Mureș

Stirile Punctul

Modernizarea drumului Târgu Mureș – Sărmașu poate începe: s-a emis autorizația de construire

Consiliul Județean Mureș a emis autorizația de construire pentru proiectul de modernizare a drumurilor județene DJ152A, DJ151A și DJ151 pe traseul Târgu Mureș – Band – Șăulia – Sărmașu – limita cu județul Bistrița Năsăud, ceea ce înseamnă că lucrările pot începe. Valoarea totală estimată a proiectului este de 141,7 milioane de lei. Documentul vizează prima etapă a proiectului, care include atât lucrări de modernizare a drumului, cât și înlocuirea a cinci poduri vechi cu structuri noi.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care asigură 127,7 milioane de lei din bugetul de stat, diferența de 14 milioane de lei fiind acoperită din bugetul Consiliului Județean Mureș. Investiția a fost aprobată inițial prin hotărâre a Consiliului Județean în iulie 2022, iar de atunci au urmat fazele de proiectare și obținere a avizelor necesare.

Cele cinci poduri care vor fi demolate și reconstruite se află la kilometrii 1+285 peste pârâul Beșa, 7+167 peste pârâul Cuiejd, 8+316 peste pârâul Berghia, 11+088 tot peste pârâul Berghia și 18+719 peste un torent. Lucrările includ și reciclarea structurii rutiere existente cu bitum spumat și ciment, aplicarea unui strat de legătură din beton asfaltic și finalizarea cu un strat de uzură.

Pe lângă lucrările de drum și poduri, șantierul va include și relocarea sau protejarea rețelelor de apă-canal, gaze naturale și telecomunicații care intersectează traseul drumului județean. Termenul de execuție stabilit este de 21 de luni.

Shopping CityStirea zileiStirile Punctul

Flash Mob extraordinar cu Johann Strauss Ensemble la Shopping City Târgu Mureș

Pe *20 decembrie, între **orele 16:00 – 17:00, zona **Atrium din Shopping City Târgu Mureș* va găzdui un moment muzical unic: un *flash mob* susținut de renumiții muzicieni austrieci ai *Johann Strauss Ensemble, conduși de charismaticul maestru dirijor **Russell McGregor*.

Vino să colindăm împreună alături de renumiții muzicieni dar și de Corul claselor III-IV al Colegiului Național de Artă Tg. Mureş!

Artiștii revin la Târgu Mureș într-un nou turneu național – *„Best of Vienna”*, aducând cu ei eleganța și energia inconfundabilă a muzicii vieneze.

✨ *După flash mob, vă invităm la **spectacolul tradițional* ce va avea loc la *Palatul Culturii, începând cu **ora 19:00*.

🎟️ Biletele pot fi achiziționate online de pe *biletmures.ro*.

Vă așteptăm să celebrăm împreună magia muzicii vieneze! 💛🎼

Stirile Punctul

Doi pianiști împart marele premiu la Concursul Internațional de Pian Târgu Mureș 2025

Concursul Internațional de Pian „Târgu Mureș – Marosvásárhely”, ediția 2025, și-a desemnat laureații în cadrul finalei care a avut loc în compania Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Marele premiu al competiției, în valoare de 3.000 de euro, a fost împărțit în mod egal de doi pianiști: Dominik Ilisz și Antoniu Nagy. Premiul al II-lea, de 2.000 de euro, a fost acordat lui Alexei Ormanji.

Pe lângă premiile principale, juriul a acordat și mai multe distincții speciale. Premiul László Árpád, destinat celui mai bun concurent din Târgu Mureș, i-a revenit lui Marius Boldea. Darren Sheng a fost recompensat cu premiul special pentru interpretarea unei sonate clasice, iar Eszter Könczei a primit Premiul Constantin Silvestri, oferit de compania BIOEEL.

Concursul Internațional de Pian „Târgu Mureș – Marosvásárhely” selectează tineri pianiști cu vârste sub 33 de ani, aflați în plină ascensiune profesională și care aspiră la o carieră de solist concertist. Competiția le oferă participanților oportunitatea de a evolua ca soliști într-un concert simfonic alături de orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

Concursul s-a desfășurat în trei etape. Prima etapă a presupus interpretarea unui Preludiu și Fugă de J.S. Bach, precum și a două studii de virtuozitate. În etapa a doua, maximum 12 candidați au susținut un recital de 30-45 de minute, incluzând obligatoriu o sonată clasică de Haydn, Mozart sau Beethoven. Cei trei finaliști au interpretat un concert pentru pian și orchestră în cadrul galei finale.

Aquaserv

Se sistează apa la Târgu Mureș

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de mentenanță a sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, îndata de 09.12.2025,între orele 08:00-15:00 (estimare),în următoarele zone:

·        Târgu Mureș – str. Banat, Bdul Pandurilor, Transilvania, Muntenia, Maramureș, Calea Sighișoarei, Bdul 1 Decembrie 1918 nr. 242-256 și 289-307, Ion Fiscuteanu, Evreilor Martiri, Bodoni Sandor.

·        Corunca.

Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Compania AQUASERV S.A.

Târgu Mureş

Stirile Punctul

(Video) Cele mai noi imagini cu Autostrada Unirii A8, lot Târgu Mureș – Miercurea Nirajului

Noi imagini cu secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului din Autostrada Unirii A8 au fost publicat pe conturile de YouTube ale pasionaților de infrastructură. Pe contul Ștef este publicat un clip de 14 minute cu acest lot, cu imagini filmate sâmbătă 06 decembrie 2025.

Potrivit datelor Cestrin, stadiul lucrărilor este de 25.12% (GENERAL) și 21.55% (STADIU FIZIC LA DATA DE 31.10.2025)

La finele lunii iulie,  Ministerul Transporturilor a semnat cea de-a treia și ultima autorizația de construire necesară pentru construcţia secţiunii Târgu Mureş – Miercurea Nirajului de pe Autostrada Unirii A8.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

„Căsuța Faptelor Bune” – decorațiuni realizate de beneficiarii ONG-urilor din Târgu Mureș la Târgul de Crăciun

În cadrul Târgului de Crăciun din Târgu Mureș, comunitatea este invitată să descopere „Căsuța Faptelor Bune”, un spațiu dedicat solidarității, creativității și sprijinului pentru organizațiile non-guvernamentale locale în colaborare cu Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș. Aici vor fi expuse și puse în vânzare decorațiuni și obiecte de sezon realizate manual chiar de beneficiarii ONG-urilor din Târgu Mureș, copiii, tinerii și adulții, fiecare produs purtând o poveste, o emoție și un mesaj de speranță.

