva zile ministrul Muncii, Florin Manole.

Statul câștigă

Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), spune că dacă statul nu va reduce taxele și impozitele pe muncă pe care angajatorul trebuie să le plătească de anul viitor, atunci majorarea salariului minim brut pe economie nu va aduce mare lucru în buzunarul angajatului. Cel care va câștiga va fi tot statul, care va încasa mai mulți bani la buget.

„Această măsură cu mărirea salariului minim pe economie nu vine în niciun caz în avantajul salariatului. Totul se face pentru a mări de fapt taxele la bugetul de stat. Dacă vrea să vină în ajutorul angajatului, statul trebuie să diminueze taxele și impozitele la salarii, iar diferența s-o dăm noi la angajat”, a declarat pentru Termene.ro Vasile Ștefănescu.

Ministrul Muncii Florin Manole recunoaște și el că vor crește încasările la buget, odată cu majorarea salariului minim brut de anul viitor.

În același timp, pentru cei aproximativ 100.000 de salariaţi din sistemul public sau beneficiari de ajutoare sociale care au salariul minim măsura nu presupune un impact bugetar semnificativ

„Cheltuielile statului vor creşte nesemnificativ atunci când vorbim de creşterea salariului minim. Cresc încasările la stat şi cresc veniturile pentru popor”, a declarat Manole.

Majorarea salariului minim ar trebui să intre în vigoare din 2026, conform angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană, în caz contrar țara noastră riscă să intre în procedură de infringement.

Patronatele nu doresc această mărire sau dacă se va face ea să fie la minimul posibil, în timp ce sindicatele ar fi de acord cu o creștere de 300 de lei, până la 4.350 lei, potrivit informațiilor vehiculate în presă.

Stagnare

Reprezentanții COTAR spun că toate majorările de taxe și impozite din acest an au afectat serios activitatea în sector, companiile luptând să supraviețuiască.

„Toate stau pe loc acum. Nu au fost concedieri masive, dar nici nu putem să spunem că am avut de muncă ca să mai facem și angajări. Sunt tot mai puține contracte”, arată Vasile Ștefănescu.

Cât despre perspectivele pentru perioada următoare, acesta se abține să avanseze prognoze în contextul actual, mai ales că este convins că statul va recurge în continuare la majorări de taxe și impozite pentru a face rost de bani.

„Eu vă spun că n-au bani. Sunt sigur că vor recurge la majorare (n.red.- majorarea salariului minim) pentru că n-au bani. Deci aici e tot vorba de finanțe”, precizează Ștefănescu.

Transporturile rutiere reprezintă peste 70% din totalul mărfurilor transportate, contribuie cu aproximativ 5% la PIB și asigură direct și indirect peste 350.000 de locuri de muncă. Peste 40.000 de companii activează în sector.

Costuri mai mari

Majorarea TVA, alături de creșterea accizelor la carburanți și scumpirea energiei electrice, au creat presiuni suplimentare asupra firmelor de transport de marfă, care au anunțat că reduc activitatea, dacă aceste costuri nu vor putea să fie transferate integral în tarifele de transport.

La o firmă cu zece camioane, de exemplu, numai costurile cu carburanții reprezintă 100 000 lei/an în plus, respectiv 500 000 lei / an în cazul a 50 de camioane.

În același timp, a crescut și prețul rovinietei de la 1 septembrie 2025, ceea ce înseamnă zeci sau sute de mii de euro anual în plus la costuri pentru operatori.

Toate aceste costuri,  chiar și cu un consum mai redus de combustibil (25.000 l/an/camion) afectează direct marjele și cash-flow-ul transportatorilor În fapt, majorarea accizelor și a TVA-ului a dus la scumpiri vizibile de la începutul lunii iulie-august, au declarat reprezentanții COTAR – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Ultimele discuții

Consiliul Naţional Tripartit, care reuneşte sindicate, patronate şi reprezentanţi ai Guvernului, s-a reunit luni după-amiază, tema discuțiilor fiind majorarea salariului minim pe economie pentru 2026.

Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, sindicatele au propus o creștere salarială de 300 lei până la 4.350 lei. De cealaltă parte, patronatele fie nu au dorit însă majorarea, fie ar fi de acord cu adoptarea unui nivelul minim potrivit calculelor reieșite din prevederile legale. Acesta ar fi 4.319 lei, iar cel maxim este de 4.778 lei.

În prezent, salariul minim pe economie este de 4.050 de lei, în urma majorării de la 1 ianuarie 2025, iar de acesta beneficiază aproximativ 1,1 milioane de români.

 

Sursa: Termene.ro