Începând de vineri, 23 august 2024, ora 06.00 și până duminică, 25 august 2024, ora 23.00, Bulevardul Cetății se închide circulației auto. Restricțiile se aplică începând de la strada Avram Iancu până la intrarea în Cetatea Târgu Mureș. De asemenea, vor fi închise și bretelele adiacente.
Zi: 22 august 2024
Ucrainenii construiesc unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din țară în Mureș
Grupul ucrainean DTEK construiește, prin intermediul DRI, subsidiara sa cu sediul la Amsterdam, un nou proiect de producere a energiei fotovoltaice în România. Este vorba despre un parc de mari dimensiuni (60 MW) în comuna Glodeni, județul Mureș, lângă parcul solar de 53 de MW pe care compania deja îl deține acolo. Cele două proiecte…
Profesorii și personalul din învățământ vor primi în octombrie primele de carieră didactică și cele profesionale
Cadrele didactice și personalul auxiliar vor primi primele de carieră didactică și primele profesionale pentru anul școlar 2023-2024, în luna octombrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Recent, Guvernul a prelungit perioada de valabilitate pentru valoarea primelor acordate anul trecut până în octombrie 2024. Prima de carieră didactică și profesională s-a acordat pentru prima oară anul trecut pentru anul școlar…
Turiștii români cheltuie în afara țării mult mai mult decât o fac străinii în România. Turismul contribuie cu aproape 20% la deficit
Ne permitem să călătorim și ne petrecem tot mai mult concediile în afara țării, dar, în România, nu am reușit să dezvoltăm un sector care să fie suficient de atractiv încât să crească semnificativ numărul de turiști străini. Datele arată că majorarea veniturilor reale, cuplată cu stabilitatea cursului valutar al euro, i-a determinat pe turiștii…
În ultimul an, românii au înghițit medicamente în valoare de aproape 7 miliarde euro
Potrivit unei companii care oferă expertiză în domeniul sănătății, românii au înghițit echivalentul a peste 700 de milioane de cutii cu medicamente doar în ultimul an. Valoarea doctoriilor se apropie de 7 miliarde euro, iar mai mult de jumătate sunt pentru boli cardiovasculare sau de stomac. În multe cazuri, spun medicii, teama de un diagnostic,…
Infracțiuni de mediu la Sighișoara și Deda
PERCHEZIȚII LA INFRACȚIUNI DE MEDIU 352 de litri de ulei uzat, 113 vehicule dezmembrate și 60 de motoare dezasamblate, identificate și indisponibilizate de polițiștii de la arme din Mureș La data de 22 august 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș au desfășurat trei percheziții domiciliare în cadrul a două dosare penale privind…
Zilele Culturale ale Romilor: 23-25 August în Piațeta Cetății!
Primaria Târgu Mureș vă invită la „Zilele Culturale ale Romilor”, un eveniment plin de culoare, energie și tradiție, organizat de Amenza Romale, în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș.În cele trei zile de festival, aveți ocazia să-i vedeți live pe DJ Project, Pepe, Jakab Csaba, Ham Ko Ham, Sara Văduva și Ovidiu…
Calendarul alegerilor parlamentare 2024, adoptat de guvern. Când va începe campania electorală
Guvernul a adoptat miercuri calendarul de acțiuni din perioada electorală a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, care vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. Campania electorală va începe pe 1 noiembrie și se va încheia pe 30 noiembrie la ora 07:00, moment la care va începe și prima zi de votare în străinătate. PSD…
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României: Biserica Reformată Saciova
Istoria catolicismului: pe urmele lui Ladislau, regele cavaler. Pornind din Cetatea Oradea, ne întoarcem acum o mie de ani, în timpurile regelui Ladislau, un simbol al creștinismului și cavalerismului. În bisericile vechi, la început catolice, acum unitariene sau reformate, zidurile ascund bucăți de legendă pictate sub zugrăveli: fresce de bătălie sau epifanii ale monarhului canonizat,…
Impresionantul candelabru din Sala Mare a Palatului Culturii, coborât pentru mentenanţă
Impresionantul candelabru din Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş, realizat în anul 1913, compus din numeroase becuri, cristale şi alamă, a fost coborât, joi, într-un cadru festiv, pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere, acest eveniment având loc o dată la 4-5 ani. Evenimentul este cu atât mai spectaculos cu cât este destul de rar,…
Traseul turistic Via Transilvanica a fost promovat în Times Square
Traseul turistic Via Transilvanica a fost promovat în Times Square din New York, una dintre cele mai mari piețe publice din lume.Jurnaliștii BBC au venit recent în România special pentru a străbate cel puțin o parte din drumul care a primit premiul Europa Nostra, Via Transilvanica. Autorul scrie despre ceea ce înseamnă cu adevărat Via…
Autostrada Transilvania: Guvernul face exproprieri pentru nodul rutier de la Românași
Ministerul Transporturilor a prezentat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru exproprieri necesare construirii nodului rutier de la Românași, pe Autostrada Transilvania. Potrivit proiectului de act normativ, vor fi expropriate 215 imobile, iar valoarea despăgubirilor este de aproape un milion lei. Pentru construirea nodului rutier de la Românași, în iunie, CNAIR… Citește articolul complet
Conferința Brutarului și Cofetarului în octombrie la Târgu Mureș
Evenimentul aduce împreună profesioniști, antreprenori și experți pentru a explora soluții și strategii în trei domenii cheie care modelează viitorul industriei: digitalizarea, consultanța în fonduri europene și soluțiile pentru lipsa forței de muncă. Aceste subiecte sunt deosebit de relevante în contextul actual, unde tehnologia, accesul la finanțare și gestionarea resurselor umane devin cruciale pentru succesul…
Tarife începând de la 38 de lei pe noapte pe litoralul românesc, în prima lună de toamnă
Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1 – 30 septembrie, la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, odată cu lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”. Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), … Citește articolul complet
Reguli mai dure pentru bagajele de mână în avion
Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începând de la 1 septembrie, transmite dpa. De la această dată, pasagerii curselor aeriene vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente din nou doar cu volum maxim de 100 mililitri, arată Agerpres….
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României: Biserica Reformată Pădureni
Istoria catolicismului: pe urmele lui Ladislau, regele cavaler. Pornind din Cetatea Oradea, ne întoarcem acum o mie de ani, în timpurile regelui Ladislau, un simbol al creștinismului și cavalerismului. În bisericile vechi, la început catolice, acum unitariene sau reformate, zidurile ascund bucăți de legendă pictate sub zugrăveli: fresce de bătălie sau epifanii ale monarhului canonizat,…
Un brand maghiar de modă a venit în premieră în România la Târgu Mureș
Compania maghiară de modă Budmil, pe piață din 1990, a intrat în România, cu un magazin propriu în centrul comercial PlazaM Târgu Mureș, În Ungaria are deja o rețea de 47 de magazine în toată țara, cu 254 de angajați, pregătind în continuare mai multe deschideri. Volumul de vânzări a depășit 16 milioane euro. Colecția…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.