Proiectul urmărește să ofere vizibilitate activității organizațiilor din comunitate și să creeze o modalitate prin care locuitorii orașului pot contribui direct la dezvoltarea programelor sociale. Achiziționarea acestor decorațiuni reprezintă nu doar un gest de generozitate, ci și un mod concret de a susține persoanele aflate în situații vulnerabile.

„Căsuța Faptelor Bune” reunește creații autentice — de la ornamente pentru brad, coronițe și mici cadouri tematice, până la obiecte decorative realizate cu multă grijă și creativitate. Fiecare ornament este rezultatul implicării beneficiarilor ONG-urilor, pentru care activitățile creative reprezintă o formă de terapie, integrare socială și dezvoltare personală.

Organizatorii îi invită pe toți locuitorii Municipiului Târgu Mureș și vizitatorii Târgului de Crăciun să treacă pragul căsuței situate între Turnul Bisericii Franciscane și Clădirea Muzeului Județean Mureș (Centru), să descopere magia faptelor bune și să contribuie la bucuria sărbătorilor pentru cei care au cea mai mare nevoie de sprijin.

Perioada: din 5 decembrie până în 24 decembrie 2025, de luni până vineri între orele 15:00 – 21:00, sâmbăta și duminica: 11:00 – 21:00.

Fondurile strânse în urma vânzării decorațiunilor vor fi direcționate către proiectele derulate de ONG-urile participante:

– Asociația ProVision România;

– Ajungem Mari Mureș;

– Fundația „Alpha Transilvană”;

– Asociația HIFA România;

– Fundația „Mâini Dibace”;

– Fundația Buckner România;

– Fundația Creștină „Rhema”;

– Fundația Culturală „Cezara Codruța Marica”;

– Institutul de Psihoterapie și Dezvoltare Personală.

De asemenea, în perioada 8 – 16 decembrie 2025, între orele 17:00 – 19:00, „Căsuța Faptelor Bune” din cadrul Târgului de Crăciun Târgu Mureș va găzdui un moment special pentru cei mici și mari deopotrivă: Moș Crăciun va fi prezent, prin intermediul Asociației Little Hope, pentru a colecta jucării (în stare bună – noi sau folosite cu grijă) din partea tuturor celor cu suflet mare. Acțiunea are ca scop sprijinirea copiilor de la Centrul de Zi „Rozmarin” și Centrul de Zi pentru Minori din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, care se vor bucura de jucăriile donate cu generozitate de vizitatorii târgului. Fiecare jucărie dăruită este un zâmbet câștigat!

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

Stirea zileiStirile Punctul

Târgu Mureș a aprins luminile sărbătorilor și a deschis oficial Târgul de Crăciun (video si foto)

Pe 5 decembrie, de la ora 18:00, în Piața Teatrului din Târgu Mureș a avut loc unul dintre cele mai așteptate momente ale sezonului: aprinderea luminilor de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun. Evenimentul a adunat mii de oameni, marcând începutul perioadei festive în oraș.

Seara a debutat cu un concert de colinde susținut de corul mixt al Filarmonicii de Stat. După concert, iluminatul festiv a fost aprins, transformând centrul orașului într-un decor de poveste. Pe scena amplasată în fața Teatrului Național, Ansamblul Mureș a prezentat două momente artistice speciale: „Bună seara, gazdă bună!”, în interpretarea secției române, și „Mennyből alá szállott”, pregătit de secția maghiară.

Târgul de Crăciun, deschis până în 4 ianuarie 2026, funcționează după următorul program:
• luni–vineri: 15:00–21:00
• weekend: 11:00–21:00

Vizitatorii au la dispoziție aproximativ 50 de standuri cu produse artizanale, cadouri de sezon, dulciuri și preparate tradiționale. De asemenea, atracțiile preferate ale publicului – roata panoramică, trenulețul copiilor și caruselul – au revenit, alături de o noutate: un spectacol zilnic de lumini care animă întregul târg.

Atmosfera festivă este completată de prezența zilnică a lui Moș Crăciun, de Autobuzul Moșului, bradul împodobit de la Ceasul cu Flori, Moșii pe motociclete, povești, colinde și numeroase activități pentru cei mici.

În fiecare seară, între orele 18:00 și 20:00, scena de lângă brad găzduiește grupuri de colindători din școli, licee și din zona metropolitană, care aduc în centrul orașului magia colindelor și spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.

Stirile Punctul

Povestea dirijorului de la Palatul Schönbrunn din Viena care revine anual la Târgu Mureș

Russell McGregor s-a născut în Oxford, Anglia, și a crescut în Melbourne, Australia, unde a învățat să cânte la vioară și a absolvit Victorian College of the Arts.

Cumpara bilet acum de pe https://biletmures.ro/


În 1992 s-a mutat la Viena. Mozart a spus că nu există un loc mai bun în lume pentru muzicieni. 200 de ani mai târziu, acest lucru este încă adevărat.

După ce a fost membru regulat al Wiener Concert-Verein, al Camerata Salzburg și al Orchestrei de Cameră din Viena, Russell a ajuns să stăpânească interpretarea și sunetul tradiției muzicale vieneze.

Din 1997, cântă alături de celebra Orchestră a Palatului Schönbrunn din Viena în calitate de concertmaestru și dirijor, prezentând marile clasice vieneze ale lui Mozart, Haydn, Schubert și Strauss, alături de cântăreții și balerinii Operei de Stat din Viena.


În calitate de „Stehgeiger” și dirijor al Johann Strauss Ensemble, una dintre cele mai importante orchestre de cameră din Austria, Russell efectuează turnee internaționale de 16 ani. Muzicienii sunt toți membri ai renumitei Bruckner Orchestra Linz. Împreună, ei prezintă programe muzicale din legendara dinastie Strauss și alți compozitori importanți din acea perioadă.

Modul unic de moderare și prezentare al lui Russell`s, combinat cu interpretarea muzicală magnifică, umple cu entuziasm săli uriașe de concerte. Spectacolul pentru 5000 de persoane în România – București și Atena în fiecare an înainte de Crăciun este un punct culminant al programului lor obișnuit.

„Îmi place să cânt în acest fel, să interacționez cu muzicienii și, de asemenea, cu publicul. Mă îmbogățesc când pot vedea reacțiile de pe fețele oamenilor și scopul meu este să creez o seară memorabilă și distractivă pentru noi toți. Vreau ca scânteile să zboare!” a declarat Russell McGregor.

