Stirile Punctul

Cât costă să scapi de gunoiul de la renovare în zona Reghin – tarifele se votează joi de CJ

Consiliul Județean Mureș are pe ordinea de zi a ședinței de joi, 25 iunie, un proiect de hotărâre care reglementează pentru prima dată colectarea și transportul deșeurilor din construcții și al deșeurilor abandonate în zona 4 Reghin a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Municipale Solide din județul Mureș. Până acum, aceste categorii de deșeuri nu aveau tarife aprobate și nici proceduri operaționale clare, ceea ce crea dificultăți legale și practice în intervenția operatorului de salubritate.

Zona 4 Reghin este gestionată de asocierea SC AVE Bihor SRL – SC F&G Eco SRL, iar în decembrie 2025, operatorul a solicitat extinderea obiectului contractului pentru a include trei tipuri noi de activități: colectarea deșeurilor municipale abandonate, colectarea deșeurilor din construcții provenite din locuințe generate de lucrări de reamenajare și reabilitare, respectiv colectarea deșeurilor municipale abandonate provenite de la lucrări de construcții.

Deși toate aceste activități se încadrează, conform legislației în vigoare, în categoria serviciilor conexe serviciului de salubrizare, ele nu erau menționate explicit în contractul de delegare și nici în caietul de sarcini al zonei, situație care bloca practic orice intervenție reglementată a operatorului.

Proiectul de hotărâre supus votului prevede aprobarea a două tarife distincte. Pentru colectarea și transportul deșeurilor abandonate (fie că provin din gospodării, fie de la lucrări de construcții) operatorul propune un tarif de 596,33 lei pe tonă, fără TVA. Facturile pentru această categorie se emit către autoritățile locale ale unităților administrativ-teritoriale în care sunt identificate deșeurile. Pentru deșeurile din construcții provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară sau exterioară, tariful propus este de 280,50 lei pe tonă, fără TVA, facturat direct persoanelor fizice care solicită colectarea. Costurile de transfer, depozitare și contribuția pentru economia circulară se facturează separat, în funcție de cantitățile efectiv depozitate.

Pe lângă municipiul Reghin, zona vizată mai include comunele Com. Aluniș, Batoș, Beica de Jos, Brîncovenești, Breaza, Chiheru de Jos, Cozma, Fărăgău, Gurghiu, Hodac, Ibănești, Ideciu de Jos, Lunca, Lunca Bradului, Petelea, Răstolița, Rușii Munți, Solovăstru, Stânceni, Suseni, Vătava și Voivodeni.