Stirea zileiStirile Punctul

Târgu Mureș, pe locul 2 în țară la scăderea prețurilor la apartamente. Și chiriile coboară

Târgu Mureș se numără printre orașele din România în care prețurile cerute pentru apartamente au scăzut cel mai mult în ultima lună. Datele provin dintr-o analiză a platformei apartamente.org, care compară anunțurile din 26 septembrie–26 octombrie 2026 cu cele din luna anterioară.

Ce s-a măsurat

Analiza a urmărit aceleași apartamente de la o lună la alta: 76.044 de locuințe de vânzare și 26.606 de închiriat din toată țara. Fiecare apartament a fost numărat o singură dată, chiar dacă apare pe mai multe site-uri de anunțuri. Este vorba despre prețurile cerute de proprietari în anunțuri, nu despre prețurile la care s-au încheiat efectiv tranzacțiile.

La vânzare: locul 2 în țară la scăderi

În Târgu Mureș au fost urmărite 852 de apartamente de vânzare. Prețul mediu cerut a scăzut cu 0,65% într-o lună, a doua cea mai mare scădere dintre cele 40 de orașe analizate. Doar în Botoșani prețurile au coborât mai mult, cu 0,70%. După Târgu Mureș urmează Râmnicu Vâlcea (−0,64%), Galați (−0,60%) și Brăila (−0,56%).

Ce s-a mai observat  Târgu Mureș a fost că 13,7% dintre vânzători au scăzut prețul, una dintre cele mai mari ponderi din țară, după Pitești, Bacău, Craiova și Galați, că reducerea tipică a fost de aproximativ 4% și că doar 1,9% dintre vânzători au cerut mai mult. Totuși, reducerile au fost puțin mai rare decât în septembrie, când 14,4% dintre vânzători lăsaseră din preț.

La nivel național, prețul mediu cerut a rămas practic pe loc (−0,03%). Situația diferă însă mult de la o zonă la alta. În București prețurile au urcat cu 0,54%, iar în localitățile din jurul Capitalei creșterile au fost și mai mari, de exemplu cu 1,44% la Popești-Leordeni. În schimb, prețurile au scăzut în 31 de orașe.

Prin comparație, în orașele din jurul Mureșului: Cluj-Napoca (−0,08%), Alba Iulia (−0,37%), Brașov (−0,41%),  Sibiu (+0,09%) – unul dintre puținele orașe din afara zonei București–Ilfov unde prețurile au crescut.

Chiriile: unul din șase proprietari a redus prețul

Și pe piața chiriilor Târgu Mureș urmează tendința națională de scădere. Din cele 482 de apartamente de închiriat urmărite în oraș, 16% au avut chiria redusă, față de 13,4% în septembrie. Reducerea tipică a fost de 7,7%, iar doar 0,6% dintre proprietari au cerut mai mult. Pe ansamblu, chiria medie cerută a scăzut cu 1,32%, a șasea cea mai mare scădere dintre cele 16 orașe analizate.

Chiriile au scăzut în toate cele 16 orașe cu cel puțin 300 de apartamente de închiriat urmărite. Cea mai mare scădere a fost la Cluj-Napoca (−1,81%), urmat de Constanța (−1,59%) și Arad (−1,48%). Brașovul (−0,97%) și Sibiul (−0,99%) au avut scăderi mai mici decât Târgu Mureș. La nivel național, 15,7% dintre proprietari au redus chiria, față de 12,3% cu o lună înainte, iar chiria medie cerută a scăzut cu 1,12%.