Russell McGregor la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Pentru acest proiect special, Russell McGregor a format un grup de muzicieni foarte talentați și versatili din orchestre importante din Viena și din împrejurimi. Cu toții împărtășesc pasiunea pentru forma muzicală vieneză și sunetul său magic și sunt inspirați de noi interpretări și concepte muzicale!

Cu propria sa orchestră, Russell McGregor și-a îndeplinit unul dintre cele mai mari vise. Trecutul prodigios și fascinant de peste 30 de ani de experiență ca muzician profesionist, împreună cu motivația și inspirația sa, îi permit să ofere o experiență muzicală minunată cu muzicieni pe care îi respectă și îi apreciază.

Diversitatea repertoriului și flexibilitatea programului fac din „Russell McGregor Orchestra” punctul culminant perfect pentru orice concert sau eveniment special.

Cumpara bilet acum de pe https://biletmures.ro/

Stirile Punctul

Orașele din județul Mureș intră în spiritul sărbătorilor – începe sezonul de iarnă plin de magie!

Odată cu sosirea lunii decembrie, localitățile noastre se luminează din nou în straie festive. Ghirlandele strălucitoare din piețe, brazii împodobiți și aroma vinului fiert anunță că perioada sărbătorilor este tot mai aproape. 🎄💫

Târgurile de Crăciun se deschid treptat în întreg județul, invitându-i pe vizitatori la produse artizanale, preparate locale, colinde și momente de bucurie împărtășite în comunitate. Căsuțele lui Moș Crăciun, activitățile pentru cei mici și concertele festive adaugă încă un strop de magie atmosferei. 🎁✨

🎄 Târgurile de Crăciun din județul Mureș – calendar:

📍 Târgu Mureș: 5 decembrie – 4 ianuarie

📍 Sighișoara: 1 decembrie – 4 ianuarie

📍 Sovata: din 13 decembrie

📍 Reghin:

🎅 Târgul lui Moș Nicolae: 1–7 decembrie

🎄 Târgul de Crăciun: 15–31 decembrie

Stirile Punctul

SCJU Târgu Mureș – software de 30.000 de euro pentru simularea tratamentului anevrismelor

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a atribuit un contract în valoare de 144.000 de lei pentru achiziția unei licențe software Sim&Cure Hospital. Anunțul de atribuire a fost publicat azi, 5 decembrie, în SEAP, iar contractul a fost câștigat de firma TECMED din București, singura care a depus ofertă în cadrul licitației deschise.

Sim&Cure este o platformă software dezvoltată pentru planificarea și simularea tratamentului anevrismelor intra-craniene. Soluția permite medicilor să analizeze imagistic anatomia vasculară a pacientului și să selecteze dispozitivele medicale optime pentru intervenție, reducând riscurile și îmbunătățind rezultatele procedurilor neurochirurgicale.

Achiziția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Sănătate 2021-2027. Valoarea totală estimată inițial a contractului a fost de 144.283 lei, iar oferta câștigătoare s-a situat la 144.000 lei. Contractul a fost semnat pe 27 noiembrie 2025 și nu prevede subcontractarea.

transport

Autobuzul Moșului revine în Târgu Mureș

Ca în fiecare an, Moșul pornește la drum cu autobuzul său festiv, pregătit să aducă zâmbete celor mici și mari. În primele patru zile, îl puteți întâlni pe următoarele linii:

📅 Program:

• 6 decembrie – Linia 20

• 7 decembrie – Linia 4

• 8 decembrie – Linia 17

• 9 decembrie – Linia 12

În aceste zile, Autobuzul Moșului circulă pe linia indicată între orele 17:00 și 22:00.

Stirile Punctul

Profesorii de religie din Mureș și Alba reuniți într-un curs inovator

În perioada 28-29 noiembrie, la Școala Gimnazială nr. 7 din Târgu Mureș, profesorii de religie din județele Mureș și Alba au participat la cursul de formare „Să descoperim Sfânta Scriptură prin joc”. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, subliniind dimensiunea spirituală și importanța proiectului pentru întreaga comunitate educațional-religioasă.

Activitatea a fost găzduită cu generozitate de doamna director adjunct Ilinca Mureșanu, care a oferit un cadru optim desfășurării cursului. Cursul a fost susținut de doamna profesor Adriana Argatu, de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, recunoscută pentru creativitatea și dinamismul metodelor sale didactice, prin intermediul Institutului Biblic Interconfesional din București.

Participanții au explorat tehnici moderne de predare, bazate pe joc, cooperare și descoperire activă, menite să aducă mai aproape de elevi frumusețea și profunzimea textului biblic. Participarea cadrelor didactice a fost posibilă datorită implicării și coordonării doamnelor inspectoare de religie Laura Popa (ISJ Alba) și Mariana Alina Bexa (ISJ Mureș), care au susținut constant desfășurarea activităților și legătura dintre profesorii celor două județe.

Cursul de formare a marcat încheierea proiectului interjudețean „Ziua Bibliei”, derulat prin colaborarea Inspectoratelor Școlare Județene Mureș și Alba, care a reunit activități cu amploare spirituală și culturală: masă rotundă interconfesională a profesorilor de religie, expoziție de miniaturi la Muzeul Museikon din Alba Iulia, conferința „Ora de cer”, susținută de părintele arhid. lect. univ. dr. Adrian-Sorin Mihalache, activități din cadrul temei „Preotul în școală și explicarea Sfintei Scripturi”.

Cu participarea a peste 400 de cadre didactice și preoți, precum și a unui număr foarte mare de elevi, proiectul „Ziua Bibliei” s-a remarcat ca una dintre cele mai importante inițiative interjudețene dedicate educației religioase. Activitățile au consolidat legăturile dintre profesori, au încurajat dialogul interconfesional și au promovat metode moderne, atractive și eficiente de predare a Sfintei Scripturi.

Cursul susținut de prof. Adriana Argatu a încheiat cu succes seria de manifestări, deschizând noi perspective pentru predarea religiei într-un mod viu, creativ și formativ.

Prof. Mariana Alina Bexa

Inspector școlar pentru religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș

Stirile Punctul

Tot mai grav în Mureș: 1.800 de copii cu cerințe speciale tratați de doar 16 psihologi școlari

Cazul elevului transferat de la Școala Gimnazială Nr. 7 la „Schiller”, după ce a rămas singurul din clasă, a scos la iveală o problemă sistemică pe care autoritățile școlare o cunosc de ani buni: deficitul acut de specialiști pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din județul Mureș.

