Vremea bună și asfaltul uscat sunt principalele motive pentru care, în această perioadă, tot mai mulți motocicliști aleg să se bucure de libertatea pe două roți.
Libertatea vine cu responsabilitate, astfel că, tot în această perioadă, polițiștii rutieri din județul Mureș desfășoară activități dedicate motocicliștilor, oferindu-le recomandări utile pentru a circula în siguranță – atât pentru ei, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Pasionaților de două roți le reamintim:
• Purtați întotdeauna echipament de protecție adecvat sezonului: cască omologată, geacă și pantaloni cu protecții, mănuși și încălțăminte corespunzătoare;
• Verificați periodic motocicleta: presiunea în anvelope, sistemul de frânare, lanțul și instalația electrică trebuie să fie în stare bună de funcționare;
• Adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic și evitați deplasările în intervalele cu temperaturi extreme;
• Hidratați-vă corespunzător, faceți pauze regulate la drum lung și nu subestimați oboseala;
• Circulați cu prudență, anticipând manevrele celorlalți participanți la trafic, în special în zonele aglomerate sau turistice;
• Păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule și evitați deplasarea printre benzi atunci când spațiul nu permite manevrarea în siguranță.
• Evitați suprafețele alunecoase, cum sunt marcajele rutiere, liniile de tramvai sau capacele de canal, mai ales în condiții de ploaie.
Nu uitați: echipamentul adecvat, prudența și respectarea regulilor pot face diferența între o plimbare reușită și un incident regretabil.
Acțiunile poliției au ca scop creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în rândul motocicliștilor, în special în perioadele cu trafic intens și condiții meteorologice variabile.
În continuare, polițiștii vor fi prezenți pe principalele artere de circulație, oferind sprijin și recomandări tuturor celor care aleg deplasarea pe două roți.
Călătorii line, asfalt uscat și frână bună!



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.