Românii par să nu conștientizeze riscurile la care se expun dacă se urcă la volan după ce au consumat alcool, dar asta și pentru că un număr mare dintre conaționali subestimează pericolul reprezentat de un șofer beat. Acestea sunt concluziile unui sondaj care a mai scos la iveală și faptul că 6 din 10 români…
Lună: august 2024
Crucea de Merit de Aur a Statului Maghiar pentru primarul din Sângeorgiu de Mureș
Crucea de Merit de Aur a Statului Maghiar a fost înmânată de Gulyás Gergely, ministrul care conduce Cancelaria Prim-Ministrului, la Palatul Károlyi-Csekovics din Budapesta. Dedic și această distincție COMUNITĂȚII DIN SÂNGEORGIU DE MUREȘ, care întotdeauna, cu entuziasm, dorește să contribuie la dezvoltarea și întărirea noastră în înțelegere, conviețuire armonioasă și respect reciproc ÎMPREUNĂ, atât români,…
Castelul Kalnoky din Micloşoara lansează seria concertelor „Candlelight Castle”
Castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara va lansa, luna viitoare, o serie de concerte sub genericul „Candlelight Castle”, oferindu-le oaspeţilor inclusiv posibilitatea de a servi cina într-un cadru arhitectural şi istoric deosebit. „Desfăşurăm o serie de concerte intitulate „Candlelight Castle” la Castelul Kalnoky din Micloşoara, începând cu 7 septembrie, la fiecare două săptămâni, sâmbăta sau duminica….
20 de gospodării tradiționale din comuna mureșeană Saschiz sunt restaurate cu finanțare din PNRR
Douăzeci de case din judeţul Mureş, opt din satul Saschiz, al cărui centru istoric este inclus în situl UNESCO, şi 12 case din satul Cloaşterf, au fost selectate pentru includerea în ruta satelor cu arhitectură tradiţională, a căror restaurare este finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Prin PNRR, pe ruta satelor cu…
Situația financiară a Primăriei Luduș explicată de Administratorul Public al orașului
Într-adevăr situația financiară nu este cea mai favorabilă. Avem mai multe facturi neplătite către diverși antreprenori. O parte bună din bani, în special pentru proiectele cu finanțare națională/europeană, trebuiau să intre de la bugetul de stat. Actele sunt depuse de către Primăria Luduș în vederea decontării, dar din păcate aceste sume întârzie să vină de…
Peste 779 milioane lei vor fi alocați pentru dezvoltarea sistemului medical din județul Mureș
Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Alexandru Rafila. Iată pe scurt unde vor fi direcționați banii: Investiții în spitale noi și dezvoltarea serviciilor de medicină ambulatorie: peste 649 milioane lei pentru construirea Centrului Chirurgical Cardiovascular la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, dar și pentru modernizarea și dotarea ambulatoriilor din…
Autostrada Unirii Târgu Neamț – Iași – Ungheni: Acord de Mediu pentru tronsonul din județul Iași
Ministerul Mediului a emis Acordul de Mediu pentru tronsonul din județul Iași al A8 Autostrada Unirii Târgu Neamț – Iași – Ungheni, a anunțat marți prefectul județului Iași, Petru Bogdan Cojocaru. În urmă cu o săptămână, Consiliul Tehnico Economic din CNAIR a avizat și studiul de fezabilitate pentru secțiunea Târgu Neamţ – Iași – Ungheni….
Joi are loc igienizarea candelabrelor din Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș
Joi, 22 august 2024, începând ora 09.00, va demara o operațiune care are loc în medie la 4-5 ani. Cele 7 lustre impresionante din Sala Mare vor fi coborâte cu ajutorul unui sistem de scripeți, până la nivelul pardoselii. Ocazie unică de a surprinde:– Procesul complex de coborâre a candelabrelor;– Efortul depus de către echipa…
În weekend are loc etapa a 5-a Romanian Endurance Series pe Transilvania Motor Ring
Transilvania Motor Ring, unul dintre cele mai impresionante circuite din România, găzduiește pe 24 și 25 august 2024 etapa a 5-a a Romanian Endurance Series! Situat la doar 30 km de Târgu Mureș, acest circuit modern oferă o experiență de neuitat pentru toți fanii motorsportului. Cu o lungime totală de 3.700 m, o linie dreaptă…
Incendiu de vegetație pe 10 hectare în localitatea Deda
Pompierii militari mureșeni au fost solicitați, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Deda, strada Târgului. La locul evenimentului s-au deplasat forțe din cadrul Punctului de Lucru Deda, Detașamentului Reghin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii voluntari din cadrul SVSU Deda, precum și personal din cadrul Ocolului Silvic Răstolița….
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României: Biserica Reformată Ghidfalău
Istoria catolicismului: pe urmele lui Ladislau, regele cavaler. Pornind din Cetatea Oradea, ne întoarcem acum o mie de ani, în timpurile regelui Ladislau, un simbol al creștinismului și cavalerismului. În bisericile vechi, la început catolice, acum unitariene sau reformate, zidurile ascund bucăți de legendă pictate sub zugrăveli: fresce de bătălie sau epifanii ale monarhului canonizat,…
Poșta Română pregătește un portofel digital pentru transferuri de bani și încasarea pensiilor, dar și aplicații mobile pentru poștași
Noile planuri includ lansarea de aplicații mobile care vor facilita trimiterea de colete, urmărirea expedierilor, eficientizarea operațiunilor interne, dar și accesarea unor servicii financiare printr-un portofel digital prin care. Printre funcțiile pe care trebuie să le poată asigura noua aplicație sunt următoarele: 1. Înrolarea facilă a curierului și configurarea profilului, inclusiv date de contact, informații…
Din 2026, produsele electronice care intră în UE trebuie să poată fi reparate și reciclate
Începând cu anul 2026, pentru a putea fi comercializat și folosit în Uniunea Europeană, orice produs trebuie să aibă un pașaport digital, care să dovedească îndeplinirea unor cerințe minime de proiectare ecologică. Potrivit acestor cerințe, este obligatoriu ca fiecare nou produs să fie proiectat și asamblat astfel încât să poată fi reparat, reutilizat sau reciclat…
Din 2025 se vor pune note pe baza noilor standarde de evaluare pentru fiecare disciplină, inexistente momentan
Ministerul Educației interzice profesorilor, din anul școlar viitor, să mai pună note sau să mai facă evaluări pe baza criteriilor actuale, folosite de aceștia la clasă. Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP 2024 prevede că din septembrie 2025 vor fi folosite „standardele naţionale de evaluare pentru fiecare disciplină, domeniu de studiu…
Contribuabilul suspectat de evaziune fiscală poate evita urmărirea penală dacă acceptă eticheta de „evazionist”
Modificările aduse recent legislației privind combaterea evaziunii fiscale au drept scop, printre altele, simplificarea procedurilor de recuperare de către stat a prejudiciilor provenite din astfel de infracțiuni de până la 1.000.000 de euro. Astfel, Legea nr. 126/2024 oferă contribuabilului suspectat de evaziune de către autoritățile fiscale posibilitatea să achite prejudiciul majorat și penalitățile aferente, pentru…
Aurel Tămaș, Dupla KáVé și Haiducii lui 7 Cai la Festivalul Cepei de la Suseni
Evenimentul are loc în acest weekend, în localitatea Suseni, lângă Reghin.
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României: Biserica Reformată Daia
Istoria catolicismului: pe urmele lui Ladislau, regele cavaler. Pornind din Cetatea Oradea, ne întoarcem acum o mie de ani, în timpurile regelui Ladislau, un simbol al creștinismului și cavalerismului. În bisericile vechi, la început catolice, acum unitariene sau reformate, zidurile ascund bucăți de legendă pictate sub zugrăveli: fresce de bătălie sau epifanii ale monarhului canonizat,…
Universitatea de Vară Izvoru Mureșului – Ziua 4
În cea de-a patra zi a Universității de Vară Izvoru Mureșului (ediția XXI) prelegrile s-au concentrat pe problema românilor romano-catolici din Moldova, pe presiunile maghiare din țară și pe provocările întâmpinate de românii din Diaspora. În cadrul dezbaterilor despre romano-catolicii din Moldova, domnul inginer Gheorghe Bejan, Președintele Asociației Românilor Romano-Catolici „Dumitru Mărtinaș”, a…
Motocicliste din 20 de ţări, la WIMA International Rally România 2024, în premieră în ţara noastră la Cerghid
Peste 250 de motocicliste din 20 de ţări şi-au anunţat participarea la ediţia cu numărul 75 a paradei moto WIMA International Rally, care se va desfăşura în premieră în România şi se va încheia pe Circuitul Transilvania Motor Ring, în apropiere de Târgu Mureş. „Asociaţia Femeilor Motocicliste, divizia din România a Women International Motorcycle Association…
Heineken – amendat în România. Milioane de sticle de bere Ciuc, retrase de la vânzare
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au decis retragerea de la comercializare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc care au rugină pe capac sau pe gât. Reprezentanții ANPC au transmis că au desfășurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acțiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existența…
Autostrada A8 (Autostrada Unirii), lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni – un nou pas important!