La solicitarea redacției Punctul, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Mureș a transmis o situație detaliată privind resursele umane alocate elevilor cu nevoi speciale. Documentul prezintă o radiografie a unui sistem subdimensionat: din totalul de 141 de posturi destinate specialiștilor care lucrează cu elevi cu CES în județul Mureș, 16 sunt pentru profesori de sprijin, 30 pentru logopezi și 39 pentru consilieri școlari. Aceste resurse trebuie să acopere nevoile a 602 unități de învățământ și a 1.788 de elevi cu cerințe educaționale speciale.

Un profesor de sprijin la 112 elevi cu CES

Cele 16 posturi de profesori de sprijin sunt distribuite astfel: un singur post pentru învățământul primar din Târgu Mureș și 15 posturi pentru ciclul gimnazial, dintre care 8 în municipiu, 4 în orașe și 3 în comune.

Când aceste cifre sunt puse în oglindă cu numărul real al elevilor care ar avea nevoie de sprijin, dezechilibrul devine evident. Din cei 1.788 de elevi cu CES înregistrați în județul Mureș, doar 270 beneficiază efectiv de asistența unui profesor itinerant și de sprijin. Concret, 60 de preșcolari, 115 elevi din ciclul primar și 95 din cel gimnazial. Diferența de peste 1.500 de copii rămâne fără acest tip de suport educațional, iar liceenii și elevii din învățământul profesional cu CES nu apar deloc în statistică.

Consiliul de administrație al Școlii „Friedrich Schiller” a invocat tocmai lipsa profesorului de sprijin printre motivele pentru care nu poate primi elevul transferat de la Școala Nr. 7. În hotărârea din 11 noiembrie 2025, conducerea școlii a enumerat și alte motive: săli de clasă subdimensionate, probleme de infrastructură, lipsa spațiilor de recreere și existența unor elevi care au avut contact anterior cu copilul și au rămas cu traume.

O singură comună din Mureș are profesor logoped

Situația logopezilor este la fel de precară. Din cele 30 de posturi existente în județ, 23 funcționează la nivelul învățământului primar, dar niciuna dintre comune nu are alocat un astfel de specialist. În Târgu Mureș sunt 14 posturi, iar în celelalte orașe 9.

La nivel gimnazial există șase posturi de logopezi: 4 în municipiul reședință de județ, 1 într-un oraș și doar 1 într-o comună. Pentru întregul învățământ liceal din județ funcționează așadar un singur post de profesor logoped.

Această distribuție pune în dificultate familiile din mediul rural care au copii cu tulburări de limbaj. Părinții sunt nevoiți fie să facă naveta către oraș pentru ședințele de logopedie, fie să apeleze la servicii private, fie să renunțe la terapie. În contextul în care în Mureș funcționează 116 școli cu clasele I-IV în mediul rural și 143 de grădinițe în comune, absența logopezilor din aceste unități reprezintă o problemă realmente sistemică.

Specialiștii în logopedie subliniază că intervențiile timpurii, în perioada preșcolară și la începutul ciclului primar, au cele mai bune rezultate. Odată ce copilul avansează în sistemul de învățământ fără corectarea problemelor de pronunție sau de comunicare, recuperarea devine mai dificilă și mai costisitoare.

Situația consilierilor școlari

Pentru consilierii școlari, situația este ceva mai bună numeric, dar tot insuficientă. La nivel liceal funcționează 39 de posturi, distribuite astfel: 22 în Târgu Mureș, 15 în orașe și doar două în comune. La nivel gimnazial există 48 de posturi, însă 21 dintre acestea sunt în comune, unde accesul la servicii specializate este oricum mai dificil. Pentru preșcolari sunt alocate șapte posturi de consilieri, dintre care patru în municipiu și trei în orașe.

Numărul elevilor cu CES crește, resursele rămân aceleași

Evoluția cazurilor CES în ultimii ani arată o creștere îngrijorătoare. Dacă în anul școlar 2021-2022 erau înregistrați 835 de elevi cu nevoi speciale, numărul a crescut la 843 în anul următor, apoi la 998 în 2023-2024 și la 1.226 în 2024-2025. Anul școlar curent a debutat cu 1.121 de cazuri certificate până în prezent, însă evaluările continuă.

Această creștere de peste 100% în patru ani nu a fost însoțită de o dezvoltare proporțională a numărului de specialiști. În lumina acestor cifre care arată incapacitatea statului de a oferi educație adaptată nevoilor tuturor elevilor, devine clar că deficitul de resurse umane specializate este cauza principală a tensiunilor, transferurilor, conflictelor între părinți și școli, a proceselor în instanță și a desființărilor de clase.

Stirile Punctul

Tulburări de limbaj și criza specialiștilor din Mureș. 30 de logopezi la 600 unități de învățământ

O situație oficială transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Mureș la solicitarea redacției Punctul ne arată cum sunt distribuiți cei 30 de profesori logopezi din sistemul de învățământ județean, într-un context în care numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale a crescut semnificativ în ultimii ani.

Din totalul de 141 de posturi destinate specialiștilor care lucrează cu elevi cu nevoi speciale în județul Mureș, logopezii ocupă 30. Repartizarea lor teritorială relevă o concentrare masivă în mediul urban și în special în Târgu Mureș, în timp ce comunitățile rurale rămân aproape complet descoperite.

O singură comună din Mureș are un profesor logoped

La nivelul învățământului primar, unde intervențiile logopedice sunt cele mai eficiente datorită vârstei mici a copiilor, funcționează 23 de posturi. Dintre acestea, 14 sunt în Târgu Mureș și nouă în celelalte orașe ale județului. Nicio comună din Mureș nu are alocat un post de profesor logoped pentru ciclul primar.

Situația se repetă la nivel gimnazial, unde există șase posturi de logopezi. Patru dintre acestea sunt în municipiul reședință de județ, unul într-un oraș și doar unul într-o comună. La nivel liceal funcționează un singur post de profesor logoped, într-unul din orașele județului.

Această distribuție pune în dificultate familiile din mediul rural care au copii cu tulburări de limbaj. Părinții sunt nevoiți fie să facă naveta către oraș pentru ședințele de logopedie, fie să apeleze la servicii private, fie să renunțe la terapie. În contextul în care în Mureș funcționează 116 școli cu clasele I-IV în mediul rural și 143 de grădinițe în comune, absența logopezilor din aceste unități reprezintă o problemă sistemică.

