Stirile Punctul

Un Mercedes de lux din 2024 se vinde la Sighișoara cu aproape 108.000 de euro

Un Mercedes-Benz S450d Long AMG 4Matic din 2024, cu doar 29.270 de kilometri la bord, este în prezent cel mai scump autoturism second hand scos la vânzare în Sighișoara, județul Mureș. Prețul cerut este de 107.690 de euro cu TVA inclus, deductibil, cu posibilitate de leasing prin BT la o dobândă de 3-4%.

Mașina a fost achiziționată din Germania de la Mercedes-Benz și are un preț de catalog nou de aproape 188.000 de euro, ceea ce înseamnă că actuala ofertă reprezintă aproximativ 57% din valoarea inițială. Vânzătorul este firma KVMachinery din Sighișoara.

Dotările sunt pe măsura prețului. Mașina este echipată cu sistemul DRIVE PILOT de conducere autonomă, faruri digitale cu funcție de proiecție DIGITAL LIGHT, sistem audio Burmester 3D Surround, geamuri laminate de securitate GUARD 360° cu izolare termică și fonică, afișaj central OLED, suspensie pneumatică AIRMATIC și direcție pe punte spate. Pachetul Chauffeur include scaune spate reglabile electric cu funcție de memorie, climatizare separată pentru pasagerii din spate, tabletă MBUX și sistem de divertisment high-end pentru locurile din spate.

Printre alte dotări notabile se numără Head-up Display cu realitate augmentată, camera 360°, scanner de amprentă, modul de comunicații 5G, volan multifuncțional lemn-piele, trapă panoramică, închidere soft-close pentru uși și un set complet de roți de iarnă. Mașina rulează pe diesel, are o cutie automată 9G-TRONIC și o putere de 367 de cai putere.