După lansarea licitației în luna apilie, au fost depuse astăzi două oferte din partea unor companii din Turcia pentru construcția celor 23,4 km ai lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni. Valoarea de licitație a contractului, finanțat prin PT, este de maximum 3,35 miliarde lei (fără TVA). Se prevede o perioadă de maximum 30 de luni de…
O nouă sesiune a programului de înnoire a parcului auto „Rabla Plus”
O nouă sesiune de înscriere în programul de înnoire a parcului național auto „Rabla Plus” pentru persoanele fizice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice începe astăzi. Citește articolul complet
Doi campioni naționali reconfirmați
Weekendul trecut, între 16-18 august, sportivii de la Speed Club MS Ursii Polari/CS Muresul au demonstrat încă o dată că rezultatele obținute la Campionatul Național de Sprint pe role nu au fost întâmplătoare. În cadrul Campionatului Național pe Probe și Poliatlon Role, desfășurat la nivel național, sportivii și-au reconfirmat performanțele de excepție și au adus…
Statul vrea stațiuni turistice rentabile tot timpul anului
Autoritățile au actualizat Masterplanul investițiilor în turism pe fondul schimbărilor climatice. Astfel, sunt vizate investiții în noi domenii schiabile, acolo unde ninge mai mult de 120 de zile pe an, dar și în si infrastructură pentru sporturi de vară.Proiectul mai arată că nicio țară europeană nu egalează România la capitolul diversitate a resurselor balneare, dar…
Se reabilitează drumul de acces la stația de transfer Bălăușeri
CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare / reabilitare drum de acces la stația de transfer Bălăușeri, inclusiv mutare/protejare utilități” propus a fi amplasat în comuna Bălăușeri, sat Chendu, Drum vicinal, județul Mureș. Informații privind proiectul propus pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureș,…
Peste 1000 de candidați înscriși la sesiunea din august a Examenului Național de Bacalaureat
Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2024, a început astăzi, 19 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 20 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă, limba și literatura maternă, este programată joi, 22 august. În județul Mureș, în această sesiune, s-au…
Guvernul ungar sprijină teatrele şi ansamblurile maghiare de dans de peste hotare
Ministerul Ungar al Culturii şi Inovaţiei (KIM) lansează, şi în acest an, un apel de proiecte cu un buget de 50 de milioane de forinţi (126 738 euro ), destinat sprijinirii obiectivelor artistice majore ale teatrelor şi organizaţiilor profesionale de arte coregrafice maghiare de peste hotare. Guvernul ungar tratează domeniul culturii ca un sector strategic,…
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României: Biserica Reformată Biborțeni
Istoria catolicismului: pe urmele lui Ladislau, regele cavaler. Pornind din Cetatea Oradea, ne întoarcem acum o mie de ani, în timpurile regelui Ladislau, un simbol al creștinismului și cavalerismului. În bisericile vechi, la început catolice, acum unitariene sau reformate, zidurile ascund bucăți de legendă pictate sub zugrăveli: fresce de bătălie sau epifanii ale monarhului canonizat,…
Azomureș și-a oprit iar producția. „N-avem ce face cu gazul din intern, așa că exportăm”
Combinatul de îngrășăminte Azomureș (unicul care încă mai produce) s-a închis din nou, după ce a funcționat pentru o lună și jumătate, potrivit informațiilor de piață. Această unitate de producție funcționează sincopat de circa trei ani, mai multă stă închis decât deschis, acest lucru întâmplându-se din cauza prețului gazului. Faptul că Azomureș nu mai consumă…
Ce faci dacă furnizorul a facturat greșit? Răspunsurile oferite de ANAF
Sunt în continuare multe probleme care au nevoie de rezolvare. De exemplu, lipsește momentan o procedură ANAF referitoare la cei care nu transmit facturile, clienții fiind afectați direct. La webinarul recent pe tema e-Factura, două angajate ale Fiscului au venit cu unele răspunsuri la întrebările contribuabililor. 1.Cum se aplică penalitățile dacă nu se respectă termenul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.