Trend ascendent al elevilor cu CES

Datele ISJ Mureș arată că numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) a crescut de la 835 în anul școlar 2021-2022 la 1.788 în prezent. Tulburările de limbaj și comunicare reprezintă o parte semnificativă a acestor cazuri, mai ales la vârstele mici.

Specialiștii în logopedie subliniază că intervențiile timpurii, în perioada preșcolară și la începutul ciclului primar, au cele mai bune rezultate. Odată ce copilul avansează în sistemul de învățământ fără corectarea problemelor de pronunție sau de comunicare, recuperarea devine mai dificilă și mai costisitoare.

Așa cum spuneam și-n articolul precedent dedicat cazurilor cu CES, Statul se dovedește incapabil să serviciile necesare dezvoltării tuturor elevilor, adaptat pe nevoile specifice fiecăruia – în cazul de față a celor cu tulburări de limbaj și comunicare. Iar această incapacitate generează tensiuni, conflictelor, procese în instanță, transferuri, desființări de clase. Pe scurt, risipă de resurse umane și materiale.

Maria Manu

Stirile Punctul

Rectificare bugetară la Primăria Târgu Mureș

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Târgu Mureș consilierii locali au aprobat utilizarea sumei de 42.000.000 lei din excedentul bugetar al anilor precedenți, după cum urmează:
• 25.000.000 lei – pentru acoperirea temporară a decalajelor dintre venituri și cheltuieli în secțiunea de funcționare;
• 17.000.000 lei – pentru finanțarea cheltuielilor din secțiunea de dezvoltare.

Această măsură permite menținerea echilibrului bugetar și asigurarea continuității activităților și serviciilor publice esențiale, precum și a proiectelor de investiții în derulare.

Municipiul Târgu Mureș își continuă angajamentul de a administra responsabil fondurile publice și de a susține dezvoltarea orașului prin investiții în infrastructură, servicii de interes public și proiecte europene.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Stirile Punctul

Criza învățământului: Doar 270 de elevi, din 1.800 cu CES din Mureș au profesor de sprijin

Cazul elevului transferat de la Școala Gimnazială Nr. 7 la „Schiller” după ce a rămas singurul elev din clasă, scoate la iveală criza profesorilor de sprijin din învățământul mureșean. Concret, momentan avem 16 profesori de sprijin pentru aproape 1.800 de elevi cu nevoi speciale în județul Mureș. 1 profesor la 112 elevi cu CES (cerințe educaționale speciale).

Protestul părinților de la Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș a readus în discuție o problemă pe care autoritățile școlare o cunosc de ani buni, dar pe care nu au reușit să o rezolve: deficitul acut de profesori de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.

Consiliul de administrație al școlii „Schiller” a invocat printre motivele pentru care nu poate primi elevul transferat de la Școala Gimnazială Nr. 7 tocmai lipsa profesorului de sprijin. Într-un răspuns oficial transmis redacției Punctul, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a prezentat o situație care explică de ce această problemă a ajuns să blocheze transferul unui copil.

1 profesor la 112 elevi cu CES

În întregul județ Mureș există doar 16 posturi de profesori de sprijin. Dintre acestea, un singur post este alocat învățământului primar din Târgu Mureș, iar restul de 15 posturi deservesc învățământul gimnazial. Repartizarea teritorială arată 8 posturi în municipiul reședință de județ, 4 în orașe și 3 în comune.

Problema devine și mai evidentă când aceste cifre sunt puse în oglindă cu numărul elevilor care ar avea nevoie de sprijin specializat. Potrivit aceleiași situații oficiale, în județul Mureș sunt înregistrați 1.788 de elevi cu cerințe educaționale speciale. Dintre aceștia, doar 270 beneficiază efectiv de asistența unui profesor itinerant și de sprijin. Diferența de peste 1.500 de copii rămâne fără acest tip de suport educațional.

Defalcarea pe niveluri de învățământ arată că 60 de preșcolari, 115 elevi din ciclul primar și 95 din cel gimnazial primesc asistență de la profesori de sprijin. Liceenii și elevii din învățământul profesional cu CES nu apar în această statistică a celor deserviți.

Stăm mai bine la consilieri școlari, dar nu chiar bine

Situația consilierilor școlari este ceva mai bună din punct de vedere numeric, dar tot insuficientă raportat la necesități. În Mureș funcționează 39 de posturi de consilieri școlari la nivel liceal, distribuite astfel: 22 în Târgu Mureș, 15 în orașe și doar 2 în comune. La nivel gimnazial există 48 de posturi, însă 21 dintre acestea sunt în comune, unde accesul la servicii specializate este oricum mai dificil. Pentru preșcolari sunt alocate 7 posturi de consilieri, dintre care 4 în municipiu și 3 în orașe.

Numărul elevilor cu CES este în continuă creștere

Evoluția numărului de cazuri CES în ultimii ani arată o creștere îngrijorătoare. Dacă în anul școlar 2021-2022 erau înregistrați 835 de elevi cu nevoi speciale, numărul a crescut la 843 în anul următor, apoi la 998 în 2023-2024 și la 1.226 în 2024-2025. Anul școlar curent a debutat cu 1.121 de cazuri certificate până în prezent, însă evaluările continuă.

Această creștere de aproape 50% în patru ani nu a fost însoțită de o dezvoltare proporțională a numărului de specialiști. Iar în lumina acestor cifre care ne arată incapacitatea Statului de a oferi educație (atenție, vorbim de educație obligatorie prin lege și de un drept fundamental conferit de Consituție), adaptată nevoilor tuturor elevilor, este clar că ea, incapacitatea, este de fapt cauza principală a tensiunilor, transferurilor, conflictelor între părinți, între părinți și școală/inspectorat, a proceselor în instanță, a desființărilor de clase și în general a stresului și resurselor umane și materiale risipite inutil.

Maria Manu

Stirile Punctul

Târgu Mureș se pregătește să redevină un punct important pe harta aviației low-cost din România

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, și Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș organizează luni, 8 decembrie, începând cu ora 15:00, o conferință de presă ce va avea loc la aeroport, în zona terminalului plecări.

Gazdele evenimentului, care vor discuta planurile companiei aeriene în regiune, sunt:

  • András Szabó, Network Officer în cadrul Wizz Air;
  • Andrei Peti, președintele Consiliului de Administrație și administratorul executiv al Aeroportului Internațional „Transilvania” Târgu Mureș;
  • Csibi Attila, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș.

