Accident mortal între localitățile Gurghiu și Comori
[28.06, 13:34] Isu Mureș: Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați să intervină, cu puțin timp în urmă, la un accident rutier produs pe DC10, între localitățile Gurghiu și Comori.
În eveniment este implicat un autoturism, iar din primele informații sunt două victime.
La locul solicitării au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ cu medic, un echipaj al SVSU Gurghiu, precum și elicopterul SMURD.

În urma accidentului rutier au rezultat două victime. O persoană prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul aflat la fața locului a declarat decesul acesteia. Cea de-a doua victimă, încadrată în cod roșu, a fost preluată de echipajul SMURD.
Circulația în zonă este blocată. Pompierii intervin pentru extragerea persoanei decedate din autoutilitară.




