Trei orașe europene unde mobilierul urban iese din tipare și transformă spațiul public în destinație

Mobilierul urban din majoritatea orașelor românești seamănă: cam aceeași bancă metalică sau din lemn, același coș de gunoi, aceeași jardinieră din beton gri. Funcțional? Da. Memorabil? Rar spre niciodată. Există însă orașe în Europa unde banca din parc a fost gândită nu doar ca un loc de stat, ci ca un obiect care definește un spațiu, atrage oameni și dă identitate unui loc. Trei dintre ele, de dimensiuni comparabile cu Târgu-Mureșul, arată ce se poate face când mobilierul stradal este tratat ca element de design, nu doar de inventar.

Rijeka, Croația

Complexul Benčić datează din secolul al XVIII-lea, când aici a fost construită o rafinărie de zahăr. A fost transformat apoi în fabrică de tutun și, în cele din urmă, în fabrică de motoare Rikard Benčić, care și-a închis porțile abia în 1995. Scenariul industrial a făcut loc unui cartier cultural, iar locația a fost complet reconvertită, renăscând din cenușa fabricii prin integrarea sa literală și simbolică.

În curțile interioare ale noului hub cultural, care găzduiește astăzi Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Biblioteca Civică și Casa Copiilor, mobilierul urban a fost proiectat ca o serie de elemente modulare din beton alb finisat, decorate pe alocuri cu mozaic colorat, într-un stil inspirat din arhitectura mediteraneeană. Modulele funcționează simultan ca scaune, mese, mici scene sau delimitatoare de spațiu verde. Materialul, betonul în cazul de față, oferă rezistență extremă la vandalism, iar forma sculpturală și finisajul luminos transformă fiecare element într-un obiect de design care invită la oprire.

Proiectul internațional „Sense of Play”, o cooperare între DeltaLab, Centrul pentru Tranziție Urbană al Universității din Rijeka, și studioul norvegian de arhitectură și design Snøhetta, a adăugat instalații spațiale dedicate jocului și interacțiunii în aceeași curte, completând mobilierul modular cu elemente ludice.

Velenje, Slovenia 

Promenada din Velenje este un spațiu important al orașului și o arteră vitală. Este una dintre axele centrale ale centrului orașului, un oraș tânăr proiectat în anii 1950 pe idealul modernist al orașului-grădină, unic în spațiul sloven. Renovarea Promenadei reprezintă primul pas spre revitalizarea treptată a centrului civic. Sarcina sa este de a furniza orașului programele lipsă și de a-l ajuta să-și recapete caracterul original de oraș-în-parc.

Proiectul, realizat de biroul de arhitectură ENOTA și finalizat în 2014, a transformat o zonă pietonală plată într-un peisaj stratificat. Prin renovare, conexiunea largă și dreaptă a fost transformată într-o secvență de micro-ambianțe, de suprafețe lărgite local, conectate printr-o cărare ușor sinuoasă. Aceste lărgiri funcționează ca piațete, cu elemente urbane atractive din beton (bănci) a căror aranjare atentă încetinește trecătorii și oferă un cadru pentru activități suplimentare.

Prin îngustarea podului și plasarea sa în afara axei anterioare, a fost recuperat spațiul pentru construirea unui amfiteatru care coboară treptat spre suprafața râului. Treptele mai mici formează un amfiteatru pentru spectacole publice sau pentru a sta la soare. Accentele din lemn amintesc de joagărele și fabricile de prelucrare a lemnului care au fost cândva în centrul comerțului din Velenje. Proiectul a câștigat premiul în categoria Parc Public la A+Awards 2016.

Poate merită menționat că la scară mai mică, ceva similar a încercat și arhitectul Klaus Birthler cu amenajarea Canalului Morii, la Reghin, proiect de altfel deosebit de apreciat de comunitatea arhitecților.

Winterthur, Elveția

Vechiul sector industrial Sulzer-Areal se află chiar lângă centrul istoric al orașului Winterthur și gara centrală. Din 1834, când a fost construit ca turnătorie de frații Sulzer, acest complex de fabrici s-a extins până a devenit unul dintre cele mai mari amplasamente industriale din Elveția. După reconversia în cartier mixt, mobilierul stradal a fost gândit să păstreze memoria locului.

Zona centrală a pieței este acoperită cu pietriș convențional amestecat cu nisip presat și bile și inele din oțel. Printre scaune se află ocazional o foaie alungită de oțel netratat, care amintește de șinele macaralelor care traversau cândva spațiul. Vechile grinzi de oțel au devenit picioare de mese și bănci, axele utilajelor grele susțin structuri masive din lemn brut, iar tubulaturile industriale au fost secționate și transformate în jardiniere de dimensiuni generoase. Estetica brută, nefinisată, este extrem de apreciată de tineri și de comunitatea artistică din Winterthur, care a adoptat cartierul ca spațiu de întâlnire.

Ce ar putea face Târgu-Mureșul? 

Orașul are câteva zone unde mobilierul urban creativ ar avea un impact imediat: centrul pietonal, malurile Mureșului sau parcurile de cartier. Nu lipsesc nici materiile prime pentru o abordare de tip Winterthur, orașul având o istorie industrială ale cărei urme fizice ar putea deveni mobilier cu identitate. Iar o promenadă de tip Velenje pe malul Mureșului, cu trepte care coboară spre apă și elemente modulare din beton și lemn, ar transforma un mal neutilizat într-o destinație. Lecția pe care aceste trei orașe o oferă este aceeași: mobilierul urban nu costă mai mult dacă e gândit bine, dar valorează incomparabil mai mult dacă e memorabil.