Cinci primării din Mureș riscă să rămână fără bani de la stat, dacă nu se înscriu până pe 25 august
Guvernul a stabilit un termen ferm pentru toate primăriile din România: până pe 25 august, fiecare administrație locală trebuie să fie înrolată în platforma națională de plăți online Ghișeul.ro. La nivel național, aproximativ 650 de primării nu își îndepliniseră încă această obligație, iar cele care rămân în afara sistemului riscă să piardă anumite sume de bani de la bugetul de stat.
Vestea vine de la vicepremierul Oana Gheorghiu, care a anunțat public, printr-o postare pe rețelele sociale, că administrațiile locale neînrolate riscă sistarea alimentării bugetelor proprii atât cu cotele defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sumele defalcate din bugetul de stat destinate echilibrării bugetelor locale. Cu alte cuvinte, banii pe care primăriile îi primesc în mod obișnuit de la stat pentru funcționare ar putea fi blocați dacă nu se conformează la timp. Vicepremierul a precizat totuși că există și unele excepții de la această regulă, fără însă a intra în detalii.
Situația din Mureș
Verificând situația la nivel local, reiese că marea majoritate a localităților din județul Mureș și-au făcut deja temele și apar înrolate în platforma Ghișeul.ro, unde contribuabilii pot plăti online taxele și impozitele locale, fără să mai fie nevoiți să meargă la ghișeu. Printre acestea se numără toate cele patru municipii ale județului: Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara și Târnăveni, precum și marea majoritate a orașelor și comunelor din Mureș.
Totuși, câteva localități din județ par să nu apară încă pe lista celor înrolate: Sovata, Bichiș, Mădăraș, Sânpetru de Câmpie și Viișoara. Pentru locuitorii acestor comune, asta ar putea însemna, cel puțin deocamdată, că plata taxelor și impozitelor locale nu se poate face online prin această platformă, așa cum se întâmplă deja în restul județului.




