Asociația Editorilor din România contestă „taxa pe citit” propusă prin OUG și cere eliminarea timbrului literar
Asociația Editorilor din România (AER) contestă proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Culturii pe 17 aprilie 2026, prin care ar urma să fie extins timbrul literar la toate categoriile de cărți. Editorii susțin că măsura ar însemna o nouă taxare a cititorilor și avertizează că aceasta ar putea scoate cel puțin 3 milioane de euro din buzunarele cumpărătorilor de carte.
Potrivit AER, noua formă a reglementării ar aplica timbrul literar tuturor cărților, indiferent dacă sunt tipărite sau audio, dacă autorii sunt români ori străini și indiferent de limba în care sunt publicate. Asociația afirmă că sumele colectate ar ajunge exclusiv la Uniunea Scriitorilor din România.
Editorii cer eliminarea timbrului literar din viitoarea formă a Legii nr. 35/1994, pe modelul eliminării timbrului folcloric și a celui de divertisment. Ca variantă alternativă, dacă taxa nu va fi eliminată, AER propune reducerea acesteia la 0,2% din valoarea unei cărți. Totodată, asociația solicită limitarea aplicării la cărțile beletristice ale autorilor români, cu excepția celor pentru copii, precum și schimbarea termenului de plată din lunar în anual și reducerea penalităților pentru întârziere.
Datele analizate de Termene Business Hub arată că piața editurilor a crescut nominal, dar s-a contractat în termeni reali. Companiile din domeniul editării cărților, încadrate la CAEN 5811, au raportat pentru 2024 o cifră de afaceri cumulată de 1,1 miliarde de lei, față de aproape 602 milioane de lei în 2008, ceea ce înseamnă o creștere de sub 84%, sub nivelul inflației cumulate din aceeași perioadă.
În același timp, numărul angajaților din sector a scăzut puternic, de la 4.068 în 2008 la 2.430 în 2024. Analiza mai arată că, deși soldul profitului net a urcat de la 43,5 milioane de lei la aproape 137 de milioane de lei, industria cărții a rămas mult în urma altor sectoare din economie și a industriilor audiovizuale conexe.
Sursa: Termene Business Hub
