UMFST vrea să cumpere cel mai performant aparat de rezonanță magnetică pentru noul său spital
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” a lansat licitația pentru achiziționarea unui sistem de imagistică prin rezonanță magnetică, o investiție estimată la aproximativ 11,66 milioane de lei. Achiziția face parte din proiectul NeuRoX, prin care universitatea urmărește înființarea Centrului Român de Excelență în Neuroștiințe Clinice. Proiectul este finanțat printr-un contract obținut prin apelul „Centre de Excelență” din cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027, la care se adaugă venituri proprii ale universității.
Potrivit documentației, noul echipament va servi la dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului „George Emil Palade”. Durata estimată pentru livrarea și punerea în funcțiune a aparatului este de 120 de zile de la semnarea contractului. Firmele interesate pot depune oferte până pe 4 septembrie 2026.
Achiziția este condiționată de alocarea efectivă a fondurilor bugetare necesare, universitatea precizând în documentație că, în lipsa acestei finanțări, contractul nu va putea fi semnat, fără ca instituția să își asume vreo obligație contractuală în acest caz.