Evenimentul ar putea aduce vești importante privind deschiderea unor noi rute, creșterea frecvenței zborurilor sau reinvestiții în infrastructura aeroportuară. De asemenea, prin prezența oficialilor județeni, este clar că proiectul are susținerea administrației locale, ceea ce deschide perspectiva unei colaborări pe termen lung.

Importanța strategică a Aeroportului „Transilvania”

Situat într-o zonă-cheie a țării, Aeroportul din Târgu Mureș joacă un rol vital în conectivitatea regiunii cu Europa. Revenirea sau extinderea operațiunilor Wizz Air aici este așteptată de mult timp de către comunitatea locală și mediul de afaceri.

Rămâne de văzut ce surprize va aduce conferința de pe 8 decembrie, dar un lucru este cert: Târgu Mureș se pregătește să redevină un punct important pe harta aviației low-cost din România.

Stirile Punctul

Rețeaua școlară 2026-2027 din Mureș: școli desființate, restructurări și o demisie de director

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mureș a aprobat, în ultima ședință din noiembrie, avizul conform pentru rețeaua școlară a anului 2026-2027, cu mai multe modificări care vizează desființarea unor unități de învățământ cu efective reduse și reorganizarea altora.

Din cele 102 unități administrativ-teritoriale ale județului (91 de comune, 4 municipii și 7 orașe), 101 au transmis proiectele de rețea școlară. Singura excepție este Târgu Mureș, care nu a depus documentația în termenul prevăzut de calendar. Pentru 89 de UAT-uri, rețeaua școlară rămâne neschimbată, în timp ce 10 unități au propus modificări.

Școli desființate din cauza numărului mic de elevi

Mai multe unități de învățământ vor fi desființate ca urmare a efectivelor foarte scăzute de copii. În comuna Atintiș, Școala Primară „Istihaza” se desființează, cei 5 elevi urmând să fie transferați la Școala Primară Cecălaca. La Ceuașu de Câmpie, Grădinița cu Program Normal „Herghelia” își încetează activitatea, cei 5 preșcolari fiind mutați la grădinița din centrul comunei. La Brâncovenești, nivelul preșcolar de la Școala Primară Săcalu de Pădure nu va mai funcționa, având doar 3 copii înscriși.

La Sângeorgiu de Mureș, Creșa „Îngerașul” își pierde personalitatea juridică și devine structură arondată la Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe”. La Suplac, Școala Gimnazială primește personalitate juridică, în timp ce Școala Gimnazială „Sf. Nicolae” Laslău Mare devine școală primară. La Iclănzel, Școala Gimnazială Căpușu de Câmpie se transformă în școală primară, ciclul gimnazial fiind transferat la Iclandu Mare.

Aviz condiționat a fost acordat pentru transformarea școlilor profesionale din Band și Râciu în licee tehnologice, după obținerea autorizării pentru nivel liceal.

Consiliul de Administrație a respins solicitarea UAT Vânători pentru înființarea unei creșe, motivând lipsa notei de fundamentare privind starea construcției, adresa sau avizele necesare funcționării.

Demisie la conducerea Liceului „Samuil Micu” Sărmașu

Începând cu 2 decembrie 2025, profesorul Ciprian-Florin Ruța a demisionat din funcția de director al Liceului Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu. Atribuțiile de conducere au fost delegate profesorului Covaci Laurean Vlad, până la numirea unui nou director, dar nu mai târziu de 31 august 2026.

Consiliul a aprobat suplimentarea cu un loc la clasa a IX-a, specializarea muzică, secția maghiară, la Colegiul Național de Artă din Târgu Mureș, precum și Planul Local de Acțiune pentru Învățământ (PLAI) pentru învățământul profesional și tehnic 2026-2027.

De asemenea, s-a decis clasarea dosarului și neaplicarea niciunei sancțiuni pentru profesorul Kortesi Sandor, directorul Școlii Gimnaziale nr. 7 Târgu Mureș, în urma cercetării disciplinare efectuate de Corpul de Control al MEC.

Maria Manu

Stirile Punctul

35 de ani de Medicină Militară la Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș anunță organizarea unui eveniment dedicat aniversării a 35 de ani de Medicină Militară la Târgu Mureș. Evenimentul va avea loc în data de 8 decembrie 2025, interval orar 9:00-13:00, în Sala Senatului a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Gh. Marinescu, nr. 38, clădirea centrală, etajul 2).Acest eveniment aniversar, organizat sub egida Zilelor UMFST, ne oferă prilejul de a celebra, alături de distinși invitați și comunitatea academică, un moment simbolic de recunoaștere a tradiției învățământului medico-militar la Târgu Mureș, a unei duble vocații: cea de medic și cea de militar, precum și a devotamentului față de o profesie care implică responsabilitate, disciplină și spirit de sacrificiu.

Stirile Punctul

Ambasadorul Marii Britanii în vizită în județul Mureș

Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România, a fost prezent miercuri la sediul Consiliului Județean Mureș, cu ocazia primei sale vizite în județ.

Am purtat discuții despre particularitățile județului, diversitatea regiunii și direcțiile de dezvoltare, precum și despre provocările actuale cu care se confruntă județul nostru și administrația locală. De asemenea, am abordat oportunitățile viitoare de cooperare și parteneriat, a declarat președintele Consiliului județean Mureș Peter Ferenc.

Administratie

Primăria Târgu Mureș: Aprindem luminile sărbătorilor la Târgu Mureș! 

Pe 5 decembrie, de la ora 18:00, vă invităm în Piața Teatrului să trăim împreună unul dintre cele mai frumoase momente ale anului: aprinderea luminilor de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun al Zonei Metropolitane. Este un moment special pentru orașul nostru și ne-am dori să fim cât mai mulți, ca în fiecare an.

  Am pregătit un program pentru toate generațiile – pentru copii, părinți și bunici. Moș Crăciun va fi prezent zilnic în târg, cei mici vor avea activități dedicate, iar serile vor fi pline de muzică și lumină, în centrul orașului.

  Seara va începe cu un concert de colinde susținut de corul mixt al Filarmonicii de Stat, urmat de aprinderea iluminatului festiv. Apoi, pe scena din fața Teatrului Național, vom avea parte de un moment special al Ansamblului Mureș, cu două reprezentații de câte 15 minute: „Bună seara, gazdă bună!”, susținut de secția română, și „Mennyből alá szállott”, prezentat de secția maghiară.

  Târgul de Crăciun va fi deschis până pe 4 ianuarie 2026:

* luni–vineri: 15:00–21:00

* weekend: 11:00–21:00

  Veți găsi aproximativ 50 de standuri cu produse artizanale, cadouri și bunătăți, dar și atracții îndrăgite: roata panoramică, trenulețul copiilor, caruselul și, ca noutate, un spectacol zilnic de lumini.

  Autobuzul Moșului, bradul de la Ceasul cu Flori, Moșii pe motociclete, colindele și poveștile revin și ele, ca în fiecare an, alături de zâmbetele copiilor.

  În fiecare seară, între 18:00 și 20:00, pe scena de lângă brad, copiii din școli, licee și din Zona Metropolitană vor aduce magia colindelor.

  Restricții de trafic

Știm că pot crea disconfort, dar sunt necesare pentru siguranța tuturor.

* Vineri, 5 decembrie, între 17:30–24:00, traficul va fi restricționat în zona centrală.

* În weekendurile lunii decembrie se va restricționa traficul de la Catedrala Mare la strada Horea precum și pe strada Bartók Béla în fiecare sâmbăta, începând de la ora 15:00 până duminica ora 21:00.

  Vă invităm pe toți, copii, părinți, bunici să veniți și să ne bucurăm împreună de această perioadă magică. Orașul ne aparține tuturor, îl iubim și ne dorim să ne bucurăm de el împreună, în pace și cu suflet deschis.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Stirile Punctul

La mulți ani Agenda de Mureș!

Astăzi începând cu orele 18:30 jurnalistul Adrian Giurgea va conduce o emisiune aniversară a propriului canal de informare numit Agenda de Mureș care împlinește 7 ani! 

În platou vor fi exact aceeași invitați ca în urmă cu 7 ani la prima emisiune: Florin Bacali – între timp a devenit consilier local la Cristești și Mircea Munteanu – sociolog și organizator de dezbateri publice pe teme de actualitate într-un format lejer. 

În spirit de colegialitate – pe care-l uităm din ce în ce mai des – îi urăm ”dirijorului” Agenda de Mureș Adrian Giurgea mult succes în activitate!

Cristian Teodorescu
Stirile Punctul

Bărbat decedat in incendiu pe strada Dorobanților din Târgu Mureș

Incendiu produs la o casă de locuit din municipiul Târgu Mureș, strada Dorobanților.

Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș.

Incendiul a fost localizat la nivelul unei camere de locuit, din nefericire în urma recunoașterii a fost identificată o victimă de cod negru.
Aceasta este o persoană de sex masculin de aproximativ 78 ani.

Se lucrează în continuare pentru căutarea focarelor ascunse și lichidarea acestora.

Stirile Punctul

Și la Târgu Mureș te poți bucura de tradiția muzicală vieneză de la Palatul Schönbrunn

Mureșenii care visează la atmosfera magică a Vienei în perioada sărbătorilor de iarnă nu trebuie să călătorească până în capitala Austriei. Johann Strauss Ensemble, una dintre cele mai apreciate orchestre de cameră din Europa, revine la Târgu Mureș în cadrul turneului național „Best of Vienna”, programat între 15 și 22 decembrie 2025, cu o serie de concerte care se țin de obicei cu casa închisă.

Biletele sunt disponibile aici.

Anul acesta marchează o aniversare specială: 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss fiul, „Regele Valsului”. Programul concertului va include capodopere ale dinastiei Strauss, dar și lucrări ale altor compozitori consacrați pe scenele vieneze: Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert și Dvořák. Invitata specială a turneului este soprana Elisabeth Wiemmer.

La pupitrul orchestrei se va afla Russell McGregor, charismaticul dirijor al orchestrei Palatului Schönbrunn din Viena. Născut la Oxford și crescut în Australia, McGregor a colaborat de-a lungul carierei cu legende ale muzicii clasice precum Luciano Pavarotti și José Carreras. Artistul cântă la o vioară fabricată în 1697 de Carlo Giuseppe Testore, instrument descris drept „sora mai mică” a celebrei viole care i-a aparținut lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Johann Strauss Ensemble, fondată în 1985, se află la a 21-a ediție consecutivă a tradiționalului turneu de Crăciun în România. Orchestra a cucerit de-a lungul anilor publicul din cele mai importante capitale europene, Paris, Londra, Roma, Madrid, Berlin, iar în turneul australian din 2017 a primit supranumele de „Regii Valsului”.

Concertul de la Târgu Mureș este programat pe 20 decembrie.

Ia-ți bilete din timp, de aici!

Sport

Premii pentru CSS Târgu Mureș natație

🏆Campionat Național Poliatlon copii 11 ani

✅️În perioada 28-30 noiembrie 2025 a avut loc la Târgovişte Campionatul Național de Poliatlon rezervat copiilor născuți 2014
Au dat startul un număr de 158 băieți şi 130 fete , din 61 cluburi.

▶️Un weekend plin de emoții, adrenalină și fericire
6 probe pentru băieți 🏊‍♂️, 8 pentru fete cu ștafeta 🏊‍♀️

Cele mai bune rezultate sunt :

🏊‍♀️ Józsa Zonga locul 4 la 50m fluture şi locul 13 în clasamentul general

🏊‍♂️ Pop Hunor l ocul 8 la 50m bras

🏊‍♀️ Szűcs Timea locul 16 la 50m spate

🏊‍♂️ Truța Patrik locul 18 la 200m mixt

🏊‍♀️ Takács Timea locul 27 la 200m liber

🏊‍♀️ Kis Petra locul 36 la 50m fluture

✅️ Menționăm că fetele au terminat pe locul 8 în clasamentul ehipelor feminine , băietii pe locul 21 iar în total CSS Tg-Mureş a ocupat locul 13 din 61 cluburi.

🙏 Felicitări tuturor şj mulțumim antrenoarei
Kisgyörgy Evelin pentru pregătirea sportivilor!

📸 Pop Csabi, Nicole Cris

Stirile Punctul

Înfrățire între Târgu Mureș și Debrecen

Astăzi, la Târgu Mureș, primarul Soós Zoltán l-a găzduit o delagație condusă de Papp László, primarul municipiului Debrecen, din Ungaria. Cu acest prilej s-a discutat despre intenția ca Târgu Mureș și Debrecen să devină oficial orașe înfrățite.

Am trecut în revistă principalele puncte ale acordului aflat în pregătire și am analizat domeniile în care putem dezvolta colaborări solide în viitor: dezvoltare urbană, economie, cultură și educație. Suntem în fața unui parteneriat care poate deschide oportunități reale pentru ambele orașe. a declarat primarul Soós Zoltán.

Stirile Punctul

În Mureș a fost lansat programul Doctorii Clovni în Transilvania

În acest an, la Târgu Mureș și în județul Mureș a fost lansat programul Doctorii Clovni în Transilvania, prin care aducem umor, empatie și sprijin emoțional copiilor bolnavi internați în spitalele din oraș și din regiune.

Secțiile de pediatrie din întreaga țară sunt supraaglomerate. Unii copii petrec doar câteva zile în spital, alții săptămâni sau chiar luni întregi. Părinții fac tot posibilul pentru a le ușura suferința, dar adesea și ei sunt epuizați, îngrijorați și se simt neputincioși.

În aceste momente grele intervin doctorii clovni, care, prin râs, joc și improvizație, aduc alinare, reduc teama și aduc zâmbete pe chipurile copiilor și părinților lor.

Cea mai simplă modalitate și fără costuri suplimentare prin care compania dumneavoastră poate sprijini misiunea noastră este direcționarea a 20% din impozitul pe profit către asociația noastră.
Cum funcționează:Orice companie din România poate direcționa până la 20% din impozitul pe profit datorat statului către o organizație non-profit (asociație sau fundație). Această direcționare nu implică nicio cheltuială suplimentară – este o parte din suma care oricum ar fi virată statului.Donația se face pe bază de contract de sponsorizare, până la sfârșitul anului fiscal curent.
Asociația Nas Roșu – Piros Orr Egyesület din Târgu Mureș se ocupă de întregul proces administrativ și vă pune la dispoziție toate documentele necesare (contract, fișă de date, confirmare de primire). Pentru a vă ușura și mai mult procedura, găsiți în atașament contractul de sponsorizare deja pregătit, pe care trebuie doar să îl completați cu datele firmei, suma sponsorizării, să îl semnați și să îl trimiteți înapoi la adresa de e-mail a asociației.
Contractul de sponsorizare
Prin acest gest, compania dumneavoastră poate contribui direct și local la binele copiilor din Târgu Mureș și din județul Mureș, oferindu-le șansa de a trăi momente de bucurie, joc și conectare umană chiar și în timpul spitalizării.
Sport

Premii la karate pentru sportivii CSU Târgu Mureș

Sportivii Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș au încheiat Campionatul European de Karate Goju-Ryu de la Timișoara (10–14 septembrie 2025) cu rezultate remarcabile, într-o competiție care a reunit peste 900 de participanți din 15 țări. Evoluția lor confirmă nivelul ridicat al pregătirii și capacitatea de a performa în contexte internaționale de maximă dificultate.

În proba de Kumite Seniori +84 kg, Raul-Cosmin Andrei a obținut locul III, o performanță notabilă în cea mai disputată categorie de greutate. Sportivul se pregătește în cadrul CS Universitar Târgu Mureș sub coordonarea Nicolae Stanciu (3 dan, Shotokan), în colaborare cu ACS Shoto Team Karate Clubs Sf. Gheorghe, antrenor Préda István Csaba (5 dan, Shotokan).

La probele pe echipe, CSU Târgu Mureș a contribuit decisiv la cucerirea a două titluri europene:

  • Locul I – Team Kumite Cadet [14–15] Feminin:
    Prita Iana Irina (CSU Târgu Mureș), alături de Sulu Karina (CS Rapid București), Bălinescu Ioana (CS Cobra Karate București) și Ene Ioana Teodora (ACS Samurai Dojo).
  • Locul I – Team Kumite Junior [16–17] Masculin:
    Prita Aris Luca (CSU Târgu Mureș), alături de Doloman Mihai (CS Sportul Studențesc), Ionașcu Eduard (CS Otopeni) și Bogza Gabriel-Constantin (CS Dinamo București).

Prin aceste rezultate, sportivii CSU Târgu Mureș confirmă competitivitatea clubului la nivel european și consolidează statutul acestuia ca centru de pregătire performant în karate-ul românesc.

Rezultate pentru sportivii secției de karate ai CSU Târgu Mureș la Openul României de Karate Interstiluri

Secția de karate a CS Universitar Târgu Mureș a încheiat anul competițional printr-o prezență consistentă la Openul României de Karate Interstiluri, competiție importantă pentru acumularea punctelor necesare selecției viitoarelor loturi naționale.

Sportivii noștri au demonstrat angajament, perseverență și atitudine competitivă, obținând următoarele clasări:
Priță Aris Luca – Kumite juniori masculin +76 kg – Locul 2
Sandor Ana Irina – Kumite juniori feminin +66 kg – Locul 2
Priță Iana Irina – Kumite cadeți feminin -61 kg – Locul 5
Mariuta Dragoș Mihai – Kumite seniori masculin -84 kg – Locul 5

Andrei Raul Cosmin și Fedor Vlad Ștefan au avut evoluții bune, gestionând meciuri dificile, însă de această dată nu au reușit să se claseze în primele poziții. Oboseala acumulată din participările la ultimele competiții europene și mondiale a fost vizibilă, însă rămânem optimiști și determinați să continuăm munca pentru a progresa și mai mult în următorul sezon.

Dulțumiri speciale d-lui antrenor Préda Csaba, din cadrul Clubului Sportiv Shoto Team Sfântu Gheorghe, pentru profesionalismul și sprijinul necondiționat acordat sportivului Andrei Raul Cosmin, având un rol crucial în dezvoltarea sa sportivă.

Stirile Punctul

Retragere cu torțe și spectacol de 1 Decembrie la Târgu Mureș (video)

Retragerea cu torțe s-a desfășurat pe traseul: Cazarma U.M. 01016 – str. Victor Babeș – Bulevardul Cetății – Str. Avram Iancu – Piața Bernády – Piața Trandafirilor – Piața Victoriei.
La ora 19:00, detașamentele participante au ajuns la scenă, unde a început spectacolul dedicat Zilei Naționale. Pe scenă au urcat Ansamblul Maria Lătărețu, Sava Negrean Brudașcu, Marian Suciu-Nicoleta Lătărețu, Carmen Doboș, Maria Loga, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Aura Șova.

Seara se încheie cu un concert Vița de Vie și cu focuri de artificii.

Sursa: Primăria municpiului Târgu